Current track

Title

Artist


Contractul colectiv de muncă și importanța lui

#Postat de on februarie 7, 2024

Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ desfăşoară în aceste zile Campania Națională de informare și conștientizare a prevederilor Legii nr.367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare și Campania Națională  de promovare a negocierii colective în întreprinderile mici și mijlocii.

Campaniile urmăresc promovarea negocierii colective în întreprinderile mici și mijlocii. Inspectorii de muncă vor informa lucrătorii și angajatorii cu privire la obiectul negocierii colective, participarea si reprezentarea în negocierea colectivă, procedura de negociere colectivă și efectele contractelor colective de muncă, precum și principalele beneficii ale negocierii colective.

”Campania Națională de informare și conștientizare a prevederilor Legii nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare, va avea în vedere informarea privind drepturile individuale si colective ale angajaților și angajatorilor, așa cum sunt prevăzute în actul normativ mai sus menționat. Acțiunile de conștientizare au ca obiectiv diseminarea informațiilor necesare care să contribuie la apărarea drepturilor și promovarea intereselor profesionale, economice și sociale, scopul final fiind să aducă la masa dialogului social toate părțile implicate”, a precizat Ioan Popescu, inspector șef I.T.M. Neamț.

Inspectorii de muncă vor organiza întâlniri cu angajatori din întreprinderile mici și mijlocii și cu reprezentanți ai organizațiilor patronale și sindicale pe 14 februarie în sala de ședințe a Primăriei Roman și în data de 21.02.2024 în sala de ședințe a Primăriei Târgu-Neamț.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *