Alexandru Vițianu, poet, prozator și avocat român

Alexandru Vițianu (născut pe 4 septembrie 1891, în Săveni, Botoșani – decedat pe 5 ianuarie 1985, în București) a fost un poet, prozator și avocat, cu o operă literară variată, ce include versuri de factură simbolistă, proză, teatru și traduceri.

S-a născut într-o familie de profesioniști, tatăl său fiind farmacist și veteran al Războiului de Independență. După ce a absolvit Liceul Național din Iași și a petrecut un an la Conservatorul de Muzică, secția de declamație, Alexandru Vițianu s-a înscris în 1909 la Universitatea din București, unde a obținut diplomele de licențiat în drept și filozofie.

Sursa foto: https://pixabay.com/illustrations/pen-writing-sign-622037/

În 1912, a urmat Școala de ofițeri de rezervă și a fost înrolat în Regimentul 10 Artilerie, cu care a participat la campania din 1913. Între 1914 și 1916 a profesa ca avocat în Baroul Ilfov. Mobilizat în 1916, a luptat în bătălia de la Turtucaia, unde a fost ușor rănit și a căzut prizonier. După doi ani de captivitate, s-a întors acasă și a fost avansat la gradul de căpitan. În 1919 a intrat în magistratură la Constanța, dar a demisionat în anul următor pentru a călători la Viena, Salzburg și Paris. În 1921 a reintrat în magistratură și a lucrat ca judecător în diverse orașe: Vișeu de Sus, Năsăud, Oradea și Timișoara, până în 1940, când a fost transferat la Ministerul de Justiție din București. A devenit pensionar în 1943.

Opere (Poezii):

• Bacante, București, 1910, ediția a II-a, 1925
• La sânul tău, Cytera, Constanța, 1915, ediția a II-a, 1933
• Fericirile nebănuite, Bistrița, 1924, ediția a H-a, 1939
• Rubaiatele lui Omar Khayyam (traduceri), Constanța, 1929
• Tristeți fără trup, București, 1933.

Sursa: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid0SbDcySLFnb4kCh2bPLJ8RN5qdrCdrCcdYGR3aVquJgkhkNCRvRxmPVa7dk92vjvUl&id=100067395624597