Elie Radu, inginer constructor român

Născut într-o perioadă de transformări majore pentru Moldova, Elie Radu și-a început studiile la Botoșani, continuând la Iași, apoi la Bruxelles, unde a urmat cursurile prestigioasei Școli Politehnice. În 1877, a obținut titlul de inginer diplomat și s-a întors în țară, unde a debutat ca inginer în Ministerul Lucrărilor Publice, lucrând alături de Anghel Saligny la controlul liniei ferate Ploiești–Predeal.

Elie Radu a fost profesor la Școala Națională de Poduri și Construcții Civile, predând cursuri fundamentale precum „Trigonometrie”, „Poduri” și „Construcții Civile”. Odată cu înființarea Școlii Politehnice din București, în 1920, a susținut cursurile „Edilitate” și „Procedee generale de construcții”, devenind un mentor pentru generații întregi de ingineri români.

Elie Radu a fost un pionier în domeniul edilitar, realizând prima rețea de alimentare cu apă a Bucureștiului, prin stația de captare de la Bragadiru (1889), considerată unică în Europa la acea vreme. A extins acest sistem și în alte orașe: Iași, Botoșani, Sinaia, Târgoviște, Turnu Severin, Brăila și altele.

În domeniul transportului, Radu a proiectat și construit:

• peste 650 km de căi ferate, printre care linia Târgu Ocna – Comănești – Palanca;

• numeroase șosele transcarpatice, precum Moroieni–Sinaia, Lotru–Câineni sau Târgu Ocna–Slănic-Moldova;

• peste 60 de gări, printre cele mai notabile fiind cele din Curtea de Argeș, Comănești și Galați;

• o rețea amplă de poduri din beton armat și metalice peste râuri importante precum Siret, Jiu, Olt, Argeș și Buzău.

Pe lângă alimentarea cu apă, Radu a contribuit la dezvoltarea canalizării urbane în orașe precum Sinaia și Drobeta-Turnu Severin și a proiectat castele de apă în Brăila și Turnu Severin. De asemenea, este autorul amfiteatrului de la Arenele Romane din Parcul Carol I, inaugurat în 1906.

Elie Radu a fost ales membru de onoare al Academiei Române în 1927. A condus Societatea Politehnică în mai multe rânduri și a fost un fervent susținător al drepturilor și dezvoltării profesionale a inginerilor români.

S-a stins din viață în 1931, la vârsta de 78 de ani, lăsând în urmă o moștenire durabilă care a pus bazele infrastructurii moderne a României. În semn de respect și recunoaștere, numeroase instituții și străzi din țară îi poartă astăzi numele.