În 6 martie 1897 a intrat în vigoare Legea repausului în zilele de duminică şi sărbători

Pe 6 martie 1897 a fost adoptată Legea repausului în zilele de duminică şi sărbători. Conform legii, repausul era acordat o jumătate de zi, duminică dimineaţă, şi 14 sărbători pe an.
Legea a fost propusă de premierul de atunci al României, Vasile Lascăr, şi susţinută de primarul Capitalei, Barbu Ştefănescu Delavrancea „muncitorii nu-şi pot vedea niciodată copiii, plecînd la lucru în zori şi întorcîndu-se acasă noaptea, târziu”.

Ion Luca Caragiale scria în schiţa „Atmosfera încărcată”, în 1900, despre această lege: „E o zi posomorîtă de primăvară; dar e zi de sărbătoare, mare repaus duminical… Ai observat şi dumneata, cititorule, cîte progrese a făcut opinia noastră publică de cînd avem legea repausului duminical?”.
In 14 aprilie 1910, legea a fost modificată.În 24 iulie 1940 a fost adoptat “Decretul-lege pentru stabilirea regimului muncii în condiţii excepţionale”, o reglementare adoptată în contextul declanşării în Europa a celui de-al Doilea Război Mondial: ziua de lucru a fost mărită, iar dreptul salariaţilor la concediu de odihnă a fost suspendat. Peste un an a fost adoptat “Decretul-lege nr. 2741/1941 asupra regimului muncii în timp de război”, care interzicea orice încetare a lucrului în întreprinderile militarizate fără încuviinţarea comandantului militar al întreprinderii.Comuniştii au desfiinţat zilele libere de sărbătorile religioase. În timpul regimului comunist, românii au avut zile libere doar cu ocazia sărbătorilor de stat:1 şi 2 mai, 23 şi 24 augustDupă Revoluţia din Decembrie 1989: prin decretul adoptat pe 14 martie 1990 s-a stabilit săptămâna de lucru de cinci zile în unităţile de stat. S-a stabilit, de asemenea, faptul că sărbătorile legale în România sunt zilele declarate prin lege ca fiind nelucrătoare, altele decât zilele de week-end.