Jurnal FM 
Bogdan Petriceicu Hașdeu, scriitor, filolog, lingvist, folclorist, gazetar, filosof, istoric, jurist și om politic român
#Postat de Carmen Vintu on februarie 26, 2026
Bogdan Petriceicu Hașdeu (26 februarie 1838, Cristești, Hotin, Republica Moldova – 25 august 1907, Câmpina, județul Prahova) a fost un intelectual polivalent al României, cunoscut ca scriitor, filolog, lingvist, folclorist, gazetar, filosof, istoric, jurist și om politic.
Provenind dintr-o familie de învățați, fiul boierului Alexandru Hâjdău și al Elisabetei Dauksza, Hașdeu a fost influențat de erudiția părinților săi, amândoi fiind cărturari poligloți, cu o profundă preocupare pentru folclorul și istoria românilor.
În 1865, Hașdeu s-a căsătorit cu Iulia Faliciu, din Ardeal, iar în 1869 au avut o fiică, Iulia. De la o vârstă fragedă, fiica lor a dat dovadă de o inteligență remarcabilă, învățând să citească și să scrie la doar trei ani și vorbind mai multe limbi străine la opt ani. Din păcate, Iulia a murit de tuberculoză la vârsta de 18 ani, în 1888, eveniment care l-a marcat profund pe Hașdeu, influențându-i negativ viața și cariera ulterioară.
Hașdeu și-a început educația în Polonia, continuând cu liceul în Chișinău și studiile de drept la Universitatea din Harkov (1852-1856), unde și-a consolidat cunoștințele de istorie și filologie. A învățat mai multe limbi străine, inclusiv rusa, poloneza, germana, engleza și franceza. După o scurtă perioadă în armata rusă, Hașdeu a fugit în Moldova, unde a fost numit judecător la Cahul în 1858, iar ulterior s-a mutat la Iași, devenind profesor și custode al Bibliotecii Universității din Iași (1859-1862).
Ca publicist, Hașdeu a colaborat cu multe reviste și a înființat publicații importante, printre care „România” (1858-1859), „Foaia de istorie română” (1859) și „Lumina” (1862-1863). De asemenea, a editat reviste satirice și istorico-literare, cum ar fi „Aghiuță” (1863), „Satyrul” (1866), „Traian” (1869-1870) și „Columna lui Traian” (1870-1883).
În domeniul istoriei, lucrările sale remarcabile includ „Istoria critică a românilor” (1873-1875), neterminată, și „Ioan Vodă cel Cumplit” (1865). Ca filolog, Hașdeu a adus contribuții valoroase prin lucrările „Cuvente den Bătrâni” (1878-1881) și „Etymologicum Magnum Romaniae” (1886-1898), un proiect ambițios pe care nu a reușit să-l finalizeze.
Hașdeu a fost și dramaturg, cunoscut pentru drama „Răzvan și Vidra” (1867) și comedia „Trei crai de la Răsărit”. În literatură, s-a remarcat prin nuvela „Duduca Mamuca” (1863), ulterior revizuită și republicată sub titlul „Micuța”.
În politică, Hașdeu a fost asociat cu Partidul Național Liberal și a fost ales deputat în 1867. A susținut detronarea lui Alexandru Ioan Cuza și aducerea unui prinț străin, având o perioadă de opoziție față de dinastia română înainte de a se alătura monarhismului.
A fost ales membru al Academiei Române în 1877 și a fost director al Arhivelor Statului între 1876 și 1901, publicând documente esențiale pentru istoria națională.
Bogdan Petriceicu Hașdeu a fost un pionier în filologie, folcloristică și istorie, contribuind la crearea unui cadru de cercetare care a avut un impact de durată asupra culturii românești. Lucrările sale științifice au deschis drumul pentru sinteze culturale importante în cultura română, tradiție continuată de figuri de seamă precum Nicolae Iorga, George Călinescu și Mircea Eliade.
Bibliografie:
- Stoica, Stan (coord.) – Dicționar biografic de istorie a României, Editura Meronia, București, 2008.
