Current track

Title

Artist


,,Mens sana în corpore sano”! Invitaţie la mișcare, pe Stadionul ,,Moldova” din Roman

#Postat de on iulie 22, 2019

,,Mens sana în corpore sano”! Invitaţie la mișcare, pe Stadionul ,,Moldova” din Roman

Veste bună pentru romașcani! Aceștia vor dispune de un spațiu adecvat pentru alergat. Miercuri, 24 iulie 2019, pista de alergare de pe stadionul ,,Moldova” din municipiul Roman va deveni una funcțională iar accesul se va face pe la poarta 2 de intrare în Stadionul Moldova, dinspre ștrand.

 

sursă foto: Facebook, Lucian Micu, primarul municipiului Roman

,,Astăzi și mâine facem ultimele retușuri pentru amenajarea pistei cu zgură de pe Stadionul Moldova, iar de miercuri, 24 iulie, aceasta va deveni funcțională pentru toți cei care iubesc mișcarea în aer liber. Așa cum mă cunoașteți deja, sunt un susținător al mișcării, iar miercuri dimineață, începând cu ora 06.00 dimineața, vă invit pe fiecare dintre dumneavoastră să ne începem ziua alergând măcar o tură de stadion. Pista cu zgură este amenajată așa cum prevăd regulamentele sportive și cred că va fi de real sprijin pentru toți cei care doresc să facă mișcare în siguranță.

Accesul pe pista de alergare se va face pe la poarta 2 de intrare în Stadionul Moldova, dinspre ștrand, zilnic, începând cu orele 06.00 dimineața și până la orele 22.00. Așadar, miercuri, 24 iulie, de la 06.00 dimineața, vă aștept să ne întâlnim și să facem mișcare pentru a ne menține tonusul muscular și să avem o zi plină de energie!”, menționează Lucian Micu, primarul municipiului Roman.

 

Astfel, pentru iubitorii de mișcare, pista de alergare de pe Stadionul ,,Moldova” va fi deschisă, începând cu orele 06:00-22:00.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *