Laboratorul spitalului bârlădean efectuează din nou dozări hormonale tiroidiene
#Postat de ASM Agency on decembrie 2, 2018
De câteva zile, laboratorul Spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad efectuează dozări hormonale tiroidiene, precum TSH și FT4. Aceste analize nu se efectuau, de mai mulți ani, la laboratorul spitalului, cu toate că în contractul încheiat cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS), ele sunt obligatorii.
Ca să nu piardă finanțarea laboratorului pentru ambulatoriu, conducerea spitalului a fost nevoită să dispună achiziționarea unui analizor performant. Cel vechi se defectase și era depășit atât moral cât și fizic.
Analizele sunt gratuite pentru pacienții internați și pentru cei din ambulatoriu care au trimitere, dar trebuie plătite de ceilalți pacienți. (V.B.)