Current track

Title

Artist


INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER CONSTATATE DE CĂTRE POLIȚIȘTII VASLUIENI

Written by on aprilie 8, 2021

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane care au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare

.

Luni, 5 aprilie a.c., ora 16:20, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Vaslui au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, despre producerea unui eveniment rutier, în urma căruia nu au rezultat victime, pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Vaslui.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii rutieri au depistat și identificat un bărbat de 63 ani, din municipiul Bârlad, care ar fi condus autoturismul (înmatriculat în județul Vaslui) implicat în evenimentul rutier. Imediat după producerea evenimentului rutier, bărbatul ar fi încercat să se sustragă cercetărilor, a abandonat autoturismul în parcarea unei societăți amplasate în vecinătatea străzii Ștefan cel Mare apoi și-a continuat deplasarea pe jos, până în zona Spitalului Județean de Urgență Vaslui unde a și fost identificat de către polițiști. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, în vederea recoltării de probe biologice.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

**

Marți, 6 aprilie a.c., ora 19:25, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul național DN 15D, în localitatea Buhăești, comuna Vulturești, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un tânăr de 20 de ani, din orașul Negrești, județul Vaslui.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.       

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

***

Miercuri, 7 aprilie a.c., ora 18:20, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Murgeni aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe un drum public din localitatea Rânzești, comuna Fălciu, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un moped înregistrat în județul Neamț (comuna Bahna), condus de către un bărbat de 34 de ani, din Rânzești.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.       

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Pentru reducerea gradului de victimizare prin accidente de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum.

Rulați cu o viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

Purtați centura de siguranță! Utilizați sistemele de retenție omologate pentru ocupanții din autovehicule!

Nu utilizați telefonul mobil sau alt dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, în timp ce conduceți autovehicule pe drumul public.

Nu bruscați comenzile autoturismului și efectuați fiecare manevră doar după o temeinică asigurare.

Acordați prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate.

Nu îngreunați traficul și nu obstrucționați vizibilitatea prin opriri sau staționări neregulamentare!

Nu consumați alcool sau substanțe interzise! Acestea vă vor scădea capacitatea de reacţie, concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

Totodată, polițiștii le recomandă pietonilor să își ia toate măsurile de precauţie, pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi și să fie întodeauna responsabili atunci când traversează strada.

De asemenea, bicicliștii sunt sfătuiți de polițiști să se asigure temeinic înainte de efectuarea vreunei manevre, să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă să aibă bicicleta echipată corespunzător.

Sursa: IPJ Vaslui


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *