1 August 1867 – Inaugurarea Societății Literare Române: Moment esențial în istoria culturală a României

În 1867, la București, s-a desfășurat primul congres al Societății Literare Române, un eveniment semnificativ pentru dezvoltarea culturii naționale. Pe 31 iulie 1867, la sosirea la București a personalităților importante care urmau să participe la lucrările Societății, orașul a fost învăluit în sărbătoare. Membrii Societății au fost primiți cu mare fast, în timp ce pe străzile pe care aceștia se deplasau, elevii din școlile bucureștene intonau cântece patriotice, inclusiv Hora Unirii și alte „imnuri naționale”. Sosirea lor a fost acompaniată de un decor grandios, sub „un umbrar decorat cu scudele și drapelele provinciilor române”.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Fișier:H.Trenk-_Inaugurarea_Societăţii_Academice_Române,_August_1867.JPG

Ședința inaugurală a Societății s-a desfășurat pe 1 august 1867, în prezența miniștrilor și a unui număr mare de spectatori. În cadrul evenimentului, a fost dezvăluit și un bust al lui Evanghelie Zappa, primul mare donator al Societății Literare Române. Totodată, în fața audienței, s-a cântat „Mult e dulce și frumoasă limba ce vorbim”, iar cuvintele lui Timotei Cipariu – „Am început a ne libera patria, am început a ne libera limba; am început, domnilor, abia am început, dar nu am terminat; rămâne să continuăm și să terminăm” – au fost primite cu aplauze furtunoase. Această întâlnire istorică a avut loc în casa lui Constantin Ghica, situată lângă intrarea în Cișmigiu.

Un moment esențial al întâlnirii a fost decizia de a adopta denumirea de Societatea Academică Română, nume care avea să devină simbolul unei instituții reprezentative pentru spiritualitatea română. Membrii fondatori au fost 25, iar printre aceștia s-au numărat Iosif Hodoșiu (reprezentând Maramureșul), Ștefan Gonata și Alexandru Roman.

Primul președinte al Societății Academice Române a fost Ion Heliade Rădulescu, care a ocupat această funcție până pe 1 august 1870. Societatea, la început o instituție națională cu scopuri enciclopedice, a avut un impact major asupra culturii românești, reunind oameni de cultură din țară și din întreaga lume.

Deși proiectul de statut al Societății Literare Române fusese propus încă din 1860 de Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, abia în 1 aprilie 1866, locotenența domnească a aprobat Decretul nr. 582/1 aprilie 1866, care a înființat oficial Societatea Literară Română.

Scopurile Societății Literare Române erau clare: stabilirea unei ortografii unitare a limbii române, redactarea unei gramatici oficiale și întocmirea unui dicționar național. Conform regulamentului, membrii Societății reprezentau toate regiunile românești, inclusiv aromânii. Lista acestora era alcătuită astfel:

• 7 membri din vechiul Regat: Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, V.A. Urechia, Ion Heliade Rădulescu, August Treboniu Laurian, C.A. Rosetti și Ion C. Massimu;
• 3 membri din Transilvania: Timotei Cipariu, Gavriil Munteanu și George Bariț;
• 3 membri din Basarabia: Alexandru Hâjdeu, Constantin Stamati și Ioan Străjescu;
• 2 membri din Bucovina: Alexandru Hurmuzaki și Ambrosiu Dimitrovici (înlocuit ulterior de Ioan Sbiera);
• 2 membri din Banat: Alexandru Mocioni și Vincențiu Babeș;
• 2 membri din Macedonia: Ioan D. Caragiani și Dimitrie Cozacovici.

Prima ședință a Societății Literare Române s-a desfășurat un an mai târziu, pe 1/13 august 1867, când instituția și-a schimbat denumirea în Societatea Academică Română. În 1879, această societate a fost transformată oficial în Academia Română, care, de-a lungul decadelor, a devenit cel mai înalt for științific și cultural al țării.

Academia Română este în prezent o instituție fundamentală pentru cultura națională, având ca scop principal cultivarea limbii și literaturii române, stabilirea unor norme oficiale de ortografie și cercetarea științifică a istoriei naționale și a domeniilor esențiale ale științei. Printre cele mai importante lucrări academice se numără: „Dicționarul limbii române”, „Dicționarul explicativ al limbii române”, „Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române”, „Dicționarul general al literaturii române”, „Micul dicționar academic” și „Tratatul de istoria românilor”.

Academia poate avea până la 181 membri titulari și corespondenți și 135 membri de onoare, dintre care cel mult 40 pot fi din România. „Ziua Academiei Române” este marcată anual pe 4 aprilie, dată instituită în 2000, pentru a celebra contribuțiile sale majore în dezvoltarea culturală și științifică a țării.