Ion I. Nistor, istoric și militant unionist bucovinean

Ion I. Nistor (n. 16 august 1876, Bivolărie, Suceava, România – d. 11 noiembrie 1962, București, România) a fost un istoric și militant unionist bucovinean, membru al comitetului de organizare a Adunării Naționale de la Cernăuți, care a hotărât unirea Bucovinei austro-ungare cu România, în cadrul căruia a redactat „Actul Unirii”. Profesor la Universitățile din Viena și Cernăuți, rector al Universității din Cernăuți, profesor universitar la București, membru al Academiei Române (1911), director al Bibliotecii Academiei Române, fruntaș al Partidului Național Liberal, fost ministru de stat, reprezentând Bucovina, apoi, succesiv, ministru al lucrărilor publice, al muncii și, în final, al cultelor și artelor.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Nistor#/media/Fi%C8%99ier:Ion_Nistor_Luceaferul_Apr_1914.jpg

Casa memorială „Ion Nistor” de la Bivolărie, astăzi localitate componentă a orașului Vicovu de Sus, a fost organizată și deschisă în anul 1993 de Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina (SCLRB) și de primăria din Vicovu de Sus.

Ion Nistor (1876–1962) a fost una dintre cele mai proeminente figuri ale Bucovinei. A obținut titlul de doctor în 1909 și ulterior, în 1912, a devenit docent al Universității din Viena. În același an, a fost numit profesor extraordinar la Universitatea din Cernăuți. A fost ales membru al Academiei Române în 1915, iar în 1930 a devenit președintele Secțiunii Istorice a acesteia. Între 1945 și 1948, a fost directorul Bibliotecii Academiei Române. Ion Nistor a fost rector al Universității din Cernăuți și profesor de istorie la Facultatea de Litere și Filosofie între 1920 și 1940, continuând apoi la Facultatea de Istorie din București între 1940 și 1941.

Pe lângă activitatea sa academică remarcabilă, Nistor a fost și un luptător fervent pentru emanciparea națională și culturală a Bucovinei. El este cel care a redactat Actul Unirii, pe care l-a citit în cadrul Congresului General al Unirii Bucovinei, desfășurat pe 28 noiembrie 1918. După Unirea din 1918, ca membru al Partidului Național Liberal, a fost implicat în mai multe guverne, ocupând funcții importante: ministru delegat cu administrația Bucovinei (1918–1920; 1922–1926), ministru al lucrărilor publice (1927–1928), ministru al muncii, sănătății și asigurărilor sociale (1934–1937) și ministru al cultelor și artelor (1939–1940).

Ion Nistor a condus revistele Junimea literară (1904–1939) și Codrul Cosminului (1924–1939) și a coordonat activitatea ziarului Glasul Bucovinei. Activitatea sa științifică este impresionantă, cuprinzând peste trei sute de lucrări, studii și articole cu tematică istorică, unele publicate, altele rămase în manuscris. Printre operele sale cele mai importante se numără: Bucovina sub raportul politic și administrativ (1915), Românii și rutenii în Bucovina: Studiu istoric și statistic (1915), Istoria Bisericii din Bucovina și rostul ei național-cultural în viața românilor bucovineni (1916), Istoria fondului bisericesc din Bucovina (1921), Istoria Basarabiei (1923), Românii transnistreni (1925), Răsunetul războiului din 1877 în Bucovina şi Basarabia (1927), Unirea Bucovinei: 28 noiembrie 1918. Studiu și documente (1928), Însemnătatea Unirii (1930), Contribuții la relațiunile dintre Moldova și Ucraina (1933), Bucovina sub dominațiunea românească (1938), Vechimea așezărilor românești dincolo de Nistru (1939), Tudor Vladimirescu și Sfânta Alianță (1940), Temeiurile romano-bizantine ale începuturilor organizației noastre de stat (1943) și multe altele. De asemenea, a editat mai multe volume din colecția Hurmuzaki, cea mai valoroasă colecție de documente externe despre istoria românilor.

În 1950, Ion Nistor a fost arestat fără a fi judecat și a fost eliberat după cinci ani de detenție în închisoarea de la Sighet. În perioada comunistă, lucrările sale au fost incluse în indexul cenzurii.

Sursa: https://humanitas.ro/autori/ion-nistor