Identități vulnerabile

„Emmanuel de Las Cases, cel care l-a admirat atît de mult pe Napoleon încît l-a urmat în exil pe insula Sfînta Elena, a consemnat în Memorialul său că acesta dorise să construiască un sistem juridic european și să introducă o monedă europeană. Fidelitatea lui Las Cases față de adevăr a fost însă pusă sub semnul întrebării. Nu se va ști niciodată care dintre mărturisirile și ideile atribuite lui Napoleon au aparținut cu adevărat acestuia și care au fost contribuțiile memorialistului la ridicarea unui piedestal pentru posteritate. Dacă i-am da crezare, împăratul ar fi urmărit nici mai mult, nici mai puțin decît crearea unei Europe unite, afirmînd că „Europa nu ar fi… altceva decît un singur popor și toată lumea, oriunde ar merge, s-ar regăsi într-o patrie comună”.

Valeriu Stoica

Cîteva decenii mai tîrziu, în august 1849, în Salle de Sainte Cécile din Paris, la al doilea din cele patru congrese organizate de mișcarea pacifistă internațională în perioada 1848-1851, Victor Hugo, președintele întrunirii, a reluat această idee, pe care o vedea însă realizată nu prin forța armelor, ci prin voința liberă a statelor europene care urmau să se unească într-o Republică Europeană, denumită și Statele Unite ale Europei sau Comunitatea Europeană. Nu este întîmplătoare întîlnirea unui om al armelor cu un om al literelor într-o idee comună, e drept, cu exprimări diferite. Înainte de a fi unită economic și politic, Europa trebuia să fie o comunitate culturală. Secolul al XIX-lea a debutat cu eșecul proiectului napoleonian de a unifica Europa pe cale militară și a continuat cu operele scriitorilor, muzicienilor și pictorilor care au creat o comunitate culturală europeană. A fost o epocă a sincronizării curentelor și a canoanelor literare și artistice fără precedent, facilitate în bună măsură de rețeaua de căi ferate care, în cîteva decenii, a acoperit întregul continent, precum și de progresul tehnic al industriei editoriale și tipografice, care a permis tipărirea cărților, a partiturilor și a reproducerilor după opere de artă în tiraje de masă. Granițele lingvistice erau depășite de ritmul accelerat al traducerilor din limbile cu circulație restrînsă în cele de mare răspîndire (mai ales în franceză, dar și în engleză și germană). Sentimentul unei identități culturale comune a devenit tot mai răspîndit de-a lungul și de-a latul Europei, mai ales în partea cosmopolită a mediilor literare și artistice”, scrie Valeriu Stoica în dilemaveche.ro.

Continuarea poate fi citită pe dilemaveche.ro.