Emil Gheorghe Racoviţă, biolog român de renume mondial, explorator polar, fondator al biospeologiei şi al primului institut de speologie din lume

Emil Racoviţă  s-a născut în Iaşi, în anul 1868.

Și-a petrecut copilăria la moşia străbunilor săi, din Şurăneşti, judeţul Vaslui. Este vorba de aceeaşi moşie pe care el o va împărţi, mai târziu, ţăranilor, înainte de reforma agrară care i-a expropriat pe marii latifundiari din România.
Emil Racoviţă a fost dat la şcoală la Iaşi, unde l-a avut ca învăţător pe Ion Creangă.  Prinţul a fost trimis, în tradiţia familiei, pentru a studia Dreptul la Paris, la Universitatea Sorbona. În paralel, Emil Racoviţă a audiat şi cursurile Şcolii de Antropologie. După ce şi-a luat licenţa în Drept, Emil Racoviţă s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Sorbona, apoi, după finalizarea studiilor, prinţul român a început să lucreze în domeniul oceanografiei.
În anul 1900, savantul român a devenit director-adjunct al Laboratorului Oceanografic Arago.

  Treptat, Emil Racoviţă avea să renunţe la studiul oceanografiei şi să se dedice noii ştiinţe, biospeologia, pe care a fondat-o oficial în anul 1907, după ce studiase mai multe peşteri inundate.  Participa ca naturalist al Expediţiei antarctice belgiene (1897-1899) la bordul navei Belgica.
Savantul român a înteprins un studiu aprofundat asupra vieţii balenelor, pinguinilor şi altor păsări antarctice, care i-a adus o reputaţie bine meritată.

Deşi, în Franţa, savantul român Emil Racoviţă ajunsese să fie unul dintre cei mai apreciaţi oameni de ştiinţă, el a decis să se întoarcă, împreună cu familia sa, în ţară, după Marea Unire a Transilvaniei cu România, din anul 1918.
Emil Racoviţă a fondat primul institut de speologie din lume, în anul 1920.
Echipa de savanţi condusă de Emil Racoviţă s-a ocupat, pe lângă pregătirea tinerilor studenţi de la Universitatea din Cluj, de programul intens de explorare şi de cercetare a peşterilor din Munţii Apuseni. Acolo, ei au descifrat cele mai importante dintre tainele unei lumi subterane despre care savanţii nu ştiau aproape nimic.
Pentru Racoviță începe un lung șir de forme de recunoaștere a meritelor sale științifice. Este membru a nenumărate organisme de cercetare și ocupă funcții administrative și onorifice în România, Franța, Anglia, Belgia, Spania. Este ales în trei ani consecutivi ca președinte al Academiei Române (1926-1929).
A murit în 1947, în condițiile dificile de după Război, când Facultatea de Științe din Cluj se reorganiza după anii în care funcționase la Timișoara. Este înmormântat la Cluj. Are renumele de a fi fost un biolog excepțional, unul dintre marii savanți ai României și ai Europei.