Activităţi de responsabilizare şi conştientizare a bicicliştilor organizate de poliţiştii suceveni
#Postat de Carmen Vintu on iulie 31, 2021
Pentru încălcarea legislaţie rutiere de către biciclişti au fost aplicate peste 40 de sancţiuni contravenţionale in perioada 29-30 iulie 2021.Activităţile au scopul de a-i face pe biciclişti să conştientizeze că nerespectarea regulilor de circulaţie şi lipsa echipării regulamentare îi pot transforma cu uşurinţă în victime şi totodată le-au reamintit câteva sfaturi care să-i ferească de incidente:

! Pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, trebuie să aveţi vârsta minimă de 14 ani, să cunoaşteţi regulile de circulaţie şi să fiţi echipaţi corespunzător.

! Dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată circulaţiei bicicletelor, acestea vor fi conduse numai pe pista respectivă.

! Bicicletele, atunci când circulă pe drumul public, trebuie conduse pe un singur rând.
! NU traversaţi carosabilul pe trecerile pentru pietoni PE bicicletă!
! Pe timpul circulaţiei pe drumurile publice, conducătorii de biciclete sunt obligaţi să aibă asupra lor actul de identitate.
Motocicliştii sunt sfătuiţi să adopte permanent o conduită preventivă, având în vedere că în ţara noastră prezenţa acestora în trafic are specific sezonier. Viteza de deplasare a fost dintotdeauna un factor important în evenimentele rutiere în care au fost implicaţi motociclişti..
Copiii care se deplasează pe biciclete, în special cei de vârste mici, să înveţe mersul pe bicicletă pe trasee special amenajate. Reamintim obligaţiile legale referitor la limita de vârstă, de 14 ani, pentru deplasarea cu bicicleta pe drumurile publice, obligaţia de a purta vesta reflectorizantă şi elementele din echiparea bicicletei, precum şi regula de a purta casca de protecţie şi de deplasare pe partea dreaptă a drumului atunci când participă la traficul rutier. Totodată, sfătuim bicicliştii să se asigure întotdeauna că intenţia de schimbare a direcţiei de mers a fost observată de ceilalţi participanţi la trafic.
IPJ Suceava
Mun. Suceava, Bld. 1 Mai , Nr. 9 , România Tel. 0230.203022; Fax: 0230.522753 E-mail: relatiioublice@sv.oolitiaromana.ro Adresă web: https://sv.politiaromana.ro
31 iulie 2021
Jurnal FM 