Finalul anului 2023 vine cu un nou început, de această dată pe linie culturală și arhitecturală: începe reabilitarea, restaurarea și consolidarea Casei Cuza, imobil ce a aparținut familiei domnitorului Alexandru Ioan Cuza
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 12, 2023
Finalul anului 2023 vine cu un nou început, de această dată pe linie culturală și arhitecturală: începe reabilitarea, restaurarea și consolidarea Casei Cuza, imobil ce a aparținut familiei domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Începe reabilitarea, restaurarea și consolidarea Casei Cuza
Sursa foto: https://www.facebook.com/vasluitv/videos/1079688296546803/
Valoarea proiectului se ridică la 1,5 milioane de lei. Săptămâna trecută, Primăria Bârlad a predat amplasamentul celor două firme care au câștigat licitația de execuție a reabilitării Casei Cuza. Așa că în zilele următoare vor începe lucrările propriu zise de reabilitare, restaurare și consolidare, lucrări ce vor fi finalizate în anul 2024. După cum se știe, monumentul istoric Casa Cuza este situată în cartierul Podeni, pe strada care poartă numele domnitorului Principatelor Unite. Lucrările de salvare a clădirii, aflată de mulți ani într o avansată stare de degradare, îi vor aduce acestuia un nou statut, acela de spațiu expozițional dedicat făuritorilor Unirii Principatelor. Proiectul este parte a preocupărilor de conservare și valorificare a memoriei culturale a Bârladului. Se lucrează la un proiect paralel ce are în vedere modernizarea străzilor din împrejurimi și asigurarea unor funcțiuni potrivite destinației turistice pe care o va căpăta această aripă istorică a cartierului Podeni.
Sursa: https://www.facebook.com/vasluitv/videos/1079688296546803/
Alte articole: https://jurnalfm.ro/shakespeare-dupa-400-de-ani-serie-de-manifestari-stiintifice-la-suceava/