Ziua de Sânziene și Ziua Mondială a Iei celebrate la Colegiul Tehnic Rădăuți
#Postat de ASM Agency on iunie 24, 2019
Luni 24 iunie, Ziua Mondială a Iei a fost celebrată la Colegiul Tehnic Tehnic Rădăuți de clasele cu profil economic, care sunt încă în activitate. Elevii și profesorii au purtat simbolul identitar românesc: ia. Doamna profesor dr. Ionela Bândiul le-a vorbit tinerilor despre spiritualitatea neamului și a confirmat faptul că aceștia încă-și caută identitatea etnică și culturală, într-o lume în care valorile nu sunt ierarhizate just.
„Simt ca mă aflu parcă la o ședință de terapie identitară, fiindcă atâta perfecțiune și frumusețe nu am mai văzut niciodată. Purtați parcă aura persoanelor cărora le-au aparținut costumele, duceți karma acestora ca într-un ritual șamanic, prin elemente pe care le vom înțelege doar atunci cînd vom descifra limbajul semnelor (protective) cusute: fragmente de coloană, steluțe în 8 colțuri, romburi, vîrtelnițe, „mâini în șolduri”, coarnele berbecului, râuri costișate, calea ocolită, sfăditele etc. Cămașă de sărbătoare, aceasta are scrisă, cu semne cusute, povestea noastră despre străbuni, despre spiritualitatea neamului. Dincolo de rafinamentul cromatic și compozițional, ia are o taină încifrată în ornamentica sa. Nu e doar un veșmânt al trupului, așa cum trupul e învelișul sufletului, ci e o stare, un icon, un mesaj, e magie, e sens… ” a precizat d-na Ionela Bândiul- prof. limba română, Colegiul Tehnic Rădăuți.
Clasa a IX-a și a XI-a CTR, contabilitate au reactualizat timpul sacru prin lecția „ Noaptea de Sânziene”, de Mircea Eliade. Ritualurile și ceremonialurile specifice au avut loc într-un cadru natural, în curtea din față a școlii, sub îndrumarea doamnei profesoare de limba și literatura română, Teleagă Ancuța.
Așadar, atât povestea Iei cât și cea a Sânzienelor continuă prin lecții practice realizate la Colegiul Tehnic Rădăuți.
Activitatea a făcut parte din cadrul proiectului ”Ia din RomânIa”, desfășurat anual la acest colegiu, începând din 2013. Coordonatoarea proiectului, prof. Bândiul Ionela Mihaela a reamintit elevilor că „Ia are putere magică, fiind puterea spirituală ce se transmite mai departe. Aceasta a fost creată ca un scut față de necunoscut, pentru a echilibra haosul cotidian, fiind cusută în perioade când gândirea arhaică era guvernată de sacru (are deci rol apotropaic). Astăzi hainele au funcție de protecție și funcție estetică, fiindcă exprimă mesaje despre imaginea exterioară a personalității noastre. Prin urmare, în fiecare moment important al vieții, ar fi bine: O ie să iei!” .

Jurnal FM 