Current track

Title

Artist


DSP Neamț și efectele poluării aerului asupra sănătății nemțenilor

#Postat de on august 5, 2023

Direcția de Sănătate Publică Neamț a lansat campania de informare ”Împreună pentru un aer mai curat!”, ce se derulează pe tot parcursul lunii august, urmărind informarea și creșterea gradului de conștientizare cu privire la efectele poluării aerului cu pulberi în suspensie asupra sănătății oamenilor, în rândul populației, mai ales a populației vulnerabile – copii, vârstnici, persoane cu afecțiuni cronice respiratoria, cardiovasculare, dar și a autorităților. Noile norme propuse de către Comisia Europeană în 2022, în cadrul Pactului Verde European, urmăresc reducerea cu peste 75% în următorii zece ani a numărului deceselor cauzate de nivelurile crescute ale principalului factor poluant al aerului – pulberile fine în suspensie, deoarece acestea depășesc limitele recomandate de Organizația Mondială a Sănătății.

În județul Neamț, în anul 2022, s-au înregistrat 240 de cazuri noi de cancer bronho-pulmonar în creștere față de anul 2021 (180 cazuri noi), 4.408  de cazuri noi de BPOC (față de 3621 în anul 2021), 1.394 de cazuri noi de astm bronșic, în creștere față a anul 2021 (1.246 de cazuri noi), 1.864 cazuri noi de AVC în ușoară scădere față de anul 2021 (1.896 cazuri noi).

România ocupă locul 45 în lume și locul 8 la nivel european în ceea ce privește rata de mortalitate cauzată de poluare în general, anual înregistrându-se aproximativ 15 000 de decese din cauza poluării aerului (anul 2019). Poluarea aerului determină 37% din decesele premature prin boală cardiacă ischemică și accident vascular (AVC), 18% dintre decesele prin boală pulmonară obstructive cronică (BPOC), 23%  dintre decesele prin infecții acute ale tractului respirator și 11% dintre decese prin cancer al aparatului respirator.

Cele mai importante surse de poluare a aerului la nivel global sunt: industria și furnizarea de energie, mijloacele de transport care folosesc combustibili poluanți, managementul deșeurilor, praful, activitățile agricole și încălzirea locuințelor folosind combustibili fosili. Pentru a avea un aer curat, sigur pentru sănătate, este nevoie de acțiuni comune ale populației, autorităților, comunităților de la nivel local, până la nivel internațional.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății depășirea nivelurilor recomandate pentru calitatea aerului se asociază cu riscuri pentru sănătate. Particulele în suspensie sunt asociate cu bolile și decesele provocate de boli cardiace sau pulmonare. Pe termen scurt, efectele expunerii la aer poluat sunt: tuse, dispnee, durere în piept, iritarea ochilor, iar efectele expunerii pe termen lung sunt diminuarea funcției pulmonare, dezvoltarea bolilor respiratorii mai  ales la copii, agravarea bolilor pulmonare existente la adulți și mai ales la persoanele în vârstă, decesul prematur la persoane cu boli pulmonare. Expunerea la aer poluat în timpul sarcinii are impact asupra sănătății fătului putând determina greutate mică la naștere și naștere prematură.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *