Current track

Title

Artist


Activistul Daniel Bodnar, șicanat în trafic când urmărea un camion cu bușteni, încărcat peste limita legală

#Postat de on noiembrie 12, 2020

Activistul de mediu Daniel Bodnar a fost agresat în trafic pe drumul dintre Vicovu de Sus şi Putna. El urmărea un camion încărcat cu buşteni.
La un moment dat, între maşina activistului şi camion a apărut un autoturism marca Mercedes, condus de Vasilică Ştirban, fiul proprietarului firmei SC Man Silva Forest SRL din Gura Putnei.
Daniel a reuşit să filmeze întreaga scenă, punând înregistrarea la dispoziţia poliţiştilor. Incidentul s-a produs în noaptea de 11 spre 12 noiembrie, pe raza judeţului Suceava, mai exact în zona Vicovu de Sus.

Activistul susţine că a fost blocat intenţionat de Vasile Ştirban, care escorta camionul cu buşteni.
,,Având în vedere imaginile postate pe o reţea de socializare privind o șicanare în trafic din zona Vicovu de Sus – Putna, vă comunicăm că poliţiştii s-au autosesizat și l-au sancţionat contravenţional pe șoferul vinovat cu amendă în valoare de 870 lei, pentru nerespectarea regulilor privind depășirea, fiind totodată dispusă reţinerea permisului de conducere pe o perioadă de 60 de zile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava, Ionuț Epureanu.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *