Duminică, sărbătoare în neuitatul, românescul Storojineț

Duminică, 2 iunie a.c., orașul Storojineț îmbracă straie de sărbătoare.

Anul acesta se împlinesc 571 de ani de la prima atestare a localității. Programul manifestărilor dedicate acestui eveniment a fost aprobat de comitetul organizatoric și include evenimente religioase, sportive, culturale și de divertisment.

De menționat că prima mențiune a localității Storojineț a avut loc pe vremea lui Alexandru cel Bun (1400- 1432), care a pus sub ascultarea episcopului de la Rădăuți bisericile din 50 de sate, printre care aflăm și Storojinețul. A doua mențiune datează din 18 februarie 1448, când Roman Voievod (1447-1448) a dat boierului Petrea, fiul lui Toma, satul Storojinet pe Siret. În acea perioadă, el făcea parte din regiunea istorică Țara de Sus a Principatului Moldovei. Primii oameni care s-au stabilit aici au fost tăietorii de lemne. Prima mențiune scrisă cu privire la existența unei biserici în Storojineț datează dintr-un document din 15 martie 1490. Până în 1940, populația orașului era formată din români și evrei, restul minorităților având procente mai mici. Necesitățile de cult ale locuitorilor Storojinețului erau asigurate de 2 biserici ortodoxe, una romano-catolică, una evanghelică, o capelă lipovenească și 5 sinagogi. Conform recensământului din 2001, populația orașului Storojineț constituia 10,1 mii de persoane, majoritatea vorbitoare de limba ucraineană (81%), existând în minoritate și vorbitori de română (11,45%) și rusă (6,56%). La Storojineț se află un vast parc dendrologic, în mijlocul căruia se găsește fostul palat al baronilor von Orenstein, astăzi utilizat ca bloc de studii al Colegiului de silvicultură. Aici sunt plantate 1.200 de specii de arbori și arbuști ornamentali, care alcătuiesc o zonă botanică alpină întinsă pe 5 hectare. În orașul Storojineț se află mai multe obiective turistice, cum ar fi conacul lui Iancu Flondor, om politic bucovinean, conducătorul mișcării de eliberare națională a românilor din Bucovina. El a fost înmormântat în cripta familiei de la Storojineț.

Sursa : Libertatea Cuvântului

  LA BUCOVINA

Mihai Eminescu

N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ţi romantic, munţii în lumină,
Văile în flori,
Râuri resăltânde printre stânce nante,
Apele lucinde-n dalbe diamante
Peste câmpii-n zori.

Ale sorţii mele plângeri şi surâse,
Îngânate-n cânturi, îngânate-n vise
Tainic şi uşor,
Toate-mi trec prin gându-mi, trec pe dinainte,
Inima mi-o fură şi cu dulci cuvinte
Îmi şoptesc de dor.

Numai lângă sânu-ţi geniile rele,
Care îmi descântă firul vieţii mele,
Parcă dormita;
Mă lăsară-n pace, ca să cânt în lume,
Să-mi visez o soartă mândră de-al meu nume
Şi de steaua mea.
https://Versuri.ro/w/k517

Când pe bolta brună tremură Selene,
Cu un pas melodic, cu un pas alene
Lin în calea sa,
Eol pe-a sa arpă blând răsunătoare
Cânt-a nopţii dulce, mistică cântare,
Cânt din Valhala.

Atunci ca şi silful, ce n-adoarme-n pace,
Inima îmi bate, bate, şi nu tace,
Tremură uşor,
În fantazii mândre ea îşi face cale,
Peste munţi cu codri, peste deal şi vale
Mână al ei dor.

Mână doru-i tainic colo, înspre tine,
Ochiul îmi sclipeşte, genele-mi sunt pline,
Inima mi-i grea;
Astfel totdeauna, când gândesc la tine,
Sufletul mi-apasă nouri de suspine,
Bucovina mea!