Alexandru T. Balaban, profesor, inginer și chimist român

Alexandru T. Balaban (n. 2 aprilie 1931, Timișoara) este un profesor, inginer și chimist român, membru titular al Academiei Române, cu contribuții remarcabile în domeniul sintezelor organice, grafurilor chimice și marcării izotopice.
Alexandru Balaban provine dintr-o familie moldoveană cu tradiție intelectuală. Tatăl său, Teodor, originar din Bălăbănești, a studiat la Politehnica din București, iar bunicul său a fost învățător, iar unchiul său profesor de liceu. Mama sa, învățătoare născută la Iași, provenea dintr-o familie cu legături importante în cultura românească, inclusiv cu arhimandritul Iuliu Scriban și zoologul profesor Ion Scriban.

Alexandru T. Balaban in 2010

Furtula – Own work

This is personal photograph of Alexandru T. Balaban

• CC BY-SA 4.0
• File:Alexandru T. Balaban.jpg
• Created: 31 December 2010
• Uploaded: 24 March 2016

Sursa foto: https://en.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Balaban#/media/File:Alexandru_T._Balaban.jpg

Balaban a urmat școala primară și liceul la București și Petroșani, apoi a absolvit Facultatea de Chimie Industrială a Universității din București (1949-1953), unde a învățat de la profesori de renume precum Costin D. Nenițescu și Petru George Spacu. După finalizarea studiilor, a început doctoratul sub îndrumarea profesorului Nenițescu, finalizându-l în 1959 cu tema „Reacții catalizate de clorură de aluminiu”. În acea perioadă, a lucrat la Institutul de Fizică Atomică, unde a organizat primul laborator de compuși marcați izotopic, și la Catedra de Chimie Organică a Politehnicii din București.

În 1963, Balaban a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Cariera sa profesională a evoluat rapid, devenind conferențiar în 1965 și profesor în 1966 la Politehnica din București. În paralel, a fost șef de laborator la Institutul de Fizică Atomică.

Între 1967 și 1970, a lucrat la Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) din Viena, unde a coordonat cercetări și evenimente internaționale. La întoarcerea în țară, a continuat activitatea didactică și de cercetare la Universitatea Politehnică din București, unde a rămas până în 1999. După 1990, a alternat între România și Statele Unite, predând la Texas A&M University în Galveston și colaborând cu alte instituții precum Virginia Commonwealth University și University of Minnesota.

După pensionare, Balaban a continuat să activeze ca profesor emerit la Texas A&M University până în 2012.
Balaban a editat și publicat mai multe lucrări importante, printre care:

• Chemical Applications of Graph Theory (Academic Press, 1976),
• Steric Fit in Quantitative Structure Activity Relations (Springer, 1980),
• Compuși marcați și radiofarmaceutici cu aplicații în medicina nucleară (Editura Academiei Române, 1979).
  De asemenea, a colaborat la lucrări despre teorie grafurilor chimice, metateza olefinelor și compuși radiofarmaceutici.

Activitatea științifică a lui Balaban a fost marcată de lucrări semnificative în chimie organică, chimie teoretică și compuși marcați izotopic. Printre realizările sale notabile se numără dezvoltarea teoriei grafurilor chimice și propunerea indicelui topologic care îi poartă numele, folosit pentru caracterizarea grafurilor chimice. De asemenea, a fost pionier în aplicarea teoriei grafurilor pentru studierea izomerilor chimici și a contribuit la dezvoltarea unor noi metode de sinteză a compușilor chimici.

• În decursul carierei sale, Alexandru Balaban a primit multiple distincții, printre care:

• Premiul de chimie Nicolae Teclu al Academiei Române (1962),
• Ordinul Meritul Științific, clasa a III-a (1966),
• Premiul Herman Skolnik al Diviziei de Informatică Chimică a Societății Americane de Chimie (1994),
• Doctor honoris causa al Universității de Vest, Timișoara (1997),
• Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler (2016).