Ziua Europei la Școala nr.2 Piatra Neamț

#Postat de on mai 9, 2023

La 9 mai, Uniunea Europeană sărbătorește Ziua Europei, moment cu ocazia căruia se comemorează „Declarația Schuman” de la 9 mai 1950. Pentru a marca această ocazie specială, ”elevii Școlii Gimnaziale Nr.2, Piatra-Neamț împreună cu cadrele didactice, au organizat o gamă largă de activități, oferind publicului spectator posibilitatea de a descoperi și de a se familiariza cu Uniunea Europeană. Tradiții și obiceiuri, bucate specifice, dans, cântec și spiritul fiecărei țări europene au conturat un program impresionant derulat în cadrul proiectului educațional aflat la a X-a ediție în acest an. Coordonatorii proiectului sunt colegii noștri, prof. Mihai Andrei Nica și prof. Ana Nica, oameni implicați în activitatea culturală a școlii. Toate clasele gimnaziale au fost implicate în această acțiune, dar susținerea părinților a fost esențială. Au fost apreciate costumele populare din diferite țări, preparatele „ca la carte” din bucătăria unor state din UE, colaborarea cu instructori de dans și de canto, prezenta unor persoane aparținând comunității elene din Piatra-Neamț și multe alte surprize. Toate au fost posibile doar cu sprijinul părinților care ne sunt cei mai consecvenți parteneri. Pentru că ne-am învățat că orice bucurie are valoare atunci când poate bucura și pe cei aflați în suferință, am dat un sens caritabil activității și am reușit sa strângem încă o sumă de bani ce va ajunge la elevul nostru, Sebastian Lungu, spre care am îndreptat toată energia pozitivă a zilei!”, au precizat reprezentanții Școlii Gimnaziale nr.2 Piatra Neamț.

 


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist