Noul președinte al SUA va readuce câteva obiceiuri la Casa Albă. Acesta va veni cu doi câini de rasă
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 12, 2020
Joe Biden se va muta la Casa Albă alături de doi câini din rasa ciobănesc-german: Champ, care trăieşte alături de familia Biden din 2008, şi Major, adoptat în 2018 dintr-un adăpost pentru animale.

Alegerea politicianului democrat Joe Biden în funcţia de preşedinte al Statelor Unite marchează revenirea la obiceiuri şi tradiţii bine stabilite, chiar şi în ceea ce priveşte animalele domestice.
Donald Trump a realizat o ruptură din acest punct de vedere, întrucât nu a avut niciodată un câine la Casa Albă pe durata mandatului său, spre deosebire de toţi predecesorii lui din ultimele decenii.
Major va fi, totodată, primul câine dresat pentru operaţiuni de salvare care va locui în reşedinţa oficială a preşedinţilor americani, situată la adresa Pennsylvania Avenue Nr. 1600.
De-a lungul anilor, americanii s-au arătat foarte ataşaţi de câinii care au trăit la Casa Albă şi de aceea nu este deloc exclus ca Champ și Major să-i fi adus câteva voturi lui Joe Biden.
Jurnal FM 