„Moara cu povești”. Ecouri pașoptiste ardelene de la Blaj…
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „Naţiunea e cuprinsul unui popor de acelaşi sânge, care vorbeşte aceeaşi limbă şi are aceleaşi datine. Poporul este trupul naţiunii, iar limba este sufletul ei. Pentru aceea, precum trupul fără suflet este mort, aşa e moartă şi naţiunea fără limbă ”- Aron Pumnul, profesor

Astăzi, mi-am propus să „măcinăm” împreună la „moara cu povești” o nouă rememorare despre un moment esențial al redeșteptării națiunii române în arealul transilvan, în contextul revoluționar european de la mijlocul secolului la XIX-lea. Povestea de azi ne duce înapoi în timp în „era pașoptistă” în arealul transilvan, epocă despre care „lumea largă” („marele public”, „opinia publică” etc) cunoaște din ce în ce mai puține lucruri, din păcate. Tocmai în zilele noastre, în epoca în care tehnologia ne facilitează un acces atât de rapid la informație! Dar asta-i „altă gâscă-n altă traistă”, „gâscă” la care ne vom întoarce altă dată. După cum ne spune istoria, prin primăvara anului 1848, situaţia în Transilvania s-a agravat, imediat după ce revoluţionarii maghiarii şi-au exprimat dorinţa ca principatul ardelean să fie anexat la Ungaria.Pe de altă parte, concretizate în urma izbucnirii revoluției pe tot cuprinsul imperiului habsburgic, în primăvara anului 1848, acțiunile de emancipare a românilor de sub stăpânirea de la vest de Ardeal au urmărit recunoaşterea limbii, a naţionalităţii și a drepturilor legale ale urmașilor lui Horea și Avram Iancu într-un teritoriu în care se știa și se vedea de la o poștă că aceștia erau majoritari.  Despre acest moment pașoptist ardelean, academicianul Ioan Bolovan în marea sa lucrare (în opt volume) „Construind Unirea cea Mare” apărută la Editura Școala Ardeleană,  în 2018, spunea că: „Izbucnirea la mijlocul lunii martie a revoluţiei în capitala Imperiului Habsburgic, Viena, apoi în alte centre, precum Praga, Bratislava și Pesta, a generat frământări şi în fostul Mare Principat Transilvania, programul revoluţionar maghiar fiind amplu difuzat şi comentat. În multe localităţi din provincie, maghiarii, secuii şi saşii au trecut la înarmare, formându-şi gărzile cetăţeneşti, naţionale. Până către sfârşitul lunii martie, unii lideri ai românilor au privit cu simpatie Revoluţia Maghiară, ce afişa o serie de principii liberale, progresiste”. Până aici, toate bune și frumoase, dar același distins academician ne mai explică în cartea dumisale că: „Înmulţirea manifestărilor exclusiviste ale nobilimii maghiare din Transilvania (Ardeal), intoleranţa şi intenţia acesteia şi a autorităţilor din provincie (în rândul cărora cei mai mulţi erau tot maghiari) de a uni Transilvania cu Ungaria au provocat din partea elitei româneşti primele acţiuni de protest. Pentru români, populaţia majoritară a provinciei, nu erau suficiente promisiunile de libertate individuală şi de progres pe care le oferea cu generozitate programul revoluţiei din Ungaria. Românii, care nu se bucurau de reprezentare în organele legislative şi executive ale provinciei, doreau, în spiritul concepţiei romantice despre naţiune, recunoaşterea limbii şi a naţionalităţii lor, drepturi egale cu ceilalţi locuitori aflaţi în inferioritate numerică”.

Totodată, elita românească din Transilvania a parcurs la sfârşitul lunii martie şi în cursul lunii aprilie o perioadă de căutări şi clarificări ideologice şi tactice. Treptat, prin intermediul manifestelor elaborate în mai multe centre unde activau liderii românilor, s-au schiţat principalele obiective ale programului revoluţionar românesc, care la prima vedere nu depăşea cadrul unui legalism şi reformism pronunţat. Primul act cu caracter programatic mai important este manifestul elaborat la 25 martie 1848 de către profesorul sibian Simion Bărnuţiu şi intitulat „Provocaţiune”. În documentul respectiv, se respingea ideea unirii Ardealului cu Ungaria atâta vreme cât românii nu erau recunoscuţi ca naţiune cu drepturi politice şi se făcea apel la solidaritatea naţională a tuturor claselor şi forţelor sociale şi politice româneşti. De asemenea, pe la începutul lunii aprilie, profesorul Aron Pumnul de la Blaj (cel apropiat lui Mihai Eminescu mai târziu) a redactat un alt manifest, denumit „Proclamaţie”, care a fost copiat în sute de exemplare de elevii care plecau în vacanţă şi apoi difuzat în sute de localităţi ardelene. Acest document relua ideea recunoaşterii naţiunii române, enunţa principii precum egalitatea, libertatea şi fraternitatea, pe baza cărora românii doreau să colaboreze cu maghiarii, secuii şi cu saşii. Printre altele, se spunea: „Români… spuneţi ungurilor, săcuilor şi saşilor că noi îi iubim ca pre fraţii noştri, cu care lăcuim într-o ţară. Spuneţi-le cu cuvântul şi le arătaţi cu fapta că noi îi iubim, însă e drept ca şi ei să ne iubească… spuneţi-le în gura mare că noi nu voim a câştiga drepturile omenimei prin sabie, ci prin legile minţii sănătoase şi pentru aceea ne adunăm să ne înţelegem care sunt drepturile acelea”.  Istoricii afirmă că meritul major al manifestului lui Aron Pumnul a fost acela că a impus în conştiinţa publică românească ideea necesităţii convocării unei adunări naţionale. În absenţa unor instituţii politice proprii şi în condiţiile nereprezentării românilor în Dieta principatului transilvan, adunarea naţională românească ce urma să se întrunească avea un profund caracter democratic și reprezentativ. Autorităţile locale s-au străduit, prin intimidări şi arestări, să împiedice deplasarea spre Blaj a reprezentanţilor românilor din sute de aşezări de pe Câmpia Transilvaniei. Cu toate acestea, la 18/30 aprilie 1848, a avut loc la Blaj, în ciuda opoziţiei autorităţilor, o primă adunare reprezentativă a românilor, la care au participat circa patru mii de persoane: intelectuali, negustori, mici nobili, preoţi, ţărani. Întrunirea, cunoscută sub numele de „Adunarea din Duminica Tomii”, nu a adoptat nici un act programatic, participanţilor solicitându-li-se să revină în număr mult mai mare la următoarea adunare naţională programată tot la Blaj. Aceasta a fost una foarte importantă pentru că a ataşat și mai mult elita de popor, grăbindu-se fuziunea dintre planul intelectualilor şi cel ţărănesc, direcţie începută la sfârşitul secolului al XVIII-lea, după Răscoala lui Horea din 1784 şi „Supplex Libellus Valachorum” din 1791, şi finalizată la mijlocul secolului al XIX-lea, în contextul revoluţiei paşoptiste. Astfel, la 18 aprilie1848, 18/30, prima adunare politică a românilor transilvăneni, la Blaj, pe Câmpia Libertăţii („Adunarea din Duminica Tomii”),  hotărăşte convocarea, pentru 3/15 mai, a unei mari adunări populare la Blaj (printre fruntaşii participanţi la adunare s-au numărat Simion Bărnuţiu, Avram Iancu, Al Papiu-Ilarian, Ion Buteanu). Reiterez faptul că mulți istorici au căzut de acord că pregătirea şi organizarea „Adunării din Duminica Tomii” i se datorează, în principal, lui Aron Pumnul, iar personajul principal al zilei respective ar fi fost tânărul Alexandru Papiu Ilarian.

Pe de altă parte, la „Adunarea din Duminica Tomii”, la care au participat circa patru mii de oameni, profesorul Aron Pumnul, organizatorul acestei adunări, la fel ca şi preoţii şi canonicii din Blaj precum şi protopopii satelor din Transilvania, la care se făcuse apel prin proclamaţie, au lipsit de la adunare din cauza presiunilor şi a ameninţărilor efectuate chiar de către episcopul greco-catolic Ioan Lemeni. Singurul preot participant direct, Simion Balint de la Roşia Montană, ajuns la Blaj, la ameninţările transmise de același episcop greco-catolic a fost obligat să părăsească localitatea mai repede decât și-ar fi dorit.

Această primă adunare, condusă de Alexandru Papiu-Ilarian şi de însuși Simion Bărnuţiu, s-a încheiat prin adoptarea unui document mobilizator ce stabilea programul convocării Marii Adunări Naţionale a românilor ardeleni; adunare care va avea loc pe Câmpul Libertăţii din „Mica Romă”, la 3/15 mai 1848 și care viza libertatea individuală, ştergerea definitivă a iobăgiei și libertatea naţională. În ajunul Marii Adunări de la Blaj, conducătorii românilor din Transilvania au ţinut această consfătuire pentru a stabili programul de desfăşurare a acesteia. Punctul central al consfătuirii a fost discursul lui Simion Bărnuţiu, care, respingând planul de uniune a Transilvaniei la Ungaria, s-a pronunţat pentru autonomie.

La Blaj, la următoarea mare adunare, au participat peste 40.000 de oameni, în majoritate ţărani, dar şi numeroşi intelectuali, clerici, orăşeni, mici nobili, de pe întregul teritoriu al Transilvaniei. Avram Iancu se adresa participanţilor spunând: „Uitaţi-vă pe câmp, românilor! Suntem mulţi ca cucuruzul brazilor, suntem mulţi şi tari”. Martorii străini au rămas adânc impresionaţi de aspectul adunării. „Măreţ era spectacolul ce se desfăşura în faţa noastră”,scria istoricul maghiar Jakab Elek, după cum consemnează volumul „Revoluţia română din 1848” (Editura Politică, 1974). Guvernul maghiar al Transilvaniei nu a oprit oficial ţinerea mari acestei adunări naţionale, aşa cum a fost în cazul precedentei, cea din Duminica Tomii. De data aceasta. s-a încercat dezbinarea românilor pe criterii religioase, permiţându-le acestora să se adune în cadrul a două întâlniri, una ortodoxă, cealaltă greco-catolică, cu menţiunea ca una să aibă loc la Sibiu, iar alta la Blaj. Dar episcopii români Şaguna şi Lemeni au ignorat aceste ordine ale stăpânirii şi au organizat o singură mare adunare românească, la Blaj, care avea să înceapă la 3/15 mai 1848. Lemeni revenise la gânduri mai bune…Pentru aceasta, pe 5 mai (stil vechi) 1848, guvernul maghiar a trimis „note de imputare” episcopilor români, dar nu a făcut alte încercări oficiale de a opri adunarea, cum a fost în cazul celei anterioare, cea din Duminica Tomii. Au fost luate alte măsuri pentru a-i intimida pe români şi a-i descuraja, pentru a nu participa la adunare: Florian Micaş, deţinut politic în temniţa de la Cluj, a fost mutat la cea din Târgu Mureş, în condiţii mizere, pe motiv că Blajul era prea aproape de Cluj şi exista posibilitate ca românii întruniţi acolo să încerce eliberarea acestuia; ţăranii români care participaseră la Adunarea Naţională din Duminica Tomii erau bătuţi crunt de „domnii de pământ” pentru că participaseră sau chiar şi numai pentru curajul de a vorbi despre ce se întâmplase acolo. Răspunsul românilor a fost o hotărâre şi mai mare de a participa la adunarea cea mare din 3/15 mai. Pregătirea Marii Adunări Naţionale de la Blaj a avut loc mai ales la Sibiu, unde se adunaseră intelectualii români. Aici venise de peste Carpaţi August Treboniu Laurian, de la Blaj canonicii Cipariu şi Sereni, care împreună cu alţii au discutat planul de acţiune pentru viitoarea adunare. Propunerea lui Simion Bărnuţiu, aprobată de toţi cei prezenţi, a fost ca la Blaj să se realizeze următoarele trei puncte:

-Naţiunea română să se declare pe sine de naţiune liberă şi independentă

-Să se depună jurământ de fidelitate împăratului austriac

-Să protesteze împotriva unirii Transilvaniei cu Ungaria

Cu o săptămână înainte de Marea Adunare, a sosit la Sibiu de la Karlowitz episcopul ortodox Andrei Şaguna, el fiind primit cu mare pompă de sibieni. Guvernul maghiar a încercat să intervină în desfăşurarea viitoarei Mari Adunări Naţionale şi să o ţină sub controlul său. Astfel, după ce, prin funcţionarii săi, încercase să determine protopopii români să se declare favorabili unirii Transilvaniei cu Ungaria, la 7 mai (stil nou) 1848, a cerut episcopilor români ca, la Marea Adunare, să admită numai un număr limitat de români, iar aceştia să se întrunească nu sub cerul liber, ci în biserică, pentru a putea fi uşor ţinuţi sub control. La 8 mai 1848, episcopilor li s-a pus în vedere ca la adunare să fie admişi numai clerici, fiind interzisă prezenţa delegaţilor civili de la sate, iar dacă aceştia se vor prezenta totuşi, să fie trimişi imediat acasă. Din partea guvernului maghiar, au fost numiţi comisari pentru această adunare Banffy Miklos, comite suprem al comitatului Alba Inferioară, precum şi Szabo Lajos, consilier gubernial. La ordinele celui din urmă, s-a pus pe picior de alertă armata care avea să fie prezentă la adunare şi care avea rolul să menţină ordinea. Efervescenţa naţională a românilor a crescut mult în zilele dinainte de adunare, ei fiind hotărâţi să îşi expună pretenţiile naţionale, aşa cum făcuseră şi celelalte naţiuni din Imperiul Austriac şi din Ungaria. Cu toate că Marea Adunare Naţională era programată să înceapă luni, 3/15 mai 1848, românii au început să se adune la Blaj încă de vineri. Sâmbătă, a sosit la Blaj de la Sibiu episcopul ortodox Şaguna, însoţit de intelectualii români din Sibiu şi Braşov. Alaiul său a fost întâmpinat cu mare pompă de români, iar la Mânărade, în apropiere de Blaj, l-a aşteptat o delegaţie a clericilor români greco-catolici, care l-a invitat să locuiască pe durata adunării împreună cu episcopul Lemeni. Iniţial, episcopul Şaguna intenţionase să locuiască într-o baracă de lemn construită în mijlocul pieţei din Blaj. A acceptat invitaţia greco-catolicilor şi s-a aşezat la curtea episcopală din Blaj. Tot sâmbătă, spre seară, au sosit din Ţara Moţilor Avram Iancu şi Ioan Buteanu, iar „de pe câmpie” Vasile Macariu Moldovan, însoţiţi de mii de români. Ziua de 3/15 mai 1848 a fost o zi frumoasă şi senină.

Încă de la ora 5 dimineaţa mulţimea de români era în picioare. La ora 6.00, a început în Catedrala din Blaj serviciul divin, ţinut de episcopul Lemeni, pentru a rămâne suficient timp pentru adunare. La ora 8,00, semnalul de începere al Adunării Naţionale a fost dat cu clopotul cel mare al Catedralei. Intelectualii români s-au adunat pe o estradă amplasată în faţa catedralei, pe care erau aşezate mese şi scaune, iar la ora nouă şi jumătate, cei doi comisari guberniali au fost invitaţi să vorbească românilor adunaţi. Comisarii maghiari au prezentat decretul guvernului prin care se permitea ţinerea adunării, au declarat adunarea deschisă şi au citit decretul şi instrucţiunile guvernului maghiar despre cum să fie condusă adunarea. Instrucţiunile au fost explicate poporului de către episcopul Şaguna. După acest moment, s-a luat decizia ca adunarea să se ţină nu în biserică, ci în câmp liber. Toţi participanţii s-au mutat pe un câmp din apropierea Catedralei, numărul lor fiind apreciat de martorii oculari la circa 40.000. Pe câmp, care în timpul acestei adunări a fost numit „Câmpia Libertăţii”, s-a format un cerc în mijloc, unde s-au amplasat episcopii, preoţii şi intelectualii români. De jur-împrejur s-a aşezat mulţimea de români, în mod ordonat, lăsând printre grupuri, până în centru, căi atât de largi încât putea trece o trăsură. Mai departe de tribuna centrală s-au ridicat alte tribune, de la care tribunii explicau celor mai îndepărtaţi ceea ce se vorbeşte în mijlocul adunării. Preşedinţi ai Marii Adunări Naţionale de la Blaj au fost aleşi episcopii Andrei Şaguna (ortodox) şi Ioan Lemeni (greco-catolic).Vicepreşedinţi au fost Simion Bărnuţiu şi George Bariţiu, iar secretari Timotei Cipariu, Ioan Popasu, August Treboniu Laurian, Demetriu Boeriu, Iacob Bologa, Paul Dunca, George Anghel, Ioan Bob, Petru Manu şi Ioan Bran. După alegerea conducătorilor adunării, episcopul Şaguna a rostit o rugăciune pentru sănătatea împăratului austriac şi pentru libertatea naţională a românilor. Generalul austriac Schurter, comandantul trupelor destinate pentru păstrarea ordinii, a afirmat după acest moment că nicăieri pe unde a umblat în Europa nu a văzut o adunare de popor atât de mare şi atât de disciplinată. După rugăciunea episcopului Şaguna, la cererea poporului, a luat cuvântul Simion Bărnuţiu, care după o scurtă introducere a supus votului mulţimii următoarele puncte, care au fost aprobate în unanimitate:

„-Adunarea aceasta se proclamă de adunare generală naţională a naţiunii române din Transilvania

-Câmpul acesta, pe care se ţine prima adunare naţională română din Transilvania, întru eterna aducere aminte a acestei lucrări glorioase se va numi Câmpul libertăţii pentru totdeauna

-Naţiunea română declară, că vrea să rămână pururea credincioasă înălţatului împărat al Austriei şi mare principe al Transilvaniei, cum şi augustei case austriace

-Naţiunea română se declară şi se proclamă de naţiune de sine stătătoare şi de parte întregitoare a Transilvaniei, pe temeiul libertăţii egale.”

„Moara cu povești”. Ecouri pașoptiste ardelene de la Blaj…

A urmat momentul depunerii jurământului de credinţă faţă de naţiunea română de către toţi cei prezenţi. Jurământul s-a depus sub steagul imperial şi sub drapele româneşti. S-a citit în şedinţă şi s-a votat petiţia de eliberare a lui Florian Micaş, iar aceasta a fost înmânată ulterior comisarilor maghiari, pentru a fi dusă guvernului de la Cluj. Acestea fiind realizate, după ce s-a stabilit ca a doua zi Adunarea Naţională să înceapă la ora opt dimineaţa, şedinţa a fost declarată închisă pentru ziua în curs. Comisarii maghiari au trimis în aceeaşi zi raportul lor la Cluj, în care nu au avut ce să scrie decât despre foarte buna disciplină a zecilor de mii de români adunaţi la Blaj. La 16 mai 1848, Adunarea Naţională a început cu serviciul divin celebrat la ora şase în Catedrala din Blaj, apoi şedinţa a început, la ora opt, tot pe Câmpia Libertăţii. În timp ce se deplasa spre locul şedinţei, episcopului Lemeni ţăranii români i-au strigat să nu facă nici o unire cu Ungaria. S-a citit şi s-a aprobat protocolul şedinţei din ziua anterioară, iar apoi Simion Bărnuţiu şi episcopul Şaguna au cerut ţăranilor să îşi respecte îndatoririle faţă de „domnii de pământ” până la ştergerea oficială a iobăgiei, prin lege, iar vicarul Şuluţiu a propus ca de acum încolo în comunicările oficiale românii să nu mai fie numiţi olah şi valahi, ci români. A urmat la tribună August Treboniu Laurian, care după ce a rostit un discurs, a prezentat punctele din petiţia naţiunii române adresată împăratului austriac. Punctele s-au votat în aplauze generale, apoi Treboniu Laurian, Bărnuţiu şi Bariţiu au fost purtaţi pe braţe de mulţimea de români entuziasmată. Petiţia Naţională emisă cu prilejul acestei adunări naţionale a fost întregită cu o petiţie înaintată guvernului ungar de către reprezentanţii românilor care trăiau în judeţele de margine ale Transilvaniei (Arad şi Bihor) şi Banat, petiţie prin care se cereau anumite drepturi bisericeşti, militare, şcolare şi naţionale pentru românii din aceste regiuni, pe atunci considerate ca făcând parte din Ungaria propriu-zisă. În aceeaşi şedinţă, s-a decis să se aleagă două „deputăţii”, dintre care una să fie trimisă la Cluj, condusă de episcopul Lemeni, iar cealaltă la împăratul austriac, condusă de episcopul Şaguna, pentru a înmâna autorităţilor petiţia românilor. S-a mai ales un Comitet Permanent cu sediul la Sibiu, condus de episcopul Şaguna, având ca vicepreşedinte pe Simion Bărnuţiu. Cu aceasta, s-a încheiat Adunarea Naţională din această zi. Mai apoi, ziua de 17 mai a avut ca program doar autentificarea protocolului zilei anterioare, iar şedinţa a fost scurtă. S-a mai propus ca pe Câmpia Libertăţii să se ridice un monument în amintirea Marii Adunări Naţionale de la Blaj. La ora unu şi jumătate după amiaza, comisarii guberniali au declarat adunarea închisă, recunoscând buna purtare a românilor în aceste zile. Cu acestea, românii au plecat către casele lor, rămânând la Blaj numai fruntaşii lor, pentru a se consulta asupra ceea ce urma să fie făcut în continuare. Au urmat apoi, evenimentele revoluționare de factură mai „contondentă” despre care ne vom aminti într-o relatare viitoare.

„Moara cu povești”. Ecouri pașoptiste ardelene de la Blaj…

În încheiere, revin cu câteva referiri la Aron Pumnul. Acesta, după înfrângerea revoluţiei din Transilvania, la fel ca şi alţi conducători români ardeleni, deveniți „duşmani ai maghiarilor”, pentru a scăpa cu viaţă, a trebuit să fugă la fraţii lor de peste Carpaţi. Profesorul Aron Pumnul a fost condamnat la moarte de autorităţile maghiare, iar locuinţa şi bunurile sale din Blaj au fost distruse ori confiscate. La început a stat ascuns în satul său natal, Cuciulata, dar la venirea soldaţilor maghiari în sat, a trebuit să fugă din calea acestora. Un contemporan relata: „Îl băgară sătenii într-un butoi mare de curechi (varză) şi-l trecură pe lângă despărţământul militar fără a fi cunoscut.” Astfel, Aron Pumnul a fost salvat cu ajutorul consătenilor, după care de la Braşov a trecut munţii în Ţara Românească. Ajuns la Bucureşti s-a cazat la un hotel, unde spre ghinionul său, era cazat şi un comisar maghiar care într-o noapte a vrut să-l ucidă, dar a scăpat ca prin minune de la moarte.

„Moara cu povești”. Ecouri pașoptiste ardelene de la Blaj…

Epopeea sa a continuat, la fel cum vom face și noi într-o viitoare relatare la această „moară cu povești”. Pentru azi, am terminat de „măcinat” și v-aștept la următoarea întâlnire, cea de săptămâna viitoare. Până atunci vă doresc să v-aducă Cel de Sus doar ceea ce nu ați avut bun până acum! Să vă fie bine! Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

Predescu, Lucian, „Enciclopedia României. Cugetarea”, Editura Saeculum, Bucureşti, 1999

Stan, Stoica, „Dicţionarul biografic de istorie a României”, Editura Meronia, Bucureşti, 2008.

Berindei, Dan – „Revoluția română din 1848-1849”, Editura Enciclopedică, București, 1998

Păcăţian, Teodor V., „Cartea de aur sau luptele politice-naţionale ale românilor de sub coroana ungară”, volumul I, ediţia a II-a, Sibiu,Tipografia Iosif Marschall, 1904

***„1848, Blajul şi amintirea revoluţiei”, ASTRA, Despărţământul „Timotei Cipariu” Blaj. Aron Pumnul: În vâltoarea revoluţiei de la 1848 de la Ilie Rad, pag. 142-163.

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/05/03/revolutia-de-la-1848-170-de-ani-marea-adunare-nationala-de-la-blaj-din-3-15-5-17-mai-1848–101099

https://www.blajinfo.ro/170-de-ani-de-la-marea-adunare-de-la-blaj-din-3-15-5-17-mai-1848-11419.html

https://www.e-communio.ro/stire15265-175-de-ani-de-la-prima-adunare-a-romanilor-la-blaj

http://www.dacoromania-alba.ro/nr81/prof_aron.htm

http://ziarullumina.ro/s-a-redeschis-campia-libertatii-de-la-blaj-133495.html

https://identitatea.ro/adunarea-nationala-de-la-blaj-din-1848/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/07/26/15-mai-1848-marea-adunare-nationala-de-la-blaj-a-romanilor-transilvaneni-videop/

https://ziarulunirea.ro/18-aprilie-1848-are-loc-la-blaj-prima-adunare-politica-a-romanilor-din-transilvania-pe-cimpia-libertatii-625659/

https://www.e-communio.ro/stire7819-170-de-ani-de-la-adunarea-na-ionala-de-la-blaj

https://jurnalul.ro/cultura/culise-lupte-unire-romani-revolutie-manifestari-provincie-931883.html

https://mvu.ro/cum-s-au-unit-transilvania-banatul-crisana-si-maramuresul/