Ziua Națională a României la Piatra Neamț
#Postat de Gianina Buftea on noiembrie 30, 2024
Pe 1 decembrie 2024, începând cu ora 12.00, în Piaţa Ştefan cel Mare din municipiul Piatra Neamţ, pietrenii sunt invitați să participe la ceremonia militară organizată de Garnizoana Piatra Neamţ cu ocazia Zilei Naţionale a României.
Din detaşamentele de defilare fac parte Drapelele de Luptă, militari şi pompieri din cadrul Batalionului 634 Infanterie „Mareşal Józef Piłsudski” şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, autospeciale aparţinând Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ şi Poliţiei Locale Piatra Neamţ.
După defilare va fi prezentat un spectacol artistic de către Grupul vocal ,,Floare de colţ” şi Ansamblul de cântece populare ,,Nemţişorul” din cadrul Centrului pentru Cultură şi Arte ,,Carmen Saeculare” Neamţ, instituţie de cultură parteneră a Cercului Militar Piatra Neamţ şi interpretul de muzică populară Grigore Gherman, invitatul Primăriei Piatra Neamţ.
Sursa: ARHIVĂ
Ziua Naţională a României, sărbătorită pe 1 decembrie conform Legii nr.10 din 31 iulie 1990, marchează un moment important din istoria noastră şi anume cel în care Marea Adunare de la Alba Iulia a votat la 1 decembrie 1918, unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.