1940 – anul tragediei naționale (I)
#Postat de JurnalFM on septembrie 1, 2023
10 minute de istorie cu Daniel Dojan
• Munchen-ul și consecințele lui asupra României
După ce Polonia a profitat la rândul ei de prevederile acordului de la Munchen și a ocupat zona Tesin, ministrul de externe polonez Josef Beck a propus autorităților române, într-o întâlnire desfășurată la 18 octombrie 1938, la Galați, să ocupe teritoriile locuite de români din regiunea Ucrainei Subcarpatice (pe atunci parte a Cehoslovaciei), însă aceștia au refuzat, deoarece nu doreau să lovească în integritatea teritorială a unui stat aliat. Astfel, presa de la Praga a apreciat atitudinea României în această chestiune. Acordul întărea poziția statelor revizioniste Ungaria, Bulgaria și Uniunea Sovietică care aveau pretenții teritoriale la adresa României. Sursa: www.hitler-archive.com
În întâlnirile cu reprezentanți Marii Britanii și ai Franței, Regele Carol al II-lea a încercat să obține încheierea unor acorduri comerciale cu aceste țări, în care România ar fi vândut grâu și petrol în schimbul armamentului, însă foarte concis, diplomații celor două țări au transmis că zona Sud-Est Europeană aparține Germaniei și că nu există posibilitatea încheierii acestor acorduri. La 24 noiembrie, Carol al II-lea s-a întâlnit cu Adolf Hitler propunând schimburi comerciale între cele două țări și implicarea Germaniei în stoparea pretențiilor teritoriale ale Ungariei. Hitler a fost de acord cu schimburi comerciale însă asupra unui eventual conflict româno-maghiar acest lucru nu era de interes pentru Germania.
Imediat după întoarcerea în țară a lui Carol al II-lea, acesta a ordonat asasinarea lui Corneliul Zelea Codreanu alături de alți 13 legionari, deoarece vedea în Codreanu o alternativă și o amenințare la puterea sa politică, Germania fiind favorabilă unui guvern legionar. Asasinarea lui Codreanu a însemnat ruperea oricăror relații cu Germania și în consecință o problemă gravă pentru România.
Germania avea în același timp un interes deosebit față de petrolul românesc, astfel că a sugerat autorităților române că îmbunătățirea relațiilor dintre cele două țări poate fi făcută doar prin încheierea rapidă a unor acorduri economice.
• Pactul Molotov-Ribbentrop
România a luat în caclul încheierea acestui pact și a încercat pe toate căile diplomatice să negocieze cu Uniunea Sovietică, deoarece știa că U.R.S.S. nu recunoaște granița României de pe Nistru. Carol al II-lea a luat legătura cu președintele Turciei, Ismet Inonu,,deoarece această țară avea relații bune cu Uniunea Sovietică. Carol al II-lea consemna că o propunere de negociere cu Uniunea Sovietică ar fi întărit poziția României, însă deja din 10 martie 1939 Kremlinul făcuse o astfel de propunere tuturor țărilor de încheiere a unor acorduri pentru pace, propunere ce a fost imediat fructificată de Germania. Astfel, în vara anului 1939, Stalin nu mai era dispus să negocieze nimic decât cedarea teritoriilor.
După ce pactul Molotov-Rebbentrop a fost semnat, cu mare entuziasm Hitler l-a informat pe Mussolini că situația internațională este una nouă și favorabilă Axei, iar intrarea României în război nu mai este posibilă. Astfel, în opinia lui Hitler, Franța și Marea Britaniei sunt blocate alături de România, neavând posibilitatea unor reacții. Benito Mussolini s-a declarat complet de acord cu afirmațiile cancelarului german.
La București, politicienii rămân consternați de semnarea pactului, iar Regele și diplomații speră să reușească o înarmarea rapidă și păstrarea neutralității cât mai mult timp, în schimb într-o discuție privată cu regele Carol al II-lea, bunul său prieten Ernest Urdăreanu crede că deja Rusia și Germania s-au pus de acord asupra împărțirii teritoriilor Europei Orientale și în special asupra împărțirii teritoriilor Poloniei și României.
• Resemnarea României în fața Germaniei
La 7 martie 1940 este semnat acordul economic între România și Germania, definit ca Olpak. Astfel, exporturile de țiței ale României sunt îndreptate Germaniei.
După asasinarea lui Armand Călinescu – un pro-occidental convins, regimul de la București își pierde în totalitate busola și se repliează pe noua situația internațională, astfel noul premier Ghe. Tătărăscu și Carol al II-lea convin, la 28 mai, o remaniere guvernamentală dorită de Germania. Grigore Gafencu, ministrul de externe, favorabil orientării pro-occidentale, este înlocuit cu pro-germanul Ion Gigurtu. Astfel, România își încheia neutralitate și intra sub sfera de influență a Germaniei, însă nu ca un aliat demn, ci supusă și cu integritatea teritorială amenințată.
Sursa: Keith Hitchins, România 1866-1947, Editura Humanitas, București, 2017