„Moara cu povești”. Mihai Vodă și Brașovul

Stimaţi cititori și dragi amici, astăzi vă propun, aici la „Jurnal de Brașov”, la „Moara cu povești”, să ne-aducem aminte de un mare simbol al istoriei românești, care a marcat destinul devenirii acestor meleaguri mult mai mult decât am crede la prima vedere. V-am mai propus în cele scrise anterior pe aici pe bulevardul slovelor de la „Jurnal Spiritual”  ori „Jurnal FM” să ne urcăm în „maşina timpului” şi să ne-aducem aminte de oameni de excepţie care au reprezentat repere fundamentale în existenţa românească. Cred cu tărie că ar trebui ca activitatea de aducere-n amintire a oamenilor şi faptelor ce au făcut posibil demersul istoric românesc să continue permanent, prin toţi vectorii media, iar activitatea principală ar trebui focalizată la „rădăcina” societăţii, la generaţia tânără, prin demers educaţional continuu în şcoli, acolo unde istoria a ajuns, de câţiva ani buni,din păcate, o materie-balast, bună doar de bifat în orarul săptămânal…

Fie că au fost intelectuali, savanţi, oameni politici ori oşteni, cei pe care i-am adus pe aici în amintire au „plantat” câte o cărămidă solidă la edificiul ţării. Azi vă propun să ne aducem aminte de unul dintre marii făuritori de istorie românească, de marele bărbat de stat şi aprig oştean, domnitor român de la sfârşit de secol al XVI-lea, Mihai, cel căruia i s-a spus Viteazul… Sau Viteazu, cum preferaţi…Dar nu am să mă refer aici la vreuna dintre marile sale bătălii, la vreo campanie de-a sa intens susţinută ci, mai mult, la legătura sa cu meleagurile brașovene și cu „urmele” pe care le-a lăsat pe aici prin Țara Bârsei. Nu v-ascund faptul că eu sunt un mare admirator al marelui voievod și, de multe ori, sunt subiectiv atunci când îl aduc în vreo discuție, fie în spațiul public fie în discuții mai restrânse, dar am destule argumente care frizează obiectivitatea atunci când îi evaluăm faptele. Domnia lui Mihai Viteazul a avut o importanță crucială în spațiul românesc, fapt datorat efortului domnitorului de a scoate țara de sub apăsătoarea dominație otomană, utilizând în acest scop alianțele și integrând efortul său militar în conceptul cruciadei târzii. Tocmai această dimensiune de cruciat propriu-zis l-a proiectat pe Mihai Viteazul în conștiința europeană a timpului său, făcându-l să fie apreciat de liderii politici ai Occidentului și considerat unul dintre oamenii politici remarcabili ai epocii. În bogatul tezaur de carte veche, pe care l-a adăpostit şi-l adăposteşte biserica voievodală „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului, se află o cronică în limbă germană gotică însumând 707 pagini, lipsindu-i fila de titlu şi primele file, dar păstrând finalul, care ne îngăduie să cunoaştem că „s-a tipărit la Nürenberg prin Johann Lanszenberger, în tipografia lui Johann Sihmachers. ano MDCCIII (1603)”.

Este o impresionantă cronică, care redă evenimentele care s-au petrecut în Transilvania şi Ungaria începând cu anul 1452, cu victoria lui Huniade şi moartea sa, cu amănunte despre evenimentele din perioada lui Mihai Viteazul. Maniera în care autorul cronicii prezintă evenimentele, complexitatea lor şi mai ales competenţa de a le surprinde, dovedeşte că prezentările sunt făcute de un martor ocular implicat şi apropiat autorităţilor timpului şi aflat în mijlocul evenimentelor.„Cronica Transilvaniei din vremea lui Mihai Viteazul”, de la Nurnberg, din 1603, redactată în limba germană a fost publicată în facsimil de părintele Vasile Oltean, directorul, la acea vreme, al Muzeului Primei Şcoli Româneşti din Braşov, în toamna anului 2018. Ar fi interesant s-o citească, din scoarţă-n scoarţă, detractorii marelui voievod, cei ce l-au etichetat cu titlurile de „aventurier şi condotier al istoriei”, să vadă cam ce părere aveau nemţii contemporani lui despe acesta!…„E cea mai veche cronică despre Mihai Viteazul, la un an şi jumătate de la moartea lui, are 707 pagini, cu nişte aprecieri formidabile despre Mihai Viteazul şi de câte ori se spune despre Mihai Viteazul, spune Mihai der Tapfere, adică Mihai Eroul, ceea ce m-a satisfăcut în mod deosebit. Este aprecierea pe care străinii o au, la 1603, faţă de Mihai Viteazul“, îmi spunea, de multe ori, despre această cronică părintele Oltean. În acelaşi muzeu se mai află şi un portret al lui Mihai Viteazul, realizat la Budapesta, de un pictor maghiar, o imagine cvasi-necunoscută de către marele public. Este o pictură foarte veche iar imaginea seamănă foarte bine cu cea pe care a realizat-o Nicolae Cretan la Praga, atunci când Mihai Viteazul s-a întâlnit cu împăratul Rudolf.

Mihai Vodă a avut relaţii dese și diverse cu Braşovul şi locuitorii Ţării Bârsei şi am să consemnez doar câteva dintre acestea, amănunte oferite tot prin amabilitatea părintelui profesor Oltean, amănunte aflate de dumnealui în timp, prin studiu şi muncă asiduă la impresionanta arhivă de carte veche şi documente vechi din Şcheii Braşovului. În anul 1595, oraşul Braşov trimitea un contingent săsesc la campania antiotomană. La bătălia de la Călugăreni, ia parte şi Michael Weiss, cel care mai târziu va fi judele Braşovului și al cărui nume îl puteți găs pe o placă ce denumește o stradă din vechiul Brașov.  În 1597, senatorul sas braşovean Marcus Schunckbaunck întreprinde, din însărcinarea lui Mihai, două misiuni diplomatice la curtea împăratului Rudolf al II-lea. Vechi texte spun:„La anul 1599 – se scrie în cronica anonimã din Şchei – s-au sculat Mihai Vod(ă) domn(ul) Ţării Munteneşti, trecând muntele într-această Ţară… pentru aceia s-au sculat judeţul de aici, anume Ţerviş şi cu alţi domni de ai Sfatului şi cu prot(opopul) Mihai şi mergând cu multe daruri, rugându-l ca să apere acest oraş şi ţinut al Bârsei, să nu facă stricăciune şi aşa au făcut bună linişte”. Era vorba despre primul popas al lui Mihai Vodă, în fruntea oștilor sale, în ţinutul Bârsei, la 20 octombrie 1599, venind prin pasul de pe Valea Buzăului cu scopul de a-i atrage de partea sa pe secuii nemulţumiţi de politica familiei Bathory. Este întâmpinat de fonogul cetăţii „Ţervis”, cum îl numeşte cronica pe fostul jude Greising Kirilus, devenit fonog, căci judele braşovean Valentin Hirscher, speriat de renumele voievodului muntean plecase la Sibiu, după cum afirmă și documentele oficiale ale Braşovului, cum poate fi observat și azi în arhivele oficiale brașovene.

Cu acest prilej, Mihai Viteazul era întâmpinat şi de protopopul bisericii din Şchei, popa Mihai, cel căruia documentele vremii îi confirmă numeroasele vizite formale şi informale la curtea domnilor de peste munţi. Protopopul Mihai îl însoţea pe medicul braşovean Paulus Kir la curtea lui Mihai, pentru a-l trata pe acesta după un nefericit incident de vânătoare. Protopopul Mihai, în calitate de delegat al românilor din Şcheii Braşovului, fusese de mai multe ori la curtea lui Nicolae Pătraşcu şi a lui Petru Cercel, obţinând danii pentru biserica din Şchei: „Iară către anii 1593 –  se scrie în «Hronologia» din Catastiful copiat în Şchei de Dimitrie Cepescu – orânduind Dumnezeu la această sfântă biserică aceşti preoţi harnici, anume Iane şi altul Mihai, aceştia încă s-au dus la Valahia şi au făcut rugăciune cătră oblăduitul de atunci al Valahiei, anume Petru ce se zice şi Cercel, feciorul lui Pătraşcu Vodă şi fratele lui Mihai Vodă Viteazul, îndemnându-i să să milostivească a-i ajutora de a se putea săvârși şi împodobi sfânta biserică”.Catastifele bisericii confirmă numeroasele daruri ale lui Petru Cercel şi ale lui Nicolae Pătraşcu, din timpul lor datând şi pictura exterioară a bisericii.

În contextul primului popas al lui Mihai Viteazul în Ţara Bârsei, i se oferă voievodului daruri. Vizitând Braşovul, voievodul este surprins de lipsa crucilor de pe bisericile luterane: „Numai au zis saşilor de aici – spune cronica – dacă să numesc că sunt creştini, de ce nu au cruci la bisericile lor? Și aşa le-au poruncit de au pus cruci la biserici, precum să văd şi în vremile de acum”. De atunci datează, probabil, şi crucea de pe Biserica Neagră şi de pe toate bisericile luterane din Ţara Bârsei. E ipoteza părintelui Oltean, dar e posibil să fie adevărată…Cu acelaşi prilej, Mihai Vodă este prezent la slujba din Biserica „Sfântul Nicolae” din Şchei, ctitorită şi de Nicolae Pătraşcu şi de Petru Cercel, prilej cu care oferă un „antipendium” (învelitoare din catifea roşie), pe care,după moartea voievodului, l-au preluat (asta ca să fim eleganţi în exprimare, fireşte…) saşii la Biserica Neagră, după cum afirmă cronicile vremii. Astăzi „antipendiumul” încă se mai păstrează în colecţia de covoare de la Biserica Neagră din Braşov. Şi nu prea se doreşte a fi înapoiat proprietarului de drept… Că tot vorbim des azi despre retrocedări, nu? Cronicarul braşovean sas Julius Teutsch aprecia că Mihai a folosit ca loc de fortificare, pentru tabăra sa, zona de la Pietrele lui Solomon, apreciere firească, ştiindu-se avantajul oferit de această aşezare montană cu posibilităţi strategice de comunicare atât spre Rucăr-Bran, cât şi  spre Ţara Bârsei.

Al doilea popas al lui Mihai Viteazul la Brașov are loc între 1 şi 15 martie 1600, la câteva luni după victoria de la Şelimbăr din octombrie 1599 şi după triumfala intrare în Alba Iulia. Acum Mihai este primit cu mare cinste de oficialităţile Braşovului, în frunte cu judele braşovean Valentin Hirscher. Aici Mihai a emis o serie de acte de danie şi privilegii, între care şi privilegiul din 10 ianuarie 1600 oferit braşovenilor, privind dreptul de a percepe „vicesima” (adică „vama de târg”) pentru negustorii aflaţi în popas la Braşov. La 7 martie1600, confirmă de la Braşov vechile libertăţi pentru secuii din scaunele Ciuc, Gheorghieni şi Caşin, scaune secuiești care se alăturaseră domnului la intrarea acestuia în Transilvania, iar la 9 martie 1600, întâmpină la Braşov o solie turcească, care-i aduce însemnele de recunoaştere a domniei. Într-o relatare din epocă, se menţionează că Mihai Viteazul, împreună cu circa 4.000 de călăreţi, a ieşit în întâmpinarea soliei turceşti până aproape de Ghimbav: „Când s-au întâlnit, domnul şi trimisul, amândoi au sărit de pe cal şi s-au întâmpinat cu plecăciuni adânci”. Au făcut apoi schimb de săbii, Mihai Viteazul primind o sabie preţioasă, aurită şi bătută cu pietre scumpe. A mai primit un penaj din pene negre de egretă şi pene albe de cocor, două steaguri roşii ca simbol al domniei, mai mulţi cai de rasă şi şoimi de vânătoare. La ora 13.00, Mihai Viteazul, împreună cu Huraim Aga, trimisul otoman, aşezat în stânga sa – loc de onoare la turci –, intră în Braşov pe poarta străzii Vămii. De la poarta oraşului până la reşedinţa lui Mihai Viteazul, soldaţii săi, îmbrăcaţi în uniforme roşii şi albe, au prezentat onorul. În onoarea oaspeţilor s-au tras salve de tun.Tot aici, la Braşov, între 12 şi 15 martie 1600, convoacă Dieta Transilvaniei în Casa Sfatului, Casa Sfatului fiind astăzi clădirea în care funcţionează Muzeul Judeţean de Istorie din Braşov. După victorioasa „călătorie” în Moldova, dovedindu-şi „pohta ce-a pohtit”, adică „domn al Ţării Romaneşti, al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei”, revine la Braşov pentru cinci zile, începând cu 17 iunie 1600, fiind de asemenea bine primit.

Nu acelaşi lucru se petrece după înfrângerea lui Mihai de la Mirăslău, la 18 septembrie 1600, atunci când Mihai încearcă să se refugieze în Ţara Bârsei pentru a-şi reface oştile cu muntenii lui Sava şi Radu Buzescu şi cu sârbii lui Deli-Marcu şi Baba Novac, pentru că, nimic nou sub soare, conducătorii „establishment-ului” săsesc hotărăsc trecerea de partea lui Basta, că nu le mai plăcea de valah! Ubi bene ibi patria! Mai mult, saşii prinseseră vreo şase sute dintre soţiile ostaşilor lui Mihai rămase în Braşov pentru a le aşeza pe ziduri în cazul unui atac. Vestea se răspândeşte ca fulgerul printre ostaşii lui Mihai şi aceştia, în retragere, pradă şi incendiază satele Prejmer, Hărman, Bod, Sânpetru, Hălchiu, Satu Nou, Feldioara, Rotbav şi Măieruş, cu precădere pe posesiunile săsești din aceste localități. Braşovul a fost, ulterior, atacat de Mihai Viteazul, acţiune militară la care au luat parte şi români din Şchei și, la 1 octombrie 1600, trecând pe la Timiş şi pe la moara de hârtie, îşi stabilește din nou tabără la Prejmer, având cu el circa 16.000 ostaşi. Mai târziu, după moartea domnitorului, fiind tare nemulţumit de comportamentul șcheienilor, judele braşovean de atunci, Valentin Hirscher, a ordonat să se scrie pe „Poarta Valahă” (cunoscuta Poartă a Ecaterinei de azi din Braşov, singurul loc prin care li se permitea românilor să intre în cetate) inscripţia de ocară la adresa românilor: „Barbara progenies dum nos vicina Valachus”. Saşii au avut noroc, pentru că în ajutorul lor veniseră polonezii, conduşi de hatmanul Zamoyski şi trupele lui Sigismund Bathory, iar românii au fost nevoiţi să se retragă. După relatările lui Petru Armeanul, Mihai Viteazul, nemulţumit de atitudinea saşilor, ar fi avut de gând să ocupe cetatea, să-i omoare pe toţi fruntaşii şi să predea administrarea oraşului unor boieri români. Nu a avut timp pentru asta.

Au urmat apoi evenimentele istorice cunoscute, care au culminat cu moartea voievodului pe Câmpia Turzii, la 9 august 1601. Atât de mult a însemnat pentru românii din Şchei Mihai Viteazul, încât şi astăzi este omagiat de tradiţia Junilor braşoveni. Astfel, Junii poartă chipul voievodului pe steagurile lor, patru dintre cele şapte cete de juni poartă de atunci modelul căciulii lui Mihai Viteazul iar din ritualul lor ce are loc în Duminica Tomii,face parte asaltul asupra porţilor cetăţii ca atunci când au vrut să-şi apere domnitorul. Este de remarcat că românii din Şchei nu erau lăsaţi de patriciatul săsesc să intre în cetate, pentru că circula o legendă în care se spunea că, dacă junii reuşesc să ajungă în Piaţa Sfatului şi înconjoară clădirea de trei ori, cetatea va rămâne pe veci a românilor şi, de atunci, junii călări, după ce rememorează încercarea de asalt,merg până în Piaţa Sfatului şi înconjoară clădirea cu amintirea voievodului Mihai în suflete. În Catastiful – protocol al bisericii, rescris la 1665, este înscris în limba slavonă pomelnicul: „Pomeneşte Doamne pe Io Mihail Voievod şi doamna sa Stanca, Io Nicolae Voievod şi sora sa Florica”. Acesta este înscris pe dosul filei cu pomelnicul Voievodului Nicolae Pătraşcu, tatăl lui Mihai, preoţii bisericii pomenindu-i şi azi după obicei pe voievozii ctitori. Numele Doamnei Stanca apare şi în catastiful de danii. Moartea pe neaşteptate a voievodului nu i-a permis să se revanşeze faţă de cei care i-au arătat credinţă, românii din Şchei. De aceea, urmaşii săi fac un gest demn de apreciat, când, la 28 septembrie1602, dăruiesc bisericii din Şchei moşia Micşuneşti din Ţinutul Ilfovului. Documentul, scris în chirilică, se păstrează. Legăturile lui Mihai Viteazul cu Braşovul sunt multiple şi complexe, ele având, însă, în centrul lor o acţiune de o desebită impornanţă şi de adâncă semificaţie naţională– prima unire politică a fostelor provincii româneşti.

Vă propun să revenim puțin la lucrarea despre care vă aminteam mai pe la începutul poveștii de astăzi, acea cronică de la Nurenberg despre Mihai Vodă. Acel facsimil a fost tradus de părintele profesor Vasile Oltean și a apărut în limba română în anul 2019, la Editura Andreiana. Lucrarea are o calitate excepţională şi a apărut sub titlul „O cronică necunoscută din vremea lui Mihai Viteazul-Nurenberg 1603” de Hieronimum Ortelium Augustanum, în traducerea, redactarea şi coordonarea părintelui profesor Vasile Oltean. Cartea are dimensiuni impresionante, ca prezentare „fizică”, şi cuprinde atât facsimilul despre care vă spuneam anterior, cât şi traducerea, cu explicaţii, indicaţii şi precizări foarte amănunţite şi pertinente, în limba română. În partea stângă a fiecărei „deschideri” a cărţii veţi putea găsi textul în limba română, iar în dreapta pagina de facsimil după lucrarea originală, lucrare originală care se regăseşte şi poate fi văzută în muzeu. Pe coperta principală veţi putea regăsi acel portret al lui Mihai Vodă despre care vă spuneam pe la început, cel realizat la Budapesta. Într-adevăr, preţul lucrării s-ar putea părea, unora, prohibitiv. Lucrarea costă 100 de lei/ exemplar şi ar putea părea mult, la prima vedere, dar ar fi bine să ne gândim că vorbim despre o cronică excepţională, despre date şi informaţii total necunoscute atât majorităţii istoricilor cât şi marelui public, dar şi de o muncă imensă în a pune în valoare aceste informaţii de acum peste patru secole. Lucrarea se poate găsi, pentru cei ce doresc s-o cumpere, doar la Muzeul Primei Şcoli Româneşti din Braşov şi la părintele profesor Oltean.Cine dorește, îl pot pune în legătură cu dumnealui pentru a achiziționa cartea.Eu zic că merită! Iar acum, prin amabilitatea părintelui Oltean, am să vă prezint câteva „mostre” din cele ce veţi putea găsi în paginile acestei lucrări excepţionale.

„27 Noiembrie, anul 1598, a lui Michael Voievod ofertă faţă de Casa de Austria”. În noiembrie 1598, Mihai aflând de cearta şi neînţelegerea dintre Alteţa Sa regală Maximilian şi Sigismund Bartha, se oferă să atace pe turci şi promite că va fi de partea Alteţei Sale, şi cu acest scop Mihai trimite o delegaţie la împărat.” Au urmat cunoscutele evenimente de la Nicopole, redate cu evidentă admiraţie faţă de Mihai Viteazul: „Cum el deja pentru această a lui intenţie deja o mare oaste la un loc a adunat şi un pod peste Dunăre aruncat. Şi cu toate că Paşa din Silistria pe lângă un alt Paşă acestea vor să-i interzică, el pentru ei totuşi prea puternic a fost peste pod cu a sa bine înzestrată oaste a trecut şi la Nicopoli cam 13.000 de turci împreună cu două Paşe şi doisprezece Begi a întâlnit, cu care el tare s-a încăierat şi cu ajutorul lui Dumnezeu atât de tare a împrăştiat şi bătut, încât cei mai mulţi dintre ei pe câmpul de luptă au rămas, însă Paşele cu fuga au scăpat. După care el mai departe a înaintat şi în al turcilor ţinut la câteva sute de sate a dat foc; peste o mie de suflete din a lor supunere au izbăvit şi deci acel ţinut au devastat şi pustiit în urma lui lăsând, l-a părăsit”.Așa încep să fie redate evenimentele bătăliei de la Nicopole. Se vede cu ușurință admirația autorului față de faptele lui Mihai Viteazul.

De asemenea, poate fi văzută relatarea acțiunii din octombrie, 1599, a lui Mihai Viteazul împotriva lui Andrei Bathory, când a câștigat bătălia de la Şelimbăr, cu 30.000 de oșteni: „După care şi-a alcătuit ordinea de bătălie, iar după ce el a chemat numele lui Iisus împreună cu întreaga sa oaste ca şi în întreaga tabără, astfel încât toţi cei ce de partea Cardinalului de bună voie şi închinare se doresc să fie cruţaţi şi feriţi, a pus să fie strigat: El pe cardinal, care avea 25.000 de oameni sub arme în câmp, cu inimos curaj a bătut şi pe fugă i-a pus. Care s-au petrecut la Hermannstatt pe 28 octombrie în ziua de Sf. Simoni şi Iudae şi a ţinut de dimineaţă de la ora 9 până la ora 2 după prânz, ce a fost 5 ore, încât Cardinalul până la ultimul a fost răpus. Pe câmpul de luptă au fost numărate 2027 de trupuri moarte de transilvăneni şi cam 1.000 de răniţi au fost prinşi, printre care Cornis Caspar unul, celălalt Bewardi Georg, pe care Voievodul pe loc a pus să fie doborâţi. În schimb pe partea Voievodului nu au căzut morţi mai mult de 200. După această bătălie dată valahii au năvălit în tabăra transilvăneană, iar în ea 45 de tunuri, cum şi multe bunuri şi bani, straie, cai şi corturi au dobândit. După care de mai multe ori pomenitul Voievod cu ai săi valahi către Weissenburg (Alba Iulia) s-a îndreptat, iar lui conducerea şi locuitorii oraşului au venit înainte domneşte la o întreagă milă de drum, pe el cu mare reverenţă au primit şi la Weissenburg (Alba Iulia) au condus, unde, ca în toate oraşele, multe salve de bucurie au fost trase drept semn de mare victorie”. Este vorba, fireşte, de triumfala intrare a lui Mihai Viteazul în Alba Iulia.

O altă relatare interesantă spune:„Noiembrie, anul 1599. După ce Marele Turc a aflat că Voievodul valah (Mihai Viteazul) cu asemenea forţă în Transilvania o ruptură a făcut / el i-a trimis o solie cu 60 de persoane pentru ca să trateze cu el o pace şi să răspunză de ale marelui Turc steaguri, care urmau să fie trimise, pe care pomenitul Voievod pe toţi a luat prinşi, cu gândul Majestăţii Sale Împăratul Romei să-i trimită.După obţinerea victoriei, Voievodul (Mihai Viteazul) o parte din oastea sa a trimis să-i aştepte pe turci şi pe tătari în Valahia”.

Autorul cronicii germane relatează minuţios evenimentele dar  lansează şi ipoteza (nu departe de realitate, ce-i drept) că Mihai voia să stăpânească singur Transilvania. Acesta relatează şi episodul asasinării marelui voievod: „Pentru care domnul Basta a trimis două steaguri de valoni şi două steaguri de lefegii germani cu câţiva călăreţi ale sale corturi să înconjoare şi viu să-l ia prins. Care a domnului Basta primită poruncă ei ascultători au îndeplinit şi Voievodului la a lor sosire, cum că el este al Majestăţii Sale Împăratul Romei prizonier şi i-au vorbit de bună voie să se predea. Încă când el pe al său locotenent în ajutor a strigat şi după o sabie, ce atârna în cort a întins apărându-se şi după un căpitan german a lovit, căpitanul valon pe el s-a mâniat şi degrabă cu a sa suliţă l-a străpuns. Căpitanul german însă lui capul i-a retezat. Astfel că voievodul împreună cu încă un valah a căzut, iar trupul său mort o zi întreagă sub cortul său neîngropat a rămas întins. După care imediat valonii peste tabăra valahilor au căzut; pe aceasta au prăduit şi au găsit sub al Voievodului cort scrisori, pe care domnul Basta a pus să fie citite mulţimii”.

Sper că aceste câteva citate din lucrare, oferite prin amabilitatea părintelui Oltean, pot convinge pe cei interesaţi, că merită să intre în posesia acestei cărţi valoroase. Mihai Viteazul a fost una dintre marile personalităţi ale istoriei noastre din toate timpurile. Oştean înzestrat cu calităţi excepţionale, a fost şi un diplomat care a ştiut sa aprecieze momentele istorice grave pe care le traversa ţara. Soluţiile sale dovedesc ataşament pentru ideea de apărare a civilizaţiei europene, pe care o şi exprima tranşant, continuând o tradiţie a istoriei româneşti. În acest sens, nu numai ca s-a integrat Ligii Creştine, dar a asociat telurilor acesteia elementul eliberării popoarelor din Balcani de sub dominaţia otomană, cu gândul la independenţa acestora.A recâştigat independenţa Ţărilor Române şi a fost înfăptuitorul primei uniri politice din istoria poporului român. El a încercat s-o consolideze, întemeind-o pe existenţa poporului român din cele trei ţări. Unirea a fost un fapt obiectiv, necesar, asa cum vor fi şi împlinirile de mai târziu. Ea s-a înfaptuit dinspre Ţara Româneasca care, prin numele ei, întruchipa, simbolic şi faptic, un sens unificator.

Surse:

– Pr. Vasile Olteanu, Documente aflate la muzeul Primei Şcoli româneşti din Braşov

– Gernot Nussbächer, Din cronici şi hrisoave

– Acad. Alexandru Surdu, Şcheii Braşovului

Surse foto:

– Arhiva bisericii Sf. Nicolae din Brașov

– https://uzp.org.ro/26/05/2021/portretul-lui-mihai-viteazu-in-pictura-europeana/

–https://www.rfi.ro/cultura-125105-pagina-de-istorie-pierdut-mihai-viteazul-batalia-miraslau

Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră,

Nicolae Uszkai