Jurnal FM 
23 februarie 1903 – Prima audiție a lucrărilor Suita I, Rapsodia I și Rapsodia a II-a de George Enescu
#Postat de Carmen Vintu on februarie 23, 2026
În anul 1903, George Enescu a avut o apariție importantă ca invitat al Orchestrei Simfonice din București, dirijată de Eduard Wachmann. Acesta era prezent pe afișele vremii nu doar în calitate de compozitor român, având ocazia de a-și asculta lucrările interpretate pe scena proaspăt înființatului Ateneu, dar și ca violonist și dirijor. Astfel, la concertele din 23 februarie, Enescu și-a dirijat în primă audiție cele două rapsodii românești, iar pe 25 februarie a apărut pe scenă ca solist, compozitor și dirijor.
Sursa foto: https://en.wikipedia.org/wiki/Orchestral_Suite_No.3%28Enescu%29#/media/File:Georges_Enesco_1930_crop.jpg
Prima audiție a celor trei lucrări ale sale – Suita I pentru orchestră, Rapsodia română nr. 1 în La major și Rapsodia română nr. 2 în Re major (ambele op. 11) – a avut loc pe 23 februarie 1903, sub bagheta compozitorului, la Ateneul Român din București. La acea vreme, Enescu avea doar 22 de ani. Înainte de acest moment, un anunț din 14 decembrie 1902 informa publicul despre o repetiție generală cu public, în care Enescu, la doar 22 de ani, avea să interpreteze la vioară Concertul pentru vioară de C. Saint-Saëns în prima parte și Concertul nr. 2 pentru vioară de N. Paganini în a doua parte. În această parte secundă, se anunța și o primă audiție absolută a lucrării Suita I pentru orchestră, semnată de tânărul Enescu, care lucra la acest opus pe parcursul anului 1902. Partea a IV-a, Finalul, era datată „16 ianuarie 1903”.
Suita I pentru orchestră, care făcea parte din schimbările muzicale de la sfârșitul romantismului, reprezenta o lucrare inovatoare, alături de compoziții ca „Bolero” de Maurice Ravel sau „Preludiul la după-amiaza unui faun” de Claude Debussy. Inovația lui Enescu consta în crearea unei lucrări orchestrale în care prima parte era reprezentată de o singură linie melodică, fără acompaniament – un exemplu de „unison”. Aceasta a fost denumită „Preludiu la unison”.
În arhiva Muzeului Național „George Enescu” se află trei articole de presă care fac referire la Suita I pentru orchestră op. 9 în do major, dedicată lui Camille Saint-Saëns, însă aceste articole nu menționează audițiile din februarie 1903 de la București. Ele se referă la prima audiție a lucrării în Franța (Paris, 1904). Unul dintre articolele respective detaliază fiecare parte a lucrării, evidențiind Preludiul, Menuetul lent și Finalul, o tarantelă „sălbatică și frenetică” ce încheia cu strălucire suită. Un alt articol subliniază că Suita oferă un „mare interes al stilului și al orchestrației” și remarcă faptul că ultimele două părți, Menuetul și Finalul, au fost călduros aplaudate de publicul parizian.
