George Boitor, poet român

George Boitor s-a născut la 1 noiembrie 1934 în comuna Supurul de Jos, județul Satu Mare, și a murit tragic la 18 mai 1976, lângă Ploiești. Fiul țăranilor Ioan și Maria Boitor (n. Pop), poetul și-a început studiile în satul natal, continuându-le la Zalău și ulterior la Satu Mare, unde a urmat cursurile mai multor școli tehnice și financiare. A lucrat o perioadă în cadrul CFR, experiență care i-a inspirat primele scrieri.

După 1962 s-a stabilit la Brașov, devenind colaborator al revistei Astra și integrându-se în viața culturală boemă a orașului. A debutat în 1959 în revista Luceafărul, fiind remarcat de Dan Deșliu. Volumele sale de poezie – „Scara de apă” (1969) și „Testamentul provizoriu” (1974) – l-au impus ca una dintre vocile distincte ale generației ’70, apreciat de critici precum Dumitru Micu, Al. Piru și Gellu Dorian.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/pen-writing-ink-pen-letter-4745931

Sursa foto: https://www.poeziile.com/autori/George-Boitor/biografie.php

Boitor s-a remarcat printr-un stil liric viu, oscilând între ironie, confesiune și visare, adesea cu accente argheziene. Viața sa tumultoasă, dominată de libertate artistică, dar și de lipsuri materiale și conflicte cu autoritățile, i-a afectat sănătatea și echilibrul. A fost arestat de două ori din motive politice, iar în 1976, copleșit de datorii și izolare, s-a sinucis.

A lăsat în urmă peste 300 de manuscrise – poezii, proze și romanul Alberia (publicat postum în 2009). A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România și laureat al Asociației Scriitorilor din Cluj pentru volumul Scara de apă.