Anton Pann, poet român, literat și publicist, compozitor

Anton Pann (născut Antonache Petrov, cunoscut și ca Anton Pantoleon sau Petroveanu), (n. 1796, Sliven, Imperiul Otoman – d. 3 noiembrie 1854, București, Țara Românească) a fost un poet român de origine bulgară sau aromână, profesor de muzică religioasă, protopsalt, compozitor de muzică religioasă, folclorist, literat și publicist, compozitor al muzicii imnului național al României. A fost supranumit de Mihai Eminescu „finul Pepelei, cel isteț ca un proverb” în poemul Epigonii.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Anton_Pann#/media/Fi%C8%99ier:Anton_Pann_rowiki.jpg

Anton Pann s-a născut într-o familie de aromâni din Sliven, Bulgaria, pe atunci sub dominație otomană. Tatăl său, Pantoleon Petrov, era căldărar de meserie, iar mama sa se numea Tomaida. După moartea tatălui său, mama lui Anton a rămas văduvă, cu trei copii. În 1806, din cauza războiului ruso-turc, familia lui Anton se mută la nord de Dunăre, stabilindu-se temporar la Chișinău.

Între anii 1806 și 1812, Pann învață limba română în Basarabia și devine corist la biserica mare din Chișinău. După 1812, familia se mută la București, iar Anton devine paracliser la Biserica Olari. Între 1816 și 1819 studiază la școala lui Petru Efesiul, în tipografia căruia va învăța meșteșugul tipografiei.

Pann a desfășurat o activitate diversă, contribuind în mod activ la viața culturală și religioasă a epocii. Înainte de 1821, a participat, alături de ieromonahul Macarie și protopsaltul Grigorie, la traducerea cântărilor liturgice în română. Din 1821 se refugiază la Brașov și este implicat în educația muzicală a maicilor de la Mănăstirea dintr-un Lemn, unde predă lecții de muzică religioasă.

În 1830, devine învățător de muzică pentru copii la o școală din București și primește numele de Anton Pantoleon. În 1843, deschide propria tipografie, publicând lucrări importante în domeniul muzicii și literaturii.

Anton Pann este adesea considerat autorul melodiei „Un răsunet”, devenită ulterior imnul național „Deșteaptă-te, române!”. Sursele sunt contradictorii: unele susțin că Anton Pann a compus melodia, altele îl atribuie lui Andrei Mureșanu sau Gheorghe Ureche.

Opera

Printre operele sale se numără:

• Versuri muncești și Câteva versuri politicești (1830)
• Îndreptătorul bețivilor (1832)
• Noul Erotocrit (1837)
• Fabule și istorioare (1841)
• Bazul teoretic și practic al muzicii bisericești (1845)
• Poezii populare (1846)
• Memorabilul focului mare (1847)
• Spitalul amorului sau Cântătorul dorului (1850)
• Poveștile vorbii (1853).

Anton Pann s-a stins din viață la 2 noiembrie 1854, la București, din cauza tifosului. A fost înmormântat în curtea Bisericii Lucaci din București. Epitaful său elogiază contribuția sa literară și artistică, subliniind că, prin opera sa, Pann a continuat să inspire și să educe generațiile viitoare.

Bibliografie

Foarță, Ștefan (1998). Anton Pann – Povestea Vorbii. Editura Litera, Chișinău.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Anton_Pann