Cincinat Pavelescu, poet, umorist și epigramist român
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 2, 2025
Cincinat Pavelescu, cunoscut poet, umorist și epigramist român, s-a născut pe 2 noiembrie 1872 în București, fiu al inginerului Ion Pavelescu și al Paulinei Bucșan. Vara, între 1872 și 1879, a locuit împreună cu familia în satul Milcov, județul Vrancea. A urmat școala primară în București, iar apoi Liceul „Sf. Sava”. A debutat la 3 martie 1891 cu poezia „Visuri triste”, în revista „Biblioteca familiei”, sub pseudonimul P.C. de la Milcov.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Cincinat_Pavelescu#/media/Fi%C8%99ier:Cincinat_Pavelescu_-_Foto01.JPG
În perioada 1891-1895, a studiat la Facultatea de Drept a Universității din București și și-a luat doctoratul în 1897 cu teza „Despre agenții diplomatici”. În 1892, și-a făcut debutul literar în revista „Literatorul” cu poezia „Fecioara” și a devenit codirector al revistei în 1893, alături de Alexandru Macedonski și principesa Maria D. Ghica. A urmat cursuri la Sorbona pentru pregătirea tezei de doctorat, pe care a susținut-o la București.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Cincinat_Pavelescu#/media/Fi%C8%99ier:Cincinat_Pavelescu.jpg
La 21 iunie 1899, și-a început cariera juridică ca ajutor de judecător în Plăinești, județul Râmnicu-Sărat. A ocupat funcții de supleant și judecător în mai multe localități, inclusiv în Corabia, Tribunalul Neamț și la curțile de apel din Chișinău și Brașov. În paralel, în 1907 și 1908, a fost prim-redactor la revista „Convorbiri critice” și, în 28 aprilie 1908, a fost ales primul președinte al Societății Scriitorilor Români.
În 1911, a publicat unicul său volum de poezii. În 1917, s-a mutat temporar la Iași, iar apoi, prin Petrograd și Suedia, a ajuns la Paris, unde a legat prietenii strânse cu Elena Văcărescu și Anna de Noailles. În 1920, a fondat la Paris revista „Le courier franco-roumain, politique, économique et littéraire”.
A revenit în țară, unde, în 1925, a publicat volumul „Epigrame” la editura Ramuri din Craiova, fiind apreciat unanim drept maestrul epigramei românești. În 1927, a primit Premiul Național pentru Poezie. Între 1931 și 1935, a condus revista „Brașovul literar și artistic”.
S-a stins din viață pe 30 noiembrie 1934, la Brașov, și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București.
Sursa: https://www.viata-libera.ro/magazin/215534-remember-cincinat-pavelescu-1872-1934
Jurnal FM 