Gheorghe Petrașcu

10 minute de istorie cu Daniel Dojan
18 august

Gheorghe Petrașcu s-a născut la 20 noiembrie 1872, la Tecuci, în Țara de Jos a Moldovei. După terminarea cursurilor gimnaziale părăsește micul oraș de provincie și urmează cursurile liceale la Brăila. Absolvind examenul de bacalaureat, se înscrie la Școala de Belle – Arte din București. Este remarcat de Nicolae Grigorescu care îi admiră opera și de George Demetrescu Mirea care prezintă destulă înțelegere privind modul de lucru; în lucrările de început se simte însă ecoul artei lui Grigorescu. În 1898 primește o bursă la Paris, unde a urmat cursurile Academiei „Julian”, perioadă care i-a permis să se inspire și să-și urmeze cu încredere înclinațiile spontane. În 1900 reușește să deschidă prima expoziție personală la București – Ateneul Român, expoziție în care prezentă lucrări executate la Paris dar și în țară – Agapia și București. În cea de-a treia expoziție, în anul 1907, Gheorghe Petrașcu prezintă pentru prima dată un autoportret.

Sursa: bvau.ro

A vizitat numeroase muzee la Paris, însă vizitarea Veneției l-a atras în chip deosebit. ,,La un colț de canal, într-o piață singuratică, într-una din acele curți umbroase, unde e răcoare chiar și în zilele cele mai toride, pe străzile ce forfotesc într-o mulțime veșnică, Petrașcu și-a așezat de multe ori șevaletul”. A pictat Veneția, cu ceruri mai puțin transparente, cu palate mai întunecate, mai severe, cu ziduri de un roșu însângerat. Ne-a adus opere din Spania – Toledo, cu un peisaj mai aspru, mai potrivit să vorbească sensibilității compatriotului nostru; aici lumina căpăta mai multă consistență, cădea și izbea obiectele, despărțind brusc suprafața lor în zone clare și întunecate, așa cum îi plăcea și convenea artistului. A vizitat Egiptul, unde țărmul Nilului nu era pe placul lui Petrașcu care trăia din nuanțe și pentru care nici o pată de culoare nu era simplă, ci totdeauna compusă din nenumărate fibre colorate.

În 1936, reorganizându-se Academia Română, s-a hotărât ca la unul din locurile literar – filozofice, să fie chemat un pictor. Cum din generația mai în vârstă, Petrașcu era cel mai cunoscut, devenind primul artist român membru al Academiei Române. Gheorghe Petrașcu realizează picturi în acuarelă admirabile, de o rară plasticitate. Creația sa cuprinde naturi moarte, flori, peisaje. Prin prezentarea obiectelor și a florilor, Petrașcu introduce în pictura românească noi dimensiuni estetice, care sunt luate din viața satului, obiecte de uz cotidian, ulcele de pământ și flori. Expoziția din 1940 a arătat în mod evident că ne găsim în fața unui pictor ajuns la culmea carierei sale. O viață întreagă de muncă fără răgaz, de dragoste de meșteșug, de experiențe îndeplinite cu entuziasm.

După expoziția din 1940, atins de boală, a devenit incapabil să mai lucreze. Din ce în ce mai puțin stăpân pe mâna sa, după 1942 încetează să mai picteze. Nu dispare însă din viața noastră culturală. Spre sfârșitul războiului, când bombardamentele îngrozeau văzduhul, Petrașcu mistuit de boală, ,,încredințat că viața nu înseamnă nimic dacă nu mai poți crea”, refuză să-și părăsească atelierul și nici nu tolerează să-și evacueze acele câteva pânze de pe pereți. Rămâne singur în atelierul său, privind spre formele și culorile tablourilor sale. Ultimii ani din viață îi va petrece într-o izolare impusă de boală. La 1 mai 1949, Gheorghe Petrașcu se stinge, la vârsta de 77 de ani, la București.

”Mai trainică și mai liberă, arta se scutură de zădărnicia vremii, înfrânge piedica părerilor schimbătoare și poate înfrunta veșnicia, rece și nepăsătoare față de acei care n-o înțeleg și nu se pătrund de măreția ei.”  – Eugen Lovinescu

Surse:
Costescu Eleonora, Gheorghe Petrașcu, Ed. Meridiane, București, 1975
Oprescu George, Gheorghe Petrașcu, Ed. Meridiane, București, 1982
Zambaccian K.H., Gheorghe Petrașcu, album, Ed. Cartea Românească, București, 1945