Laurențiu Ulici, critic literar român

Laurențiu Ulici (n. 6 mai 1943, Buzău – d. 16 noiembrie 2000, Făgăraș, Brașov) a fost un renumit critic literar și om politic român.

Laurențiu Ulici a absolvit două facultăți la Universitatea din București: Filologia în 1966 și Filosofia în 1970. A fost un important critic literar, cunoscut pentru contribuțiile sale la analiza literaturii române, dar și pentru activitatea sa politică. Între 1995 și 2000, Ulici a fost președintele Uniunii Scriitorilor din România.

În politică, a activat în cadrul Partidului Alianței Civice, alături de personalități ca Nicolae Manolescu, Stelian Tănase și Mona Muscă. A fost, de asemenea, senator în perioada 1996-2000, reprezentând Partidul Alternativa României, formațiune pe care a fondat-o împreună cu Varujan Vosganian și Mircea Iorgulescu. În cadrul Parlamentului, a activat și în grupul parlamentar de prietenie cu Italia.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/letter-pen-writing-ink-pen-letters-4746345

Sursa foto: https://mnlr.ro/evocare-laurentiu-ulici

Moartea lui Laurențiu Ulici a fost una tragică și accidentală. A decedat din cauza unei intoxicații cu monoxid de carbon, provocată de o sobă defectă, într-o localitate din apropiere de Făgăraș, la o întâlnire a scriitorilor din zonă. În acel accident a murit și șoferul său, Constantin Țuca.

Laurențiu Ulici a semnat mai multe lucrări de critică și eseistică literară, printre care:

• Recurs (1971) – eseuri
• Prima verba (1974) – critică literară
• Arghezi, Bacovia, Barbu, Blaga, Fundoianu, Maniu, Pillat, Vinea, Voiculescu (1974) – studii critice
• Biblioteca Babel (1978) – eseuri
• Prima verba II (1978) – continuarea lucrării anterioare
• Confort Procust (1983) – cronici literare
• Puțin, după exorcism (1991) – eseuri
• Prima verba III (1992) – eseuri
• Literatura română contemporană, vol. I – Poezia (1995) – lucrare rămasă neterminată
• Scriitori români din afacerea granițelor țării (1996)
• Dubla impostură (1996) – eseuri politice
• Mitica și Hyperion (2000)

De asemenea, a îngrijit și editat câteva antologii importante, printre care:

• Nobel contre Nobel (1988)
• 1001 de poezii românești (1997) – o antologie în 10 volume.

După moartea sa, Laurențiu Ulici a fost omagiat în diverse lucrări, printre care volumul „Portret de grup cu Laurențiu Ulici” (2002), realizat de Gheorghe Parja, Echim Vancea și Ioana Petreus.