Dan Horia Mazilu, istoric literar, slavist, critic, estetician, profesor universitar și membru corespondent al Academiei Române

Dan Horia Mazilu (20 aprilie 1943, Pitești – 16 septembrie 2008, București) a fost unul dintre cei mai importanți cercetători ai literaturii române vechi, un remarcabil specialist în limbi slave, slavistică, paleografie și istoria mentalităților, precum și un reformator al învățământului umanist românesc postcomunist.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_Horia_Mazilu#/media/Fișier:Dan_Horia_Mazilu.jpg

Fiul lui Constantin Mazilu și al Ioanei Nicolescu, Dan Horia Mazilu a urmat Liceul „Nicolae Bălcescu” din Pitești (1957–1961), apoi a studiat la Facultatea de Limbi Slave a Universității din București, absolvind în 1966. Și-a început cariera didactică în cadrul aceleiași facultăți, parcurgând toate treptele universitare – de la preparator și asistent la lector, conferențiar și, în cele din urmă, profesor universitar.

În 1972 a obținut titlul de doctor în filologie cu teza Opera umanistului Udriște Năsturel în contextul relațiilor româno-slave, deschizând astfel un amplu program de cercetare asupra Renașterii și Barocului în cultura românească. După 1990, a fost transferat la Catedra de Literatură Română a Facultății de Litere, unde a format generații întregi de studenți și cercetători.

A predat și în străinătate, fiind invitat să susțină cursuri la Universitatea din Sofia (Bulgaria) și Universitatea din Viena (Austria). Între 1994 și 2004, a fost decan al Facultății de Litere a Universității din București, iar în ultimii ani de viață a fost directorul Bibliotecii Academiei Române. În 2001 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

Dan Horia Mazilu a fost unul dintre cei mai activi promotori ai redescoperirii patrimoniului literar medieval și premodern românesc. A publicat lucrări fundamentale despre barocul românesc, retorica veche, imaginarul social și religios, influențele slave în cultura română și reprezentările femininului în istorie.

A debutat în revista Argeș în 1969 și editorial în 1974, cu monografia Udriște Năsturel. Printre cele mai cunoscute volume ale sale se numără:

• Barocul în literatura română din secolul al XVII-lea (1976)
• Literatura română în epoca Renașterii (1984)
• Proza oratorică în literatura română veche (2 vol., 1986–1987)
• Recitind literatura română veche (3 vol., 1994–2001)
• Noi despre ceilalți. Fals tratat de imagologie (1999)
• O istorie a blestemului (2001)
• Voievodul dincolo de sala tronului (2003)
• Văduvele sau despre istorie la feminin (2008).

Prin lucrările sale, Mazilu a pus în lumină dimensiunea europeană a literaturii române vechi, aducând o perspectivă interdisciplinară și deschizând drumuri noi în cercetarea umanistă românească.

Pentru activitatea sa științifică de excepție, a fost distins cu:

• Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române (1994)
• Premiul Asociației Scriitorilor din București (2001)
• Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Ofițer (2000), oferit de Președinția României pentru merite deosebite în promovarea culturii naționale.

Pe lângă activitatea didactică și editorială, Dan Horia Mazilu a îngrijit numeroase ediții critice și antologii:

• Cronicari moldoveni (1987), Cronicari munteni (1988), Cronici brâncovenești (1988)
• Despre vechimea și continuitatea românilor. Istoricii Școlii Ardelene (1989)
• Ștefan Ciobanu, Istoria literaturii române vechi (1989)
• Gheorghe Asachi, Ruxandra Doamnă (1992)
• Mihai Eminescu, Poezii – ediție bilingvă româno-ucraineană (2000)
• Alexe Procopovici, Introducere în studiul literaturii vechi (2006).

A semnat și traduceri din literatura slavă, între care romanele Canalul de Ivan Hrihurko (1979) și Stolul de lebede de Vasili Zemliak (1985).

S-a stins din viață pe 16 septembrie 2008, după o grea suferință, lăsând în urmă o operă vastă și o școală de gândire profund ancorată în valorile umanismului.