Ioan S. Nenițescu, dramaturg, monograf, poet, prozator și scriitor român

Ioan S. Nenițescu (născut Ioan Vasiliu, 11 aprilie 1854, Galați – 23 februarie 1901, Buzău) a fost un dramaturg, monograf, poet, prozator și scriitor român, membru corespondent al Academiei Române.

Este cunoscut în mod deosebit ca autor al versurilor celebrului cântec patriotic „Pui de lei”, cu muzica compusă de Ionel G. Brătianu, și al poeziei „Țara mea”, devenită emblematică pentru publicul român datorită interpretării remarcabile de către Tudor Gheorghe.
Ioan S. Nenițescu s-a născut în Galați (pe atunci târg al orașului), ca al doilea copil al lui Ștefan Vasiliu, negustor de pânzeturi fine, și al Elisabetei Zaharia. Numele de familie „Nenițescu”, pe care îl va adopta ulterior, provine de la unchiul său, monahul Ilarion Neniță, un model de viață pentru el.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/

După studiile primare și gimnaziale, urmează Școala Comercială „Alexandru Ioan I” din Galați și liceul la Iași, unde obține bacalaureatul. Se înscrie la Facultatea de Litere din Iași ca auditor, frecventând în paralel și ședințele Societății literare „Junimea” (1875). În această perioadă, începe să scrie primele sale versuri, dedicate lui Vasile Alecsandri, mentorul său literar.
Se înrolează voluntar în Armata Română, alăturându-se Regimentului 13 Dorobanți. A fost sublocotenent și a participat la asediul redutelor Grivița 1 și Grivița 2, fiind rănit. Pentru faptele sale de eroism, este decorat cu ordinele „Steaua României” și „Virtutea Militară”. Poeziile sale de război, cum sunt „Înalță-te”, „Invocare”, „Plugar român” și „După 27 august”, reflectă eroismul și dăruirea militarilor români pentru independența țării.
În 1878, Nenițescu se înscrie la Facultatea de Filosofie și Arte din Berlin, unde se dedică studiului etnografiei, folclorului european, filosofiei, mitologiei antice și pedagogiei. În 1886, susține lucrarea de doctorat la Leipzig cu tema „Die Affectenlehre Spinoza’s”. În această perioadă scrie și poezia „Țara mea”.

După revenirea în țară, Nenițescu devine o persoană extrem de activă pe plan literar și cultural. A fost editor al revistei „Țara nouă” (1884-1888), profesor de filosofie și pedagogie la Școala Normală de Institutori din București (1887), revizor școlar și deputat de Covurlui (1888), prefect de Constanța (1888), și inspector școlar al Bucureștiului (1892). A colaborat la diverse publicații literare și științifice, precum „Albina”, „Amicul copiilor”, „Convorbiri literare”, „Lupta”, „Revista nouă”, „Romanul literar”, „Șezătoarea” și „Ziarul presei”.

Pentru întreaga sa activitate literară, Ioan S. Nenițescu a fost ales membru corespondent al Academiei Române pe 18 martie 1896.

Opere

Poeme

• „Flori de primăvară”, poezii (Berlin, 1880; ediția a II-a, București, 1889) – debut în volum
• „Șoimii de la Războieni”, poem în 9 cânturi (București, 1882)
• „Pui de lei”, poezii patriotice (București, 1891)
• „Țara mea”
• „Moartea lui Decebal”
• „Voința neamului”
• „Poezii” (București, 1911)
• Diverse poeme patriotice de inspirație istorică

Proză

• „Tatăl nostru în câteva istorioare pe înțelesul tuturor” (1894) – texte moral-creștine pentru tineri
• „De la românii din Turcia Europeană” (1895) – monografie despre aromânii din Imperiul Otoman

Dramaturgie

• „Două femei”
• „O singură iubire” (comedie)
• „Mihai Viteazul” (dramă istorică)
• „Radu de la Afumați” (dramă istorică în 5 acte, București, 1897)
• „Vlad Țepeș” (dramă istorică).

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki