Current track

Title

Artist


Sfârșit de săptămână în siguranță alături de jandarmii montani băcăuani

#Postat de on aprilie 19, 2024

În perioada 19-21 aprilie 2024, jandarmii montani băcăuani vor fi alături de turiști în stațiunile Târgu-Ocna și Slănic Moldova, vor desfăşura activități de informare cu privire la regulile care trebuie respectate în zona montană, fiind pregătiţi să acorde sprijin persoanelor aflate în dificultate.

Pentru a evita producerea unor situații neplăcute, jandarmii montani le recomandă turiștilor:

– să se echipeze corespunzător zonei montane;

– să nu se aventureze pe traseele turistice după lăsarea întunericului și fără echipamentul adecvat;

– să folosească doar traseele marcate şi să urmărească marcajele de pe traseu;

– totodată, pentru siguranța cetățenilor, este necesar ca atunci când întâlnesc animale sălbatice, să nu se apropie de acestea pentru a face fotografii sau pentru a le hrăni, motiv pentru care menționăm importanța conștientizării pericolului la care se pot expune prin astfel de acțiuni.

“Dacă sunteți martorii săvârșirii unor fapte antisociale sau dacă vă aflați într-o situație dificilă, solicitați ajutorul jandarmilor montani, în mod direct sau apelați numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112”-este mesajul transmis de Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *