Invenția unui vasluian participant la Imperiul Leilor
#Postat de Carmen Vintu on martie 5, 2021

Imperiul Leilor este o emisiune adresată celor care vor să se lanseze în lumea afacerilor.
Formatul îi pune pe oamenii de afaceri de succes să descopere o idee bună de afaceri, să simtă potențialul ei și să lupte ca niște lei ca să câștige supremația asupra propunerii respective.
Un antreprenor vasluian, Romică Romașcu, de 50 de ani, a prezentat juraților sarmalele la cornet de mămăligă, o idee cu care a dat garanția că îi va conduce pe culmile succesului.
Romică a făcut un show extraordinar în fața celor cinci „Lei” care s-au amuzat copios și n-au scăpat fără a servi câte un cornet din mămăligă, plin cu sarmale.
Și a avut succes cu ideea sa, primind suma cerută de la doi Lei, care s-au asociat și îi vor oferi finanțare.
Romică Romașcu nu este la prima sa apariție televizată. El a participat anul trecut, tot la ProTv, la emisiunea „Chefi la cuțite” unde a făcut și acolo un spectacol culinar și umoristic de zile mari.
Romică Romașcu este originar din Vaslui, dar locuiește în București de foarte mulți ani. Mai deține un business în Vaslui. Vinde ochelari, într-un magazin din centrul orașului. Mama sa este din Hârșova, comuna Delești, iar tatăl său, cadru militar, din Bălteni.
stirileprotv.ro