Grigore Popiți, poet și memorialist român

Grigore Popiți s-a născut pe 13 martie 1900 în comuna Pătaș, județul Caraș-Severin și a decedat pe 15 ianuarie 1980, la Timișoara. A fost un poet și memorialist român.

Fiul lui Vasile Popiți și al Mariei, amândoi țărani, Grigore a început studiile primare în satul natal, continuându-le la școala maghiară de stat din Bozovici. După patru ani de liceu la Caransebeș, a urmat studiile la Institutul Pedagogic.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/ink-pen-fountain-pen-2294342/

A fost profesor la Școala de elevi meseriași C.F.R. din Timișoara și, în 1929, a devenit ofițer activ, ajungând la grade superioare. În 1947, a fost numit director al Arhivelor Statului din Timișoara.

În perioada interbelică, Grigore Popiți a jucat un rol activ în viața culturală și literară a Banatului, participând la înființarea și conducerea Asociației Scriitorilor Români din Banat. A debutat publicistic în 1920, în ziarul „Banatul românesc”. A colaborat cu poezii originale, traduceri și articole în reviste precum „Cronica Ilustrată” (unde a debutat poetic, în 1921), „Flacăra”, „Fruncea”, „Luceafărul”, „Orizont”, „Scrisul bănățean”, „Universul literar” și altele. Opera sa poetică a fost adunată în mai multe plachete: Glasul sufletului și al trupului (1932), Cântece din fluier (1935), Cântece din fluier II (1944), Dragoste (1945), și Cântece din fluier, volum antologic (1968). În 1979, a publicat volumul de memorii Pe cărările tinereții.

Pe lângă activitatea sa literară, Grigore Popiți a fost și un istoric, publicând lucrări documentare precum Date și documente bănățene (1939) și Conspectul arhivelor din Banat (1950). A folosit pseudonimele Sebastian Crăciunescu și Gr. Pătașanu pentru a semna diverse lucrări.

Prima sa culegere de versuri, Glasul sufletului și al trupului (1932), reflectă o modernitate căutată, fiind marcată de o violență a tonului și a expresiei, în poeziile sale existentiale, sociale și erotice. Cea mai personală și reușită formulă lirică o găsim în Cântece din fluier (1935, 1944), unde se întoarce spre universul copilăriei, al vieții pastorale și al folclorului, reușind să evite cliseele patriarhalismului desuet.

Specia preferată de poet este pastelul, surprinzând diverse ipostaze ale naturii în funcție de anotimpuri și momentele zilei. Sosirea primăverii este privită cu o sensibilitate emoționantă, iar în peisajele hibernale și în natura dezlănțuită, cum ar fi în Furtuna, tonul devine mai energic. Chipul iubitei este construit cu ajutorul elementelor naturii, iar iubirea și natura sunt prelucrate subtil în versuri. Lucrarea memorialistică Pe cărările tinereții (1979) se remarcă prin evocarea copilăriei petrecute în mijlocul naturii din Valea Almajului, dar și prin documentarea unor evenimente istorice și aspecte ale vieții literare din Timișoara interbelică.

Opera istorică a lui Grigore Popiți, dedicată trecutului Banatului, se distinge prin valoarea documentară.

Opere

• Glasul sufletului și al trupului, versuri, Timișoara, 1932;
• Cântece din fluier, versuri, Timișoara, 1935;
• Date și documente bănățene (1728-1887), Timișoara, 1939;
• Cântece din fluier II, versuri, Râmnicu Vâlcea, 1944;
• Dragoste, versuri (album cu gravuri de Marcel Olinescu), București, 1945;
• Conspectul arhivelor din Banat, București, 1950;
• Cântece din fluier, versuri, București, 1968;
• Pe cărările tinereții, memorialistică, Timișoara, 1979.

Referințe critice

• D. Micu, în „Gazeta literară”, nr. 21, 1968;
• A. Turcuș, în „Orizont”, nr. 35, 1979;
• P. Novac Dolanga, în Mărturisiri și repere, 1980.

Sursa: https://www.referatele.com/referate/romana/Grigore-Popiti/index.php