Constantin Alexandru Rosetti – Om politic, revoluționar și fondator al presei moderne românești

Constantin A. Rosetti (n. 2 iunie 1816, București – d. 8 aprilie 1885, București) a fost una dintre cele mai marcante personalități ale secolului al XIX-lea în România. Publicist, om politic și revoluționar, Rosetti a jucat un rol esențial în afirmarea liberalismului românesc și în dezvoltarea presei și culturii naționale. A fost membru fondator al Academiei Române și al Partidului Național Liberal, dar și un lider important al Revoluției de la 1848 din Țara Românească.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Alexandru_Rosetti#/media/Fișier:C.A._Rosetti.jpg

Provenea dintr-o veche familie boierească. A studiat la Liceul „Sfântul Sava”, apoi s-a înrolat în armată, unde a fost pentru scurt timp adjutant al domnitorului Alexandru D. Ghica. A renunțat însă la cariera militară și s-a implicat în activitatea culturală, fiind cofondator al Societății Filarmonice și al Teatrului Național. În 1845 a plecat la Paris, unde a fost influențat de ideile revoluționare ale epocii și de gânditori ca Edgar Quinet și Jules Michelet.

În timpul Revoluției de la 1848, Rosetti a fost un lider activ, membru al Comisiei Executive a Comitetului Revoluționar și prefect al Poliției Capitalei. După înfrângerea mișcării, a fost nevoit să plece în exil, de unde a continuat să susțină cauza națională.

Revenit în țară în 1857, Rosetti s-a implicat în susținerea Unirii Principatelor, devenind o voce influentă în Divanul Ad-hoc. A fondat cotidianul „Românul”, unul dintre cele mai importante ziare ale epocii, care a promovat valorile naționale și reformele liberale. A susținut activ alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor.

După Unire, Rosetti a fost numit director al Teatrului Național și a ocupat funcții importante în administrația centrală. A fost ministru al Cultelor, ministru de Interne, primar al Capitalei, senator și de mai multe ori președinte al Adunării Deputaților. A fost un adversar al autoritarismului domnitorului Cuza și a contribuit decisiv la formarea așa-numitei „monstruoase coaliții” care a dus la abdicarea acestuia.

În 1875, a participat la fondarea Partidului Național Liberal, alături de Ion C. Brătianu, și a sprijinit adoptarea unui program modernizator pentru România. Deși a avut divergențe cu Brătianu în ultima parte a vieții, influența sa asupra liberalismului românesc a fost profundă.

A fost unul dintre inițiatorii Societății Literare Române, precursorul Academiei Române, și un promotor activ al educației, culturii și libertăților democratice. După moartea sa, în 1885, ideile și lupta sa politică au fost continuate de discipoli precum Gheorghe Panu, în cadrul Partidului Democrat Radical.

Funcții deținute

• Deputat (din 1866)
• Președinte al Adunării Deputaților (1876–1878, 1878–1881, 1883)
• Senator (din 1876)
• Primar al Bucureștiului (1871, 1877)
• Ministru al Cultelor (1866)
• Ministru de Interne (1878, 1881).

Lucrări reprezentative

• Apel la oamenii cei liberi (1843)
• Apel la toate partidele (1850)
• Epistole către Domnitorul Barbu Știrbei (1850)
• Dare de seamă către comitenți (1862)
• Relation authentique du coup d’État du Prince Couza (1864, Paris)
• Discurs asupra tocmelilor agricole (1882).