Current track

Title

Artist


CSM Ceahlăul – Dante, primul meci acasă după trei luni

#Postat de on septembrie 1, 2022

CSM Ceahlăul Piatra Neamț se află la momentul celui dintâi joc pe propriul teren al noului sezon competițional, 2022-2023, după o pauză de trei luni. Sâmbătă, 3 septembrie, galben-negrii vor înfrunta pe CS Dante Botoșani, de la ora 17:00.

Foto: facebook.com/csmceahlau

La prima vedere, adversarul este cel mai important al seriei pentru echipa nemțeană, având în vedere că Dante a pierdut finala barajului de promovare în Liga 2 cu Oțelul Galați. În schimb, față de iunie 2022, Dante a pierdut mulți jucători și a rămas și fără antrenorul Cristi Popovici, ajuns la CSM Bacău. Asta nu îi încălzește cu nimic pe ai noștri, fiindcă de la antrenorul Florentin Petre și până la cel mai tânăr jucător din lot, toată lumea este conștientă că doar ”victorie” este cuvântul de ordine în vestiarul CSM Ceahlăul.
”Jucăm cu Dante Botoșani, finalista barajului de promovare din sezonul trecut, echipă care pe merit a ajuns în postura respectivă. Dacă reușim să marcăm 20% din ocaziile pe care ni le creem vom reuși să câștigăm fiecare meci. Ideea este să nu primim gol, fiindcă avem capacitatea de a evita acest lucru. Trebuie să fim atenți și concentrați. Eu am pretenții mari la jucătorii care au fost la nivel mare. Mă refer la Patrick Petre, la Alex Ichim, la Ionuț Ursu, la Daniel Novac sau Cătălin Ștefănescu”, a declarat Florentin Petre,  principal CSM Ceahlăul.

Florentin Petre, antrenor principal CSM Ceahlăul

„Alături de domnul Măzărianu, ne-am înhămat la o treabă pe care trebuie să o facem bine și foarte bine. De aia am rămas la Ceahlăul și am refuzat oferte importante pentru mine și pentru cariera mea, fiindcă sunt om de cuvânt și-n momentul în care promit ceva merg până la capăt. A fost o discuție corectă, normală, constructivă și sper din toată inima să avem victorii și meciuri bune și domnul Măzărianu să fie încântat și mândru de realizările echipei”, a mai spus antrenorul Petre.

Sâmbătă, 3 septembrie, de la ora 17: 00 galben-negrii vor înfrunta echipa CS Dante Botoșani, la Stadionul Municipal Ceahlăul Piatra-Neamț. Sursa: facebook.com/csmceahlau.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *