Meditaţii creştine – Mamă, uită-te cum înnoiesc Totul!  

Meditaţii creştine – Mamă, uită-te cum înnoiesc Totul!

 În Vinerea Mare, pe postul naţional de televiziune este programat filmul lui Mel Gibson, Patimile lui Hristos. L-am văzut cu ani în urmă, pășind în sala de spectacol după ce citisem câteva cronicii apărute în presă, ştiind reacțiile contradictorii pe care pelicula le stârnise pe diferite meridiane ale planetei. Am vrut să fie șocant, afirma Mel Gibson, pentru a înțelege că Cineva a îndurat aceste dureri, suferințe și batjocuri și totuși S-a întors spre noi, plin de dragoste și iertare.

De fiecare dată când mergem la un film și ne întâlnim cu cineva care l-a văzut deja, îl rugăm să nu ne povestească subiectul. În cazul filmului amintit, fiecare dintre noi intră în sală știind sau crezând că știe întreaga poveste, așteptând ca buna întâlnire dintre sunet și imagine să-l ajute să înțeleagă ceea ce nu poate fi înțeles decât prin credință: marea taină a Întrupării, a Vieții, a Morții și a Învierii Fiului lui Dumnezeu!

Replicile sunt rostite în aramaică și latină; pentru mulți dintre noi ele aproape că nu mai au nevoie de traducere, scenariul urmând pas cu pas referatul biblic. Cu ani în urmă, la o emisiune televizată – Credința la români –, Ioan Alexandru ne arăta tabloul lui Grunewald reprezentându-L pe Hristos răstignit, cu trupul plin de răni, cu pielea copleșită de spini. Am avut atunci, pentru prima dată, revelația Dumnezeului-Om, a Dumnezeului care, trup de rob luând, și-a asumat întreaga suferință pe care o poate suporta acest trup. Același sentiment l-am avut acum, vizionând filmul lui Mel Gibson. De la primele secvențe – rugăciunea din Grădina Ghetsimani – urmate de vânzarea lui Iuda, prinderea, judecata, flagelarea, drumul crucii, răstignirea și moartea, asistăm la o cavalcadă a violenței, violență la care Dumnezeu-omul răspunde cu iubire.

În cei două mii de ani, de când El ne-a dat această sublimă lecție, noi răspundem la violență cu violență, perpetuând prin aceasta lanțul violenței. La un moment dat, pe Drumul Crucii, Fecioara Maria se repede să-și mângâie Fiul căzut sub greutatea lemnului; privind-o, El îi spune: Mamă, uită-te cum înnoiesc Totul!…

Deși aceste cuvinte nu se regăsesc în referatul biblic, cred că ele dau cheia întregului film. Știm, de la Maxim Mărturisitorul, că Lucrarea lui Hristos are dimensiuni cosmice, că întreaga Creație a fost restaurată prin Învierea Sa. Dar Învierea nu este posibilă fără moarte și Drumul Crucii este o etapă a înnoirii Lumii. S-a reproșat filmului, în spațiul ortodox, pierderea dimensiunii dumnezeiești a lui Hristos. Să ne amintim însă afirmația Sfântului Irineu: Cuvântul făcea tăcere, în timp ce El era ispitit, jignit, răstignit și murea.

Filmul redă foarte bine această tăcere a Cuvântului; Fiul Omului este lăsat să-și asume până la capăt umanitatea, spre a o transfigura apoi, prin Înviere, în trupul de slavă. Rostogolirea pietrei așezată în fața mormântului aruncă o umbră circulară, ca de eclipsă; treptat, umbra lasă loc luminii care descoperă giulgiurile fremătând de prezența trupului înviat care tocmai le-a părăsit, și trupul Lui purtând stigmatele, darul pe care umanitatea l-a făcut Dumnezeului-om. Scenele biblice care punctează aducerile aminte pe Drumul Calvarului (spălarea picioarelor apostolilor, Cina cea de Taină, salvarea femeii adultere, Predica de pe Munte), personajele din anturajul lui Hristos, conturate din tăceri și priviri mai mult decât din gesturi și cuvinte, sugerarea prezenței celui Rău (exilat în final în centrul pământului) conturează un film care, dincolo de Patimi, transmite întregul mesaj, Vestea cea Bună adusă de Mântuitorul Hristos, care a venit să înnoiască Totul.

Scriitorul Dan Iacob