Eduardo Arroyo, pictor și grafician spaniol

Eduardo Arroyo (n. 26 februarie 1937, Madrid, Spania – d. 14 octombrie 2018, Madrid, Spania) a fost un pictor și grafician spaniol, cunoscut și pentru activitatea sa ca autor și scenograf. Este considerat unul dintre cei mai importanți exponenți ai realismului angajat politic.

(procedencia del archivo personal de Marisa González)

Marisa González – Operă proprie

• CC BY-SA 4.0
• Fișier:Eduardo Arroyo (cropped).jpg
• Creată: 16 iunie 2022
• Încărcată: 30 noiembrie 2023

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Eduardo_Arroyo#/media/Fișier:Eduardo_Arroyo_(cropped).jpg
Arroyo s-a născut la Madrid într-o familie de origine leoneză și a început să studieze jurnalism, absolvind Școala de Jurnalism din Madrid în 1957. După finalizarea studiilor și din cauza disprețului său față de regimul Franco, a emigrat la Paris la vârsta de 21 de ani. Inițial, a lucrat ca autor și jurnalist, dar a decis rapid să se dedice picturii.

În Paris, s-a împrietenit cu membri ai noii scene artistice, în special cu Gilles Aillaud, cu care a colaborat ulterior la crearea unor decoruri de scenă, cum ar fi „Vivre et laisser mourir ou la fin tragique de Marcel Duchamp”, o lucrare în opt piese menită să critice arta franceză contemporană. De asemenea, s-a împrietenit cu Joan Miró. În 1964, a avut prima sa expoziție importantă, iar în 1976 a dominat expoziția majoră de artă post-francoistă spaniolă de la Bienala de la Veneția. După aceasta, a urmat o perioadă de succes critic și comercial pe o durată de peste 20 de ani.

Stilistic, lucrările lui Arroyo sunt de obicei ironice, colorate și se află la intersecția dintre tendințele de figurativism narativ (nouvelle figuration) și pop art. Un caracter distinctiv al reprezentărilor sale este absența adâncimii spațiale și plata perspectivei.

Arroyo a devenit cunoscut și pentru numeroasele sale lucrări ca scenograf, dar și pentru costumele sale. Începând din 1969, a colaborat în special cu regizorul Klaus Michael Grüber, care l-a încurajat să se implice în acest domeniu. Arroyo a realizat decoruri pentru teatre precum Piccolo Teatro din Milano, Opéra din Paris (în 1976, Die Walküre de Richard Wagner), Schaubühne am Lehniner Platz din Berlin și Salzburger Festspiele (în 1991, Z mrtveho domu de Leoš Janáček).

În 1982, a primit Premiul Național pentru Arte Plastice din Spania.

În 1986, piesa sa de teatru Bantam a avut premiera la Bayerisches Staatsschauspiel (Residenztheater) din Munchen, având un mare succes, cu Grüber la regie și Ailland și Antonio Recalcati la decoruri și costume.

Arroyo a expus din 1961, lucrările sale fiind prezentate în expoziții importante din întreaga lume, inclusiv la Neue Gesellschaft für Bildende Kunst din Berlin (1971), Centre Pompidou din Paris (1982), Solomon R. Guggenheim Museum din New York (1984), Museum für Kunst und Kulturgeschichte din Dortmund (1987), Institut Valencià d’Art Modern din Valencia (1989), Museo Nacional Centro de Arte Reina Sofía din Madrid (1998) și, cel mai recent, o expoziție personală la Fundación ENAIRE din Santander, Spania (2021–2022). Lucrările sale sunt expuse la Museo de Arte Contemporáneo din Madrid. Cea mai cunoscută lucrare a sa, Vestido bajando la escalera, face parte din colecția Institut Valencià d’Art Modern din Valencia.