Current track

Title

Artist


Campanie de prevenire a consumului de droguri în campusurile universitare din țară

#Postat de on septembrie 29, 2022

Timp de 10 zile, în intervalul 20 – 29 septembrie 2022, Agenţia Naţională Antidrog (ANA) a implementat, la nivel naţional, o campanie de prevenire a consumului de droguri, premergătoare deschiderii noului an universitar.

In cadrul campaniei au fost desfăşurate peste 80 de activităţi de prevenire şi informare în domeniul drogurilor, de care au beneficiat peste 1.150 de persoane: studenţi, reprezentanţi din conducerea universităților și a ai asociaților şi ligilor studențești, cadre universitare, polițiști, administratori de cămine, personal de pază şi securitate etc.

Tematica abordată a cuprins atât informaţii privind programele şi intervenţiile de prevenire, cât şi asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri.

„Reamintim că specialiştii antidrog, împreună cu reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale partenere, vor intensifica activitățile de informare şi prevenire în domeniul drogurilor, pe tot parcursul anului universitar 2022 – 2023”, informează Agenţia Naţională Antidrog.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *