La Alba Iulia, cea mai numeroasă delegație de elevi a fost cea din Bârlad
#Postat de ASM Agency on decembrie 2, 2018
136 de elevi din Bârlad, ai Școlii „Episcop Iacov Antonovici”, Colegiului „Gheorghe Roșca Codreanu” și ai Liceului „Petru Rareș”, au participat în acest an, la Alba Iulia, la festivitățile dedicate Centenarului Marii Uniri. A fost cel mai numeros grup de elevi dintre cele venite din toate colțurile țării.
Elevii bârlădeni au fost impresionați de primirea care li s-a făcut la Alba Iulia și mai ales de modul în care au fost ovaționați când au desfășurat drapelul tricolor imens adus de acasă.
„A fost o zi extraordinară ca eveniment pentru fiecare dintre noi! Deși a fost un ger năprasnic, copiii au rezistat eroic, asistând cu bucurie la fiecare eveniment, inclusiv parada militară. Au înțeles că ceea ce s-a întâmplat ieri la Alba a fost un eveniment unic!”, a declarat profesorul Corneliu Pleșu, coordonatorul grupului.
Cei 136 de elevi au fost însoțiți de 12 cadre didactice, care i-au supravegheat pentru a nu se rătăci printre miile de oameni veniți la Alba Iulia. Au îndurat gerul, dar au asistat la toate evenimentele, inclusiv la parada militară.
Delegația bârlădeană nu a pierdut nici ocazia de a vizita obiectivele turistice din zonă și de pe traseu, cum ar fi cele din Sibiu, Brașov, Râșnov și Sighișoara. (V.B.)