A luat foc o casă din Botești (FOTO)
#Postat de JurnalFM on ianuarie 16, 2020
A luat foc o casă din Botești (FOTO)
Aseară (15 ianuarie 2020), în jurul orei 21:03, pompierii romașcani au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în comuna Botești. Trei autospeciale pentru stingere și o ambulanță SMURD s-au deplasat la locul solicitării. Din fericire, nu au fost victime.

Pompierii au localizat și lichidat incendiul, în urma căruia au ars: acoperișul locuinței pe o suprafață de 100 mp, bunurile materiale dintr-o cameră (aparatură electrocasnică și electronică, articole vestimentare, obiecte de mobilier, etc), acte de identitate, bunuri materiale aflate în podul casei și o magazie de aproximativ 15 mp în care erau depozitate cauciucuri.
,,Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric (conductori electrici cu improvizații). La această intervenție au participat și voluntari de la SVSU Botești.”, a declarat Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Articolul A luat foc o casă din Botești (FOTO) apare prima dată în Jurnal de Neamt.
Jurnal FM 