Gheorghe Mărmureanu s-a născut în 3 decembrie 1939
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 3, 2020
Gheorghe Mărmureanu (n. 3 decembrie 1939, la Oncești, Bacău) este un seismolog român.
Cunoscutul seismolog s-a născut în Onceşti, pe 3 decembrie 1939.

După terminarea studiilor gimnaziale şi liceale, în Bacău, Gheorghe Mărmureanu urmează mari facultăţi şi specializări la Iaşi, la Universitatea „Gheorghe Asachi“ şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“. În 1970 îşi susţine doctoratul, cu o teză din domeniul corpului deformabil, sub conducerea academicianului Ştefan Bălan. Partea experimentală a tezei a realizat-o la Cornell University din Ithaca, New York, SUA, ca beneficiar al unei burse Fulbright.
Întors în ţară devine şef al departamentului de programe şi sisteme la Centrul de Calcul Electronic Iaşi, iar apoi, cercetător ştiinţific, coordonator al Laboratorului de Mecanica Solidelor din Bucureşti, iar din 1975 este transferat la Centrul de Fizică a Pământului şi Seismologie, care s-a transformat ulterior în Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Fizica Pământului de la Măgurele.
A fost lector universitar la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi şi profesor la Universitatea Bucureşti, a primit numeroase distincţii şi premii din partea statului român dar şi din partea unor foruri internaţionaleA publicat peste 130 de studii ştiinţifice, a susţinut prelegeri la peste 80 de evenimente ştiinţifice internaţionale şi are publicate 5 cărţi, cunoscute în întreaga lume.Este membru al Societății Române de Fizică; al American Society of Civil Engineers – Mechanical Divsion (din 1969) și al World Academy of Sciences (Trieste, Italia).
A primit Premiul Traian Vuia din partea Academiei Române în 1990.
Sursa: Wikipedia