Current track

Title

Artist


Atenție la meningite!

#Postat de on august 5, 2023

Specialiștii Direcției de Sănătate Publică Neamț atrag atenția asupra meningitelor virale, având în vedere faptul că, la nivel național, în ultima lună, s-a semnalat o creştere a numărului de cazuri. Meningitele sunt inflamaţii ale meningelui cauzate de diverse virusuri, de obicei cu evoluţie favorabilă. Transmiterea este directă – fecale/orală, cât şi indirectă prin intermediul apei de băut, scăldat sau irigaţii, a alimentelor sau de la insecte și rozătoare. Transmiterea enterovirozelor este favorizată de sezonul de vară, datorită căldurii, ploilor, prezenţei în număr mare a insectelor și rozătoarelor, consumului crescut de legume şi fructe nespălate, călătoriilor mai frecvente, de mediul familial, colectivităţi și aglomeraţii. Conducerea Direcției de Sănătate Publică Neamț susține că: ”până la această dată, în județul Neamț nu s-a înregistrat nici un caz de meningită virală”.

Sursa: doctorneurolog

Boala prezintă la debut cefalee (dureri de cap), febră (39° – 40° C), vărsături, redoare de ceafă (contracție dureroasă a musculaturii cefei care se opune mișcării de flexie pasivă sau activă a gâtului, în încercarea de a atinge cu bărbia sternul), fotofobie, ameţeli, mialgii (dureri musculare), parestezii (amorţeli), simptome ce impun prezentarea de urgenţă la medic.

Având în vedere faptul că, la nivel național, în ultima lună s-a semnalat o creştere a numărului de cazuri de meningită virală / infecţie cu Coxsackie virus, recomandăm populației să respecte următoarele măsuri:

  • spălarea cât mai frecventă pe mâini înainte de prepararea alimentelor, înainte de masă, după folosirea toaletelor, după diverse activităţi;
  • spălarea riguroasă, cu apă potabilă, a fructelor şi legumelor înainte de consum;
  • evitarea consumului de alimente cu termen de valabilitate depăşit sau cu aspect şi miros neplăcut;
  • evitarea consumării alimentelor vândute pe stradă: prăjituri, produse de patiserie, hot-dog, mici, hamburgeri;
  • păstrarea alimentelor în vase curate, acoperite, pentru a fi protejate de insecte şi rozătoare;
  • evitarea scăldatului în locuri neamenajate şi necontrolate;
  • respectarea condiţiilor de igienă (duș) înainte şi după accesul în piscinele publice;
  • prezentarea la medic în caz de îmbolnăvire;
  • consumul de apă de băut numai din surse sigure;
  • distrugerea insectelor şi rozătoarelor şi protejarea încăperilor prin montare de plase la geamuri;
  • colectarea deşeurilor menajere în pungi de plastic sau găleţi cu capac şi îndepărtarea lor rapidă numai în locuri special amenajate;
  • folosirea substanţelor repelente (creme şi spray-uri) care ţin insectele la distanţă şi care trebuie aplicate pe piele, cu excepţia zonei din jurul ochilor.

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *