Current track

Title

Artist


Gospodărie mistuită de un incendiu. Un bătrân salvat de pompierii voluntari (Foto-Video)

#Postat de on octombrie 4, 2021

Luni, 4 octombrie, în jurul orei 15.30, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărescă din localitatea Viișoara, comuna Alexandru cel Bun.
Pentru localizarea și lichidarea incendiului intervin pompierii pietreni cu patru autospeciale de stingere și voluntari din cadrul SVSU Alexandru cel Bun.

La sosirea forțelor de intervenție,  incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei case și la mai multe anexe gospodărești (construite în prelungire).


Proprietarul locuinței, în vârstă de 88 de ani, se afla într-una din  anexele gospodărești. Acesta a fost evacuat din interiorul anexei de către  voluntarii de la SVSU Alexandru cel Bun și alți cetățeni aflați la locul evenimentului.
Proprietarul locuinței a suferit atac de panică.

Sursa foto-video: ISU Neamț

O ambulanță de la SAJ Roman, ce se întorcea de la o misiune, a oprit la locul evenimentului. Membrii echipajului au acordat îngrijiri medicale bărbatului, acesta refuzând transportul la spital.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *