Nicolae Ursu, compozitor român, profesor, folclorist și dirijor de coruri

Nicolae Ursu, (4 iunie 1905, Șanovița – 10 februarie 1969, Timișoara), a fost un profesor, compozitor, folclorist și dirijor de coruri din Banat, cunoscut pentru contribuțiile sale în muzica corală și etnomuzicologie.

S-a născut într-o familie de muzicieni în satul Șanovița, județul Timiș (pe atunci Sziklas, în Austro-Ungaria). Tatăl său, Nicolae, și bunicul său cântau în strană, iar mama, Livia, provenea dintr-o familie legată de renumitul Cor de la Chizătău.

Încă din copilărie a primit lecții de armonie și orgă bisericească de la preotul Gustav Dietel din Ghizela. La 13 ani a devenit elev al liceului din Lugoj, avându-l ca mentor pe marele compozitor și dirijor bănățean Ion Vidu, care i-a influențat profund viziunea muzicală și interesul pentru folclor. Sub îndrumarea lui Vidu, Ursu a primit premii pentru performanță, bani pe care i-a folosit pentru a-și cumpăra un flaut și pentru a-și continua studiile muzicale.

Sursa foto: AI

A urmat simultan Facultatea de Drept și Conservatorul – secția compoziție la Cluj, obținând două diplome universitare și un certificat suplimentar în pedagogie, metodică, etnografie și folclor. În 1929 a obținut titlul de doctor în drept, dar nu a practicat ca jurist. În 1930 s-a căsătorit cu Magdalena Herțeg, având doi fii.

A fost premiat de Academia Română în 1942 pentru activitatea sa folclorică, didactică și corală. A contribuit la viața culturală din Banat ca membru fondator al Institutului Social Banat-Crișana și al ASTRA bănățeană din Timișoara, inspector pentru etnografie și folclor (1947), secretar general al Asociației Corurilor și Fanfarelor din Banat (1937-1948) și membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.

S-a stins din viață la 63 de ani, la Timișoara, după ce a fost supus prea târziu unei intervenții chirurgicale.

Încă din studenție, Ursu a cules cântece, hore, doine și colinde, transcriindu-le pentru cor în Caietul de coruri pe melodii populare, apreciat de maeștri ca Sabin Drăgoi și Tiberiu Brediceanu.

A predat muzica la gimnazii și licee din Cluj și Timișoara. Între 1946 și 1950 a fost profesor titular la Conservatorul din Timișoara la catedra de teorie, solfegii, armonie și folclor. Din 1950 a predat teorie și armonie la Liceul de Muzică din Timișoara, revenind în 1962 la Institutul de Muzică al Universității timișorene.

A fost pasionat de muzica bisericească, înființând și conducând numeroase coruri, printre care: corul din Șanovița, Corul bărbătesc de la Protopopiatul Cluj (1933), Corul Lyra CFR Timișoara (1937-1942), Corul PTTR, Corul Doina Banatului din Iosefin (1943-1946) și Corul de la Catedrala Mitropolitană Timișoara (1946-1960).

Nicolae Ursu a fost unul dintre cei mai prolifici compozitori de coruri din Banatul secolului XX și un valoros publicist și cercetător muzical. A compus muzică simfonică, de cameră, corală, vocală și pentru fanfară, și a scris sute de articole, studii și recenzii.

Culegeri de folclor:

• Contribuțiuni muzicale la monografiile comunei Sârbova (1939), Măguri (1940), Ohaba-Bistra (1956)
• Cântece și jocuri populare din Valea Almăjului (1958)
• Cântece și jocuri populare bănățene (1969)
• Folclor muzical din Transilvania și Banat, ediție îngrijită de Rodica Giurgiu (1983)

Suite corale:

• Suita I „Cărășana”
• Suita a II-a „Pastorala”
• Suita a III-a „Ceremoniala”
• Suita a IV-a „Orăvițana”

Muzică bisericească:

• Piese pentru cor mixt din Liturghie și alte ceremonii
• Zece colinde și cântece de stea (Timișoara, 1938)

Melodii populare armonizate pentru cor:

• „Urâtu mă duce-n lume”
• „Toată lume-ar vrea să mor”
• „Eu cu dor, mândra-i cu jele”
• „Eu la joc, mama la joc”
• „La mândra cu casa-n colț”
• „Cucule, de unde vii?”