Jurnal FM 
Lume, lume, soro lume… „Turcisme” din ciclul „când sictiru’ te apasă, lași pe altu’ fără casă”
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on mai 19, 2022
Motto: „Supriză”, vorba unui personaj „etilic” în vogă, cu nume de cântăreț italian, azi nu am motto, ci doar un „cuvințel înainte”. Nu prea mare, că altfel s-ar numi „cuvânt înainte”…Vreau să spun că tot ceea ce citiți aici la „Lume, lume, soro lume…” nu se erijează în a fi analize, sinteze, critici de specialitate ori altfel de denumiri savante, subsumate vreunei „lumi” academice, „think-tank” ori ideologii moderne sau vechi de când lumea. Sunt doar, așa cum le zic eu, „câteva gânduri în câteva rânduri” față de o anumită problematică care arde, la un moment dat, prin chibritul aprins de ea, buricele degetelor contemporaneității pe o rază mai mare de câteva țări. Și vreau să asigur onorații cititori, privitori, ascultători ori cititori „pe diagonală” , amici ori ne-amici, mai ales pe cei care gândesc în șabloane, că nu-mi dictează absolut nimeni ce să scriu și ce anume să inserez în aceste „câteva gânduri în câteva rânduri”! De la asta am plecat în orice colaborare cu vreun vector media vreodată, fie în scris, la radio sau TV ori în online! Nu spun că nu s-a încercat, dar ne-am despărțit instantaneu atunci când cineva a încercat să-mi sugereze ce să zic…Despre ce anume să zic nu a fost bai, că așa-i firesc într-o entitate media, să se împartă subiecte și sarcini, dar când s-a ajuns la „ce” eu am spus „pa!”… Gata pseudo-motto-ul!
Stimați privitori, cititori și ascultători, dragi amici, sub denumirea generică „Lume, lume, soro lume…”, ne întâlnim, din nou, și în această zi de joi, ca în fiecare săptămână, pe acest „bulevard virtual”, continuând cu câteva gânduri referitoare la „trendurile” politicii „din afară”, cu referire specifică și la influența acestora asupra României. Sau la faptul că orice se întâmplă „pe afară” ne poate influența…Acum vreo trei săptămâni, am spus aici, în „Jurnal de Brașov” câte ceva despre dorința și probabilitatea mare a Finlandei și Suediei de a adera la Alianța Nord-Atlantică și se pare că am cam „nimerit” bucăți din realitatea zilei în cele ce am scris atunci. Nu sunt vreun Mafalda, dar, sincer, mă bucur când reușesc să „ghicesc” cursul unor întâmplări din viitorul apropiat… Dacă doriți a reciti cele zise de mine atunci, vă recomand linkul următor: https://jurnalfm.ro/2022/04/28/lume-lume-soro-lume-ingrijorari-scandinave-in-nato-sau-nu-de-nicolae-uszkai-brasov/
Press conference with NATO Secretary General Jens Stoltenberg, the Minister for Foreign Affairs of Finland, Pekka Haavisto and the Minister for Foreign Affairs of Sweden, Ann Linde
Aș dori, astăzi, să reiterez ce vă spuneam și atunci, în articolul din link-ul anterior, adică mă voi „învârti” tot în jurul unui subiect „izvorât”, firește, din „osârdia” agresorilor momentului, de ruși, adică, care continuă să dea cu bățul unde și când au ei chef, în funcție de cum le tresaltă-n interior găștii din jurul „țarului” muscălesc dorința de a face și desface lucrurile fix cum doresc ei, dacă nu în întreaga lume, măcar în Europa! Mai spuneam atunci că, drept urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, agresiune la care asistăm și ne îngrijorăm de aproape trei luni, Putin și gașca lui au reușit fix ce nu și-ar fi dorit, adică revigorarea NATO și creșterea nivelului de cooperare între țările UE, ca răspuns la potențialul de agresivitate mult sporit al muscalilor de la Kremlin. Ca o urmare aproape firească, cele două țări scandinave, Suedia și Finlanda, care au marșat de multe decenii pe statutul lor de neutralitate, sunt angajate foarte serios să adere la NATO, ca o garanție evidentă împotriva amenințărilor tot mai puțin voalate ale Rusiei putiniste, chiar directe în ultimele zile! Amenințări care, în opinia mea, nu ar reprezenta prea mult dacă rușii n-ar avea potențialul nuclear la dispoziție. Dar- ce să vezi?- tocmai când trebușoara dorită a nordicilor e pe cale să se întâmple, mai apare un nenea jmekeru’ în peisaj, prezidentu’ tuturor turcilor, Recep Tayyip Erdogan, cel ce se visează „marele sultan” al măreței Turcii refăcute pe cenușa ambițiilor imperiale din vremuri mult apuse…Cam pe modelul lui Volodea, „țarul” muscălesc cel degrabă purtător de păturici acoperitoare ale datului cu oiștea-n gardul normalității speciei Homo Sapiens! Că doar trebuia să „rupă” un picuț neica sultanu’ proaspăt clamata unitate a NATO în fața „țarului” muscălesc de la Kremlin! Ce motive a invocat? De tot râsul, în opinia mea, dar așa o fi convenit, pe căi ascunse, cu Volodea, să mai „joace din ambreiaj” un pic pe tanti „Ioropa” și pe nenea NATO, că astea două entități nu-l bagă-n seamă pe cât și-ar dori el și nu-i acordă lui dreptatea supremă, ca pe apuse vremuri de „sultăneală” supremă! Nu știu, bineînțeles, că n-am de unde ști, dacă așa au convenit au ba, dar prea e cu „clopoței” chestia! Și apărută fix atunci când nu era cazul. Coincidență? Nu cred.
După cum relata AFP, nenea turcu’ șef Erdogan zicea, relativ recent, că „Intrarea Finlandei şi Suediei în NATO ar fi o eroare, aşa cum a fost şi aderarea Greciei la Alianţa Nord-Atlantică”. Și mai zicea nenea, în fața presei adunate „întâmplător” în fața moscheii din care ieșea vinerea, ziua sfântă din Islam, cum că „nu vrea să se repete aceeaşi eroare pecum cea comisă prin aderarea Greciei”, acuzând, nici mai mult nici mai puțin, pe cei doi noi candidați la aderarea la NATO, Suedia şi Finlanda, că „găzduiesc terorişti ai PKK”, Partidul Muncitorilor din Kurdistan. Ete-fleoșc, nenea Erdogan! O făcuși de oaie, dar oaia-i cât o cămilă, bre! Ți-ai și găsit găzduitorii și promotorii terorismului în lume, fix țările la nivelul de dezvoltare al cărora ar trebui să tindă orice nație existentă pe planeta asta mică, albastră și neîncăpătoare pentru orgolii de doi lei! Sau două lire turcești! Turcia a acuzat, prin gura „sultanului” lor, de mult timp, țările nordice, în special Suedia, că găzduiesc „grupuri extremiste kurde și susținători ai lui Fethullah Gülen”, un adversar politic declarat al președintelui turc, care, vezi Doamne (sau vezi Allah, bre!), ar fi efectuat o tentativă de lovitură de stat în 2016, acuzație pe care Gülen și susținătorii săi o resping. Pentru cei dintre dumneavoastră care nu cunosc, reamintesc faptul că NATO are în prezent 30 de state membre, dintre care 21 fac parte şi din Uniunea Europeană. Acolo unde ar cam vrea și Turcia, dar a cam primit „flit” de mai multe ori pentru că nu prea se îndeplineau niște condiții. Ţările membre ale UE care nu au aderat, încă, la NATO sunt, în ordine alfabetică: Austria, Cipru, Finlanda, Irlanda, Malta şi Suedia. Cele două țări în discuție, Finlanda și Suedia sunt state partenere ale NATO de mult timp și participă în mod regulat la reuniunile NATO la nivelul miniștrilor de externe și cei ai apărării, precum și la summit-urile șefilor de stat și de guvern. Adică-s cam „acolo”, ca să nu mai zic că, la nivelul armatelor lor, au standarde care le permit să fie nu doar „consumator de securitate” ci chiar furnizori. O aderare a Finlandei la NATO, țară ce are o frontieră terestră de 1.340 de kilometri cu Rusia, ar dubla granița comună dintre NATO și Rusia. De asemenea, accederea Finlandei și Suediei în NATO ar însemna că toate țările riverane la Marea Baltică, cu excepția Rusiei, ar fi state aliate, la fel și în cazul Consiliului Arctic, organismul care reunește țările învecinate cu cel de-al patrulea ocean al lumii. Ideea în care „sultanul” de la Ankara face pe „niznaiul” apropo de accederea celor două țări scandinave la Alianță se bazează pe faptul că aderarea efectivă a acestora, prin semnarea unui protocol de aderare între Alianță și cele două țări nordice ar trebui ratificat de parlamentele tuturor celorlalte 30 de state NATO. Acest lucru este imperios necesar, de jure, pentru ca Finlanda și Suedia să devină membri cu drepturi depline și să beneficieze de principiul apărării colective – articolul 5 din Tratatul de la Washington. Altfel nu se poate, iar dacă apare vreun Gică Contra, cam așa ca nenea de la Ankara, se intră-ntr-un impas.
President Recep Tayyip Erdogan of Turkey
Opinia mea personală, bazată pe multe alte observații ale politicii externe turcești din ultimul deceniu, mă fac să cred că „jocul din ambreiaj” al președintelui turc are legătură cu faptul că SUA i-a cam dat dumnealui „cu flit” în ultima perioadă, inclusiv pe vremea precedentului prezident american, acela cu veleități de circar și „semi-partener” cu „țarul” muscălesc, neica Donald a lu’ Trump. Ankara caută să-şi modernizeze forţele aeriene și echipamentele de apărare antiaeriană, după ce a fost scoasă din programul de avioane de vânătoare americane F-35, de ultimă generație, din cauza încăpățânării Turciei de a achiziţiona sistemul antiaerian rusesc S-400. Unul dintre motivele evidente pentru care Erdogan a cam intrat în dizgrația SUA este faptul că Turcia vrea să continue achiziţia acelui sistem rusesc de apărare anti-aeriană rusesc S-400, în pofida faptului că face parte din NATO şi în pofida războiului dus de Rusia în Ucraina. Achiziție pusă pe tapet cam de prin 2017, iar prima parte a sistemului fiind primită de Turcia în 2019. Pe la sfârșitul lunii trecute, la o televiziune națională turcă, un nene ditamai preşedinte al agenţiei guvernamentale pentru industria de apărare turcească, Ismail Demir, pe numele său, a anunţat că Ankara trebuie să mai primească două dintre bateriile comandate Moscovei, tocmai acum, în plin conflict ruso-ucrainean, tocmai acum când NATO și UE impun sancțiuni împotriva Rusiei. Bună treabă, rea tocmeală, effendi! Io-nțeleg treburile cum că voi inventarăți bazarul, târguiala interminabilă, ciubucul, peșcheșul și alte asemenea și că vă cam „doare la bașcheți” de ghiaurii ăștia necredincioși din „putredul Occident”, dar atunci de ce faceți caz de alții apropo de apartenența a NATO, culmea, fix de scandinavi, domnilor bașbuzuci? „Continuăm să punem în aplicare decizia iniţială”, zicea Demir la televiziunea TRT, potrivit AFP și preluată și de Agerpres. Și mai zicea effendi ăsta cum că „acesta a fost întotdeauna un proiect unic. Nu căutăm să generăm altele”, a insistat el, subliniind eforturile pe care le depune Ankara pentru a păstra legătura cu Moscova. SSB, agenția asta guvernamentală turcă, precum şi directorul său, Ismail Demir, au fost sancţionaţi în ultimele zile ale administraţiei lui Donald Trump pentru achiziţionarea, la sfârşitul lui 2017, a sistemului rusesc de apărare antiaeriană cu rachete sol-aer S-400. Pentru cine nu știe și nu înțelege cam ce ar avea F-35-ul cu S400, americanii chiar nu doresc ca softurile implicite ale avionicii de pe F-35 să interfereze în sistemul „friend or foe” cu softurile de pe S-400.
Pentru simplul motiv că atunci ar fi o bună ocazie pentru ciolovecii de la Kremlin de a intra în posesia multor date de pe F-35. Plus că mai e și marele motiv constituit de necesitatea respectării unității de viziune și de acțiune a țărilor NATO, pentru care țărișoara lu’ matale, effendi Erdogan, a cam semnat niște tratate, firmane, terfeloage ori cum vrei a le zice matale și pe care ar cam fi cazul să le respecți și nu să pui tălpi altora pentru vinovății care ți se par ție suficiente ca să dai cu turbanul de pământ și să zici „ioc NATO” unor țări chiar mai mult decât decente în abordarea întregii lor existențe pe Terra. Oare ce-ai zice mătăluță dacă cineva, vreo țărișoară mai mare și de peste gârla cea mare, ar sugera, vreodată, că ar cam fi cazul să ieși matale cu țară cu tot din NATO, dacă tot ești așa bun prieten cu Volodea și ciolovecii lui. Că de ceva timp ești doar Gică Contra la tot ce face NATO, în ansamblu! Ca să nu mai zic că, până te scărpinași matale sub fesul prăzuliu și te gândiși să închizi strâmtorile alea pe care le controlezi la intrarea-n Marea aia mai Neagră de-i zici matale Kara Deniz, „corăbiile” muscălești purtătoare de moarte au intrat „la greu” în această mare, chiar dacă se încălcară cam multicele tratate la care țărișoara lu’ matale e parte integrantă! Bine că mai scufundară celavecii de la Kiev, periodic, câteva dintre ele! De ce ne interesează pe noi? Din simplul motiv, mărite sultan, că muscalii, cam de la Petru cel Mare încoace, visează să fie stăpânii Gurilor Dunării, iar noi, după cum prea bine știi, nu am prea vrea asta! Iar matale i-ai cam ajutat, cu scărpinatul prelungit pe sub fes! Ioc kardeșim, effendi! Iar Erdogan ar cam vrea, ca orice sultan „cu ambâț”, să fie băgat cât mai mult în seamă, cum că el ar fi „baza temeliei fundamentului” întregii politichii din Orientul Apropiat și cel Mijlociu…Și- de ce nu?- un piculeț și prin Europa, dacă așa-i vine lui bine! Effendi Erdogan, lumea nu uită că ți-ai cam regizat măreața „lovitură de stat” din care ai reușit să duci în derizoriu multe dintre reformele lui Ataturk de acum un secol! Te-au lăsat în pace, bre, că așa-i geopolitica, „ăi mai mari” sunt lăsați mai „în pacea lor”, dar când devii prea obraznic, s-ar putea s-o iei peste mustăți cu niște „mutări” la care nici nu te duce gândul!
Din surse NATO, se pare că aprobarea finală pentru acceptarea cererilor de aderare ale celor două țări scandinave ar urma să aibă loc la un summit NATO de la Madrid, pe la sfârșitul lunii iunie, asta dacă toți membrii vor ratifica decizia. Anterior, din punct de vedere strict diplomatic,Turcia a criticat invazia Rusiei, ajutând, pe de altă parte la înarmarea Ucrainei cu drone Bayraktar de la ginerică a lui nenea Erdogan, cel poreclit „Elon Musk”-ul Turciei, și încercând, zice-se, să faciliteze discuțiile de pace dintre Moscova și Kiev. Ca un Gigi Contra ce se află, „sultanul” de la Ankara nu a sprijinit sancțiunile occidentale împotriva Moscovei și încearcă să mențină legături strânse cu Rusia. Chiar dacă lui Volodea nu prea îi place muzica dronelor turcești!…Ankara ar fi făcut totul pentru a menţine, de la începutul crizei şi apoi a invaziei ruse a Ucrainei (pardon, „operației militare speciale”), relaţii bune cu ambele țări aflate în conflict, ţări de care economia turcă depinde în bună măsură, chiar dacă, paradoxal, turcii vând drone de luptă către Ucraina. Turcia a găzduit de două ori, în martie, la Antalya şi la Istanbul, negocieri între cele două nații slave aflate-n conflict. Oricum am da-o după cireșul sultanului, această atitudine „riscă să facă Turcia să apară în interiorul NATO ca o ţară pro-rusă, aşa cum este Ungaria în Uniunea Europeană”, cum declara, pentru AFP, Soner Cagaptay un analist de la Washington Institute. Acesta mai spune că „motivele sale poate că sunt legitime, dar acest lucru riscă să deterioreze imaginea Ankarei în NATO”, și că aceste obiecţii „ar fi trebuit să fie negociate cu uşile închise”. Corect, zic eu!
Pe de altă parte, după ce „telefoanele roșii” s-au cam încins după declarațiile „sultanului” Erdogan, acesta a dat, probabil, ordine clare să se toarne, totuși, niște sirop turcesc și niște rahat mai dulce, ca să se mai îndulcească vorbele sale „înțelepte”, aruncate cu hangerul către microfoane! Așa că Ibrahim Kalin, un „bașbuzuc” de-al lui Erdogan, mare consilier pentru politică externă al președintelui turc a zis, citat fiind de agenția de presă Reuters, că, de fapt, Turcia „nu a închis ușa” aderării Suediei și Finlandei la NATO, dar vrea negocieri clare cu țările nordice și o reprimare a activităților pe care Ankara le consideră teroriste, în special la Stockholm. Adică a zis că „nu închidem ușa. Dar, practic, ridicăm această problemă, ca pe o chestiune de securitate națională pentru Turcia”. Ibrahim Kalin a mai zis că militanți ai PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan), catalogat, oficial, drept organizație teroristă de către Turcia, Statele Unite și Uniunea Europeană, strâng fonduri și recrutează membri în Europa și că prezența lor este „puternică, deschisă și recunoscută”, mai ales în Suedia. Așa o fi, dar problema kurdă ar putea să-și găsească o soluționare mult mai pașnică dacă s-ar dori asta fix de către „sultanul” de la Ankara! Cu mai multă deschidere către pace, cuvinte meșteșugite, înțelegere și mult ceai turcesc băut la negocieri prelungite de pace! Și mai puțin cu artileria, aviația și infanteria turcă ori cu dronele lui ginerică Bayraktar! Adică ale băiatului celui mai mare fabricant de armament de prin Orientul Mijlociu și cel Apropiat, actualmente ginere al lui nenea Erdogan! Apropo, prin Siria au găsit teren propice rusnacii lui Volodea, împreună cu ienicerii lui Erdogan, să se joace de-a moartea cu viețile multor mii de kurzi și de sirieni! Chiar dacă dronele lui ginerică sunt destul de precise, au mai fost și multe pierderi colaterale. Sau de ne-băgat în seamă, existenți acum doar în statistici!
Întâmplarea, viața și căile profesiei mele au făcut să cunosc mulți ofițeri turci dar și destui kurzi, pe diferite trepte ale scării sociale, kurzi atât din Turcia cât și din Irak. Sunt o nație dârză și care țin morțiș să-și împlinească visul multimilenar de a avea o țară a lor! Nu pot uita vorbele unui colonel irakian, kurd de origine, la un moment dat atașat militar al Irakului în România (un tip roșcat, ceea ce mi se părea ireal pentru unul din acea zonă…) și care-mi povestea, liniștit, cum îi lichidează ei, kurzii irakieni, pe cei din DAESH (ISIS) și cum vor reuși, în cele din urmă să aibă țara lor, chiar dacă va mai dura preț de câteva generații ca asta să se întâmple. Firește, chiar nu știu ca vreunul dintre kurzii turci pe care i-am întâlnit în viață să fi fost membri al PKK și nici nu am cum să empatizez cu tactici și tehnici teroriste pentru împlinirea vreunor idealuri, dar știu un lucru sigur, orice nație are dreptul la autodeterminare și la un teritoriu al său în care să-și trăiască destinul așa cum i l-a hărăzit divinitatea proprie. Dar și cum ar fi drept și normal pentru orice ceată mai mare a speciei Homo Sapiens! Și mai depinde și de care parte a țevii armei te afli!
În cele ce urmează, chiar dacă eu nu cred că problema kurdă e cea care ar fi motivul principal al opoziției turcului la aderarea scandinavilor la NATO, am să fac câteva referiri la istoria zbuciumată a acestei nații, cea kurdă. Atât cât mă pricep s-o fac și din diverse surse de informare. Ca să fim cinstiți, cel puțin declarativ, dreptul națiunilor la autodeterminare este un argument tot mai folosit din perspectivă geopolitică pentru realizarea de schimbări ale status quo-ului mondial, fie că vorbim de eventiala apariție a vreunor state independente noi sau de modificări teritoriale ale celor existente în „peisajul” geopolitic actual. Situația obișnuită și des întâlnită, în acest context, este cea a unei populații minoritare dintr-un stat ce dorește dreptul la autoguvernare pe teritoriile în care aceasta este majoritară. Dar problema kurdă, adusă în discuție de nenea „sultanul” de la Ankara oricând vrea el, este mult, mult mai complicată, mai ales că regiunea pe care kurzii, in integrum, o revendică ca vatră a lor este cuprinsă în teritoriile a cinci state și se află în centrul celei mai tensionate zone a ultimelor decenii: Orientul Mijlociu și cel Apropiat. În fapt, populația kurdă reprezintă cel mai numeros grup etnic din lume care nu dispune de un stat propriu. Acest fapt nu poate fi contestat de nicio statistică, fie aceasta turcească au ba! Estimările indică o cifră de circa treizeci de milioane de kurzi aflați într-o zonă compactă ce străbate porțiuni teritoriale din Turcia, Iran, Irak, Siria și Armenia, iar alte câteva milioane locuiesc în afara acestor teritorii, peste tot în lumea largă. Și unii dintre ei și prin Suedia și Finlanda.
Kurdistan, Kurdish lands political map. Cultural region wherein Kurdish people form a prominent majority. Greater Kurdistan includes parts of Turkey, Syria, Iraq, Iran and Armenia. English labeling.
Se pare că locuirea continuă a teritoriile amintite anterior de către kurzi ar avea o vechime între două mii cinci sute și patru mii de ani…O vechime suficientă pentru a putea avea o țară a lor, zic! Teritoriul locuit în majoritate de kurzi – denumit de către aceștia Kurdistan – străbate sud-estul Turciei, nord-estul Siriei, nordul Irakului și vestul Iranului și Armeniei. Regiunea este în majoritate una muntoasă, străbătută de lanțurile munților Zagros și Taurus, iar în nord se regăsește platoul Lacului Van unde se află izvoarele Tigrului și Eufratului cele care scaldă actualul Irak și au marcat traseul temporal al vechii Mesopotamii. Kurzii sunt, așadar, o minoritate în fiecare dintre țările din acest teritoriu, iar evoluția lor în raport cu națiunile suverane a fost și încă este bazată, invariabil, pe coordonate conflictuale. Perioada de post-islamizare a acestora a coincis cu intrarea kurzilor în componenţa marilor imperii care au dominat Orientul Mijlociu, fie aceștia stăpânii mongoli, safavizi sau otomani. Excepţia au reprezentat-o secolele XII-XIII, când dinastia Ayyubidă creată de către Saladin ajunsese să controleze Siria, Mesopotamia şi Egiptul. Acel moment a fost ultimul în care s-a putut vorbi despre un stat kurd ca atare. Kurdistanul a intrat sub stăpânire otomană de la începutul secolului al XVI-lea, după victoria sultanului Selim I asupra primului şah safavid. Administrarea regiunilor kurde a rămas, în mare parte, în rândul dinastiilor pământene până în epoca Tanzimatului, iar reformele axate pe centralizarea conducerii locurilor au redus puternic autonomia kurzilor, ducând la numeroase revolte spre sfârşitul secolului al XIX-lea. Sângeroase, firește! În perioada 1847-1864, Kurdistanul a fost organizată ca provincie a Imperiului Otoman, iar după anul 1864, zona a fost împărţită provinciilor Diarbakir şi Van. Sfârşitul primului război mondial şi dispariția formei de guvernământ numită Imperiul Otoman, a oferit kurzilor momentul favorabil de a-şi crea un stat propriu, dar dorințele și acțiunile acestora au fost blocate de interesele strategice şi economice din zonă.
Mai mult decât atât, kurzii erau divizaţi în privinţa propriului viitor:cei anatolieni doreau formarea unui stat turco-kurd în care aceştia ar fi beneficiat de o largă autonomie, în timp ce ramura irakiană era în favoarea unui stat independent. Cei din ramura irakiană au trimis o delegaţie la Paris pentru a susţine cauza kurdă la negocierile de pace. Tratatul de la Sevres, reprezentând tratativele foştilor beligeranţi cu Imperiul Otoman, prevedea crearea unui stat kurd pe o parte a fostului teritoriu otoman. Dar- surpriză – punerea acesteia în practică nu a fost însă permisă de ambiţiile Mişcării Naţionale Turce a lui Mustafa Kemal Ataturk, „tăticul” tuturor turcilor…După încheierea Războiului Turc de Independenţă în 1922, un nou tratat a fost semnat la Lausanne. Acest tratat n-a mai făcut nicio referire la problema kurdă, teritoriul kurzilor revenind noii-formate Republici Turce. Fără drept de apel! După acest moment, în Turcia a început o politică severă de represiune etnică a kurzilor. Și sângeroasă, firește! Kurzii nu au fost recunoscuţi ca minoritate, ci drept „turci munteni” iar limba kurdă şi portul tradiţional al acestora a fost interzis prin lege. „Elegant”, dar…nu turcul plătește! Kurzii din Irak s-a confruntat cu o problemă la fel de mare. Nordul Irakului, foarte bogat în petrol și astăzi, a fost pus, la sfârşitul primului război mondial, sub administraţie britanică. „Perfidul Albion” trebuia să fie „în cărți” peste tot! Britanicii au oferit administraţia locală şeicilor kurzi, fără a împiedica revolta acestora în trei rânduri în perioada 1919-1922. Sângeroase, firește, și astea! În 1922, şeicul Mahmoud Barzanji a proclamat independenţa zonei majoritar kurde sub numele de Regatul Kurdistanului, instaurându-se în acelaşi timp drept rege. Acesta a fost alungat de britanici în 1924, iar Liga Naţiunilor a hotărât ca teritoriul să intre sub jurisdicţia Irak-ului în 1926. Șeicul Barzanji a mai avut o încercare de a restaura regatul kurd în 1930, dar a fost înfrânt de monarhia irakiană, cu sprijin britanic. Și tot sângeros, firește! Cât despre kurzii din Iran, imediat după sfârşitul celui de-al doilea război mondial, au fost implicaţi într-un episod important privind escaladarea tensiunilor dintre URSS, pe de-o parte şi Statele Unite și Marea Britanie de altă parte. URSS-ul a refuzat să se retragă din Iran, care fusese ocupat de către aliaţi în 1942, şi a încercat crearea în zona majoritar kurdă a unui stat-marionetă, așa-zisa Republică Mahabad.
După ce guvernul iranian a semnat volens-nolens, un act de recunoaştere a republicii respective, sovieticii s-au retras, în cele din urmă, la presiunile foştilor aliaţi. Actul nu a fost ratificat în guvern, iar iranienii au recucerit zona kurdă prin forţă.Tot sângeros, bineînțeles! Despre kurzii sirieni nu mai amintesc, pentru că au fost decimați necontenit de mai multe generații! Și atunci, ce să facă oamenii ăștia? Probabil că și-or fi găsit unii sălaș și prin cele două țări scandinave, locuri de unde visează la apariția unui stat al lor, dar asta nu înseamnă că Finlanda și Suedia ar sprijini, ca entități statale, libertatea, independența și suveranitatea „măreței” republici turce! Să fim serioși! Motivele sunt altele, așa cum vă ziceam anterior, și, firește, pot fi și multe altele despre care nu am habar și nici nu-mi trec prin cap. Eu doar încerc a vă oferi niște gânduri în câteva rânduri despre o problemă a momentului!
Ce va fi mai departe? Om trăi și om vedea! Și în încheierea rândurilor de astăzi, ca în fiecare săptămână, voi repeta, din nou, până la finalul „flăcărilor din ograda vecină”, că, dintre toate relele acestui conflict, unul iese, de departe, în evidență, și anume faptul că mor mulți oameni nevinovați acolo în Ucraina, precum și acela că sunt distruse sute de mii ori milioane de destine, laolaltă cu casele, străzile, orașele și viețile multor oameni. Solidaritatea trebuie să fie cea care ne unește, să ne sprijinim unii pe alții și să-i ajutăm pe cei în suferință! Dumnezeu să ne ocrotească! Pe toți! Inclusiv pe ruși! Ne revedem, stimați amici, la aceeași dată, săptămâna viitoare! Până atunci, să vă fie bine!
Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră,
Nicolae Uszkai
Surse,surse foto și lecturi suplimentare despre subiectele din articol le puteți găsi aici:
https://www.ft.com/content/f938ee66-3130-47e9-a911-8f7177e58521
https://www.washingtonpost.com/world/2022/05/13/sweden-finland-nato-turkey-ukraine-war/
https://www.rferl.org/a/nato-finland-sweden-turkey/31848663.html
https://historia.ro/sectiune/general/kurzii-istoria-celei-mai-numeroase-minoritati-578737.html
http://www.scirp.org/journal/PaperInformation.aspx?paperID=19564#.U0ZITKKAq7s
http://www.mtholyoke.edu/~jlshupe/test.html
http://www.foreignpolicyjournal.com/2011/04/22/the-kurdish-issue/#.U0Zf86KAq7s
Opiniile cititorului
Continue reading
