Mii de oameni la Zilele Slănicului
#Postat de George Sacaleanu on iulie 22, 2019
Weekendul acesta, stațiunea Slănic Moldova a fost luată cu asalt de turiști, de oameni cărora le era dor de aer proaspăt, de cei din împrejurimi și din întreaga țară. Rare sunt aceste ocazii, când nu găsești un loc de parcare de-a lungul întregii stațiuni. De cum intrai, până la zona Cascada, deci aproximativ 2 km, mașinile erau parcate pe ambele sensuri, plus parcările adiacente. Se pare că au fost de folos și tichetele de vacanță, deoarece unitățile de cazare au fost ocupate 100%.
Și pentru că au fost Zilele Slănicului, turiștii au fost întâmpinați cu muzică live, la scena amplasată în centrul stațiunii. Grătarele au fost încinse timp de trei zile, iar turiștii au avut de unde alege. Și pentru cei mici s-au găsit multe activități și bucurii, de la o tură cu poneiul la 10 lei, până la vată pe băț, porumb fiert, pop-corn, și alte dulciuri. Cea mai aglomerată zi a fost cea de sâmbătă, unde cap de afiș a fost formația Holograf, aflată pentru prima dată în Slănic Moldova.
Tot sâmbătă, au Sfintele Celebrări în cinstea Sf. Ilie Tesviteanul, patronul spiritual al stațiunii, dată care marchează și împlinirea a 218 ani de la descoperirea primului izvor cu apă minerală de către serdarul Mihalache Spiridon, la 20 iulie 1801 (19 – 20 iulie); Pentru că biserica din stațiune poartă numele Sfântului Ilie, a fost sărbătorit și hramul.
Video HOLOGRAF
https://www.facebook.com/539092079934983/videos/505633453511213/
Consiliul Județean Bacău împreună cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bacău a organizat, în această perioadă, Festivalul Județean de Folclor ediția a XXVII-a, în parcul stațiunii Slănic Moldova.
La festival au participat formații coregrafice și grupuri vocal-instrumentale de amatori din: Agăș, Poduri, Orbeni, Moinești, Bacău, Berești-Tazlău, Pâncești, Sascut – Sat, Mănăstirea Cașin, Valea Seacă, Faraoani, Brusturoasa, Găiceana, Solonț, Oituz, Sănduleni, Asău, Săucești, Formația Mihai Bălan.
Galerie foto