Leon Daniello, medic român, membru corespondent al Academiei Române

Leon Silviu Daniello (n. 2 noiembrie 1898, Budapesta, Austro-Ungaria – d. 27 martie 1970, Cluj, România) a fost un reputat medic român, specialist în pneumoftiziologie, profesor universitar și membru corespondent al Academiei Române.

Provenea dintr-o veche familie grănicerească, cu numele originar Dănilă. Tatăl său, Ioan, era controlor la căile ferate, iar mama sa, Elena (n. Pavelu), se ocupa de gospodărie. La momentul nașterii, familia locuia la Budapesta, unde Ioan lucra la căile ferate maghiare.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Leon_Daniello#/media/Fișier:Logo_of_the_Romanian_Academy.png

Leon Daniello a urmat liceul la Năsăud, obținând bacalaureatul în 1917. În același an s-a înscris la Facultatea de Medicină din Budapesta, beneficiind de o bursă „Gojdu”. După două semestre, a fost mobilizat în armata austro-ungară, urmând școala de ofițeri la Alba Iulia. După război, și-a continuat studiile la Facultatea de Medicină din Cluj (1918-1922), unde și-a obținut doctoratul în 1922.

S-a specializat în pneumoftiziologie la Viena (1924), München (1924-1925), Paris (1926-1927) și a efectuat stagii de documentare în Elveția, Franța, Germania, Scandinavia și Italia. În 1929 a obținut titlul de docent, cu o teză despre debutul ftiziei la adult.

Cariera sa didactică a început în 1921, ca preparator la Clinica I Medicală a lui Iuliu Hațieganu. A devenit asistent universitar (1924), conferențiar (1937), profesor universitar (1942-1967) și primul titular al catedrei de pneumoftiziologie din România. A fost director al Institutului de Ftiziologie din Cluj și medic militar cu gradul de căpitan în rezervă.

Cercetările sale au acoperit un spectru vast de boli pulmonare: tuberculoză (în special la diabetici, forme rezistente, tratamente chirurgicale și chimioterapie), cancer bronhopulmonar, sarcoidoze, supurații pulmonare, bronșite cronice, emfizem, micoze și hidatidoze pulmonare. A introdus în România metode moderne de diagnostic (radiomicrofotografie) și tratamente noi, precum terapia cu antibiotice, în special streptomicină.

A reprezentat medicina românească la congrese internaționale (Cehoslovacia, 1937; Bulgaria, 1960) și a fost membru în numeroase societăți științifice din țară și străinătate.

În 1926 a fondat primul dispensar studențesc antituberculos din România, unul dintre primele din Europa. Doi ani mai târziu, a deschis la Cluj primul dispensar TBC pentru populație. De asemenea, a militat pentru turismul montan, fiind președinte al Touring Club și coordonând construirea de cabane și drumuri turistice în Ardeal.

Lucrări publicate (selecție)

• Profilaxia individuală și tratamentul tuberculozei pulmonare (1926)
• Tuberculoza, dușmanul neamului (1927)
• Studiu clinic despre debutul ftiziei adultului (1930)
• Curs elementar de ftiziologie pentru studenți (1949, mai multe ediții)
• Silicoza și silicotuberculoza (1953, Premiul de Stat)
• Concepția actuală asupra diagnosticului precoce al tuberculozei (1958)
• Tratamentul insuficienței respiratorii (1968).

Distincții

• Premiul de Stat (1953)
• Titlul de Medic Emerit al Republicii Populare Române (1954)
• Ordinul Muncii clasa I (1963)
• Ordinul „Meritul Științific” clasa a II-a (1966)
• Membru corespondent al Academiei Române (1965).